Sunt stiri despre disponibilizari masive la CFR.
Se vorbeste uneori despre 10.000 de persoane, alteori despre 20.000… majoritatea aflate intre 40 si 50 de ani… Fara perspectiva de reconversie sociala.
Oameni disperati – criza din 1933 parca tot ceva legat de CFR ne-aducem aminte?
Glasul rotilor de tren scârţâie, iar din sediul de lângă Gara de Nord se dă ]ntr-un fel ora exactă a stării reale a economiei româneşti. Nu sună a bine urechilor… dar celebra frână a semnalului de alarmă a fost trasă!
PS: dacă veţi avea curiozitatea de a mări poza de mai jos (click pe ea, cu curaj!) – veţi observa cu uşurinţă cel puţin două lucruri. Primul, că de-asupra intrării în Ministerul Transporturilor sunt roţile din siglă, înaripate (nu le-am remarcat, deşi am trecut de atâtea ori pe lângă această clădire impunătoare!). Al doilea, la fiecare geam – câte un aparat de aer condiţionat. Câh!

Întrebarea despre repere morale nu e nouă.

În vremuri de criză revine în actualitate – de nici nu ştii: e criză pentru că nu avem moralitate sau nu mai e loc de moralitate în vreme de criză…

Să-l ascultăm pe Epictet (sec. I d.Hr.) răspunzând întrebării „Cine este un STOIC?”: „Arătaţi-mi (pe) unul care este bolnav dar fericit; care este în primejdie dar fericit; care este alungat dar fericit; care este defăimat dar fericit.”

Să înţelegem de aici pentru a alege corect modelele:

  1. importanţa atitudinii constante;
  2. relevanţa zâmbetului – atitudinea corecta care naste fapte corecte;
  3. puterea de a trece peste momente grele.

Nici ecoul hohotului de râs, hăhăiala care se întoarce împotriva celui şi nu înapoi la cel care se amuză (vai, pe seama noastră!);

Nici încruntarea fără adresă, seriozitatea jucată de dragul alegătorului aşezat pe canapea în faţa televizorului (că aşa-i place să ne vadă – serioşi, doar e criză, nu?);

Ci mult mai degrabă ZÂMBETUL, singurul care stabileşte un raport corect între interior (sine) şi exterior (lume): căci pacea, liniştea şi armonia (con)duc spre ÎMPĂCARE a noastră cu lumea.

P.S. Rămâne să înţelegem de ce Tudor Chirilă şi nu Neagu Djuvara, de exemplu. Poate o mare provocare la adresa tinerilor… http://tudorchirila.blogspot.com/2009/03/scrisoare-catre-liceeni.html


Sufletul nostru e orb.

Şi, ca un orb, s-a învăţat să simtă, încă din copilărie – întristarea şi plăcerea: primul zâmbet al copilaşului nou-născut, este adresat în somn… cui? Poate unor amintiri netrăite încă, sau poate unor proaspete amintiri, legate de lumina ochilor Mamei, căldura şi parfumul aşternutului cald… amintiri neînţelese şi necomparate, ci trăite (sau retrăite) în memoria sufletului.

La fel, primele supărări „pe mâncare”, atunci când pornim din nimicuri războiul nostru de câteva minute cu Lumea, când nimeni nu ne înţelege, toţi sunt parcă împotriva noastră, fără să putem demonstra acest lucru („las’ că ştiu eu”)… furia ni se topeşte rapid în întristare, în melancolie, pentru ca apoi, uitarea să ne ajute să „trecem peste”, să o luăm de la început.

 Sufletul nostru orb are nevoie de Raţiune.

 Raţiunea îi explică Sufletului ceea ce acesta ştie/simte din propria-i experienţă (o ştie numai intuitiv, căci nu are cuvinte să-şi explice stările cognitive pe care le trăieşte, afară de poeţi!) că nici întristarea şi nici plăcerea nu sunt definitiv bune. Ele sunt trăiri extreme, iar la mijloc – în spaţiul îngust şi strâmt, pe calea celor puţini, prin gămălia de ac în care uneori încape o cămilă, e… pacea sufletului: zâmbetul de mulţumită (şi nu rânjetul de automuţumire).

Sufletul, pe măsură ce avansează în experienţe, ani şi riduri, ar trebui să fie tot mai deschis în ascultare către sfaturile Raţiunii. Însă nu e relevant să devii ascultător de nevoie, atunci cănd nu mai ai încotro! Nu e relevant pentru dialogul Suflet – Raţiune, ca primul să asculte de-al doilea numai după ce… a surzit!

Vom spune că Raţiunea are nevoie de ceva timp, în fiecare din noi, pentru a se maturiza, dar o vom găsi până la urmă acolo – căci este darul cunoaşterii Binelui şi Răului, este darul care ne-a izgonit din Rai, făcându-ne muritori.

 Sufletul nostru orb are nevoie de Raţiune, care stă trează sau picoteşte – din puterea Voinţei. Voinţă, care e misterios mai puternică cu cât e mai smerită! Voinţă pe care o cerem prin rugăciune, pentru a o îndeplini (şi nu pentru a o creşte!), în fiecare zi a vieţii noastre.

 (…gânduri pe marginea unor lecturi niciodata pre tarzii, din Sfântul Antonie cel Mare)


sindicalisti albastriInstalatiile de sonorizare au evoluat mult din vremea Pietei Universitatii pana azi. Organizatorii demonstratiilor sindicale din aceste zile, au adus microfoane si boxe de ultima generatie, iar Palatul Guvernului – sa fi avut termopane cu cinci camere, tot trebuie ca a rasunat in interior de furia muncitoreasca de afara! “JOS GU-VER-NU’!” si “U-NI-TA-TE!” – au fost probabil cele mai scandate lozinci. sindicalisti rosiiIn albastru sau in rosu, de la BNS sau de la Sanitas, toti pareau a fi prezenti, cu mesajul “Potoliti-va, lasati-va de prostii si puneti treaba pe roate ca ne lasati fara paine!”

 

 

Putini sindicalisti din Bucuresti insa, la cate autocare din provincie au ocupat Kiseleff-ul… Multe si cu soferi ingrijorati: “Ati auzit, vor sa confiste autocarele care circula in data alegerilor?”coloana vazuta din padurea kiseleff

Si mi-am permis, in timp ce faceam cateva poze, sa reflectez din nou la valoarea de intrebuintare a autocarelor si puterea pe care o au in zi de actiune politica transportatorii “de persoane”. De fapt, cine a platit aceste autocare … “ale sindicatelor”? Cu ce difera actiunea aceasta, de intimidare, de o actiune de tip “turism electoral”? Ce parteneriat public-privat s-a pus la cale in domeniul transporturilor? Imi imaginez ca fara aceste mijloace de transport ar fi venit… cati?! Imaginatia sanatoasa se mentine in anumite limite ale decentei, dar uneori, realitatea depaseste ceea ce noi avem puterea sa ne imaginam… Sa admitem deci ca o imaginatie bolnava isi inchipuie ca un grup de fanatici partizani ai unui partid oarecare pleaca la drum si voteaza de patru-cinci ori, in judete diferite, pentru a obtine ce: o victorie mincinoasa!

Ce facem? Ne lasam striviti de noua moda … a autocarelor politice?

striviti de coloana


toata lumea vorbesteSuntem fara indoiala intr-o noua dimensiune a comunicarii…

Imi aduc aminte de primul aparat de fax pe care, in anul 1987 (sau 1988?) l-am primit ca pe o minune a tehnicii la serviciul meu de atunci: inventia care a dus  la inlocuirea telexului mi s-a parut la momentul respectiv ca reprezinta un varf al tehnicii, o revolutie care va contribui la scurtarea timpilor in legarea unor afaceri… Adica, nu mai e nevoie sa astepti sa ajunga scrisoarea prin posta – e suficient sa trimiti oferta prin fax sau sa primesti comanda prin acelasi aparat. Dar are valoare juridica? Pai, inca nu (nn: spuneam noi atunci)- dar legislatia se adapteaza vietii, daca aceasta o ia inaintea timpului!

Tineti minte primele telefoane mobile: greoaie, mari, scumpe si admirate, inaccesibile majoritatii – insa folositoare fara indoiala celor care calatoreau mult si care trebuiau sa primeasca sau sa dea instructiuni.

Apoi, cand Romania a fost pregatita, a inceput revolutia in comunicare: au intrat pe piata operatorii de telefonie MOBIFON si MOBILROM (ce confuzie intentionata o mai fi fost si aceasta?). In perioada celor 12 ani ce s-au scurs de la lansare, dupa sute de milioane de Euro investiti in marketingul comunicarii, dupa ce ni s-a repetat stiintific si meticulos cat este de usor si cat este de util sa comunici, cat de trendy si cat de friendly, comportamentul nostru fata de vorbitul la telefon s-a schimbat. Ne-a intrat atat de mult in sange, incat face deja parte din ADN-ul noii generatii.

Chestiunea pe care v-o propun pentru discutie este cum folosim corect telefonia mobila...

1. e corecta ascultarea/inregistrarea convorbirilor?

2. e corect sa folosim cu atata usurinta si pentru orice fleac telefonul mobil?

3. exista risc de radiatie in cazul telefoanelor mobile? (cat e legenda si cat e adevar in pericolul antenelor dedicate celulalelor? cum e cu vorbitul in masina?)

4. cate cupluri s-au destramat din cauza telefoanelor mobile (macar sa avem o numaratoare de cand cu videotelefonia: arata-mi unde esti!)

5. ce am pierdut de cand am inlocuit scrisorile cu vorbitul la telefon (profunzimea unei relatii telefonice: te-am sunat sa vad ce mai faci?)

telefoane mobile