Este Apocalipsa un moment care ar trebui sa priveasca doar ultima generatie de locuitori vremelnici ai Pamantului? Sau dimpotriva, avem cu totii o participare la acest eveniment care va veni candva?

Prin aceea ca nu stim cand va veni, o putem considera ca fiind si a noastra, a celor ce suflam in prezent.

Ba chiar, existand posibilitatea ca ea sa fie a noastra, trebuie sa ne pregatim: fiindca Ziua Judecatii celei de pe Urma este atat sfarsit – cat si inceput. Sfarsitul a ceea ce vom fi apucat sa cunoastem despre farama de planeta pe care o locuim, particula a unui Infinit in expansiune, parte dintr-un intreg care ne uimeste cu legi complexe, cu forte care tin miraculosul echilibru atat de necesar vietii … Dar si inceputul unei noi vieti, a celei vesnice, pentru aceia care au trait si murit cu credinta vie in Fiul lui Dumnezeu.

Ziua Judecatii este un bun al umanitatii intregi, ea este pregatita de fiecare generatie chemata la suflare, munca si rugaciune.


Conform Sfintilor Parinti ai Bisericii, pana la venirea lui Isus in Lume au fost numai cativa oameni care au cunoscut Adevarul, care au crezut in El, care s-au impartasit din El . Am putea sa ne imaginam Lumea traind in intuneric …

De la venirea lui Isus, avem sansa fiecare dintre aceia care ascultam glasul Evangheliei, al Legii celei Noi, sa traim viata noastra astfel incat sa ne salvam sufletele din intunericul mortii vesnice.

Mai jos, un filmulet cu imagini ale Pamantului vazut din Cosmos, in care ne surprinde asemanarea oraselor din zonele puternic populate ale Planetei – pe timpul noptii, ele apar ca roiuri de lumina stralucind in intuneric …

Ce bine ar fi daca acest “night life” al Pamantului filmat din linistea imperturbabila si imponderabila a sondei spatiale sa insemne Pacea si Binele … Dar intunericul este inca mult prezent in sufletele celor 7 miliarde de locuitori ai planetei.

In alta ordine de idei, e vizibil ca eforturile de stimulare a consumului energetic se vor indrepta spre Africa 🙂 !


Sa cobori in maruntaiele Pamantului pentru a admira frumusetea lucrarii apei, care ridica sau coboara, picatura cu picatura, stalpi in spatii mari de catedrala – e o experienta in care frigul mormantului (desi actiunea se petrece dedesubt!) e alungat de uimirea cunoasterii unei lumi atat de diferita de a noastra.

Un frumos care etic proslaveste rabdarea infinita a naturii si neamestecul omului in afacerile interne ale grotei …

Si totusi, miile de turisti cotizanti la minunea din Postojna, “au grija” sa aduca cu ei, pe langa respiratie, transpiratie, grasime pe degete, spori pe haine … atacand in felul acesta microclimatul care are nevoie de izolare totala!

This slideshow requires JavaScript.