Hai sa incercam impreuna intrebarea corecta:

1. Sunt serviciile in slujba politicienilor? Adica ii slujesc ele (serviciile) pe ei (cei aflati la putere)?

2. Sunt politicienii in slujba serviciilor secrete? Adica sunt racolati ei (politicienii) de ele (servicii)?

Si intr-un caz, si in celalalt, ne dam seama ca ceva nu este in regula. Ca drumul acesta duce spre o zona intunecata, de dincolo de draperii, acolo unde urechea asculta si posesorul ei foloseste informatia dupa cum are nevoie.

Ceea ce decurge din modul acesta incalcit de a face “jocul politic”, prin: combinatii, dezvaluiri, demascari, diversiuni, tradari, amenintari, santaje, …, are foarte grave consecinte asupra societatii in general. Oricat ar vrea bietii oameni sa se “rupa de politic”, acesta navaleste in toate ungherele vietii de zi cu zi.

Locuri care ar trebui ferite de politic – precum Biserica, Scoala, Spitalul sau Armata – sunt corupte de limbajul si metodele securisto-politicianiste. Pe primul plan, de departe, amenintarile. Cum poate un sarman parinte, fie el si lucrator in Guvern, sa ameninte un profesor? Cum poate un biet pacient, fie el si secretar general al partidului, sa ameninte un doctor? Cum poate un enorias sa se ridice impotriva parohului?

Vechea si tragi-comica replica “Bai, tu ai idee cu cine te pui?!”, este din pacate din nou in actualitate, aruncata pe tapet de trista figura a lui Mihai Razvan Ungureanu (in galceava pe care i-a cautat-o zilele trecute lui Antonescu).  Cum va suna lucrurile lasate in coada de peste, lucruri despre care e limpede ca vom afla mai multe “in zilele urmatoare” … Buah!

” Îi mai spun ceva domnului preşedinte al Senatului, Crin Antonescu: presupunând prin absurd că serviciile speciale ale României s-ar implica în politică, tare mi-e teamă că domnia sa nu ar fi om politic


Au fost momente cand am putut fi sinceri  cu noi insine…

Ipocritii sunt cei care una gandesc si alta spun (sau una fac si alta declara). De unde aceasta inclinare spre viata dubla? Cu ce masura putem defini raul pe care acest viciu il imprastie in lume? Se schimba  doar omul ipocrit dupa cum ii dicteaza interesul sau lumea in ansamblul ei devine mai rea prin lipsa de incredere generata de minciuna? Care e legatura dintre ipocrizie si criza – poate criza de identitate? Exista leac pentru ipocrizie? Se poate trai in afara sinelui adevarat? Cum sa ne purtam fata de ipocriti? Ce sa ne facem cu-atatia maestrii ai mondenitatii? …

Ma gandeam zilele trecute la securistii de ieri si la cei de azi: daca au ceva in comun sau le pot gasi firul rosu care sa-i lege, privindu-i din perspectivele istorice diferite ale dictaturii si democratiei. Cei de ieri, spuneau ca-si apara tara si in fond, trageau cu urechea la popor pentru stapanul care isi imagina ca ne poate controla gandurile. Cei de astazi spun ca sunt profesionisti, dar se ocupa prea mult cu gainarii politice. Si unii, si ceilalti nu au iesit din stadiul de sluga – iar asta, pentru ca au ales ca stapan banul – vorba lui Bob Dylan in albumul “Slow Train Coming”

Ipocrizia nu ar fi atat de rea, daca nu i-ar pune in contradictie pe oameni cu sinea lor. Pana intr-atata, incat acestia ajung sa uite cine sunt cu adevarat. Lumea deformata de ipocrizie este o lume lipsita de simtul realitatii, de bunul-simt. Ea devine o lume agresiva pentru cei care se incapataneaza sa traiasca in regimul monoton al adevarului, refuzand sa accepte duplicitatea identitara.

Intelegem fuga firilor sensibile, care se retrag din agresiva lume a mondenilor, care refuza discotecile si telenovelele, sau prima banca din biserica … le intelegem si nostalgia imaginarii unei lumi candva perfecte, cum ar fi Atlantida cea ascunsa in adancurile oceanului. Pentru ca acesti sensibili ramasi (sau ajunsi) la sinceritate si bun-simt stiu ca sub apa … nici râgâiala si nici pârtzurile nu pot trece neobservate! 

Iesirea din criza are ca etapa obligatorie mantuirea de fatarnicie. Trebuie sa ne intoarcem fata spre Atlandida, sa lepadam sensibilitatea care ne duce la izolare, si sa amendam pe cei care polueaza cu minciunile lor viata noastra cea de toate zilele.


In momentul in care Dl. Voiculescu, de la inaltimea pregatirii si pozitiei domniei sale, ne-a catalogat colectiv drept securisti – am stiut ca va trebui sa fac un drum la CNSAS. Umbra unei vinovatii colective mi-a clatinat autobiografia, asa cum o stiam pana atunci: hai sa fiu sigur, mi-am zis! Daca m-au inregistrat cumva organele pe vremea cand am fost ghid? Ce-i drept, fara “sa am grupuri pe-afara”, dar examenul l-am dat impreuna, cu totii. Si dosarele de admitere ni le-am completat in acelasi numar de pagini! Deci… am fost pe langa, pe aproape, am dat mana cu ei: m-am “contaminat“?

Asteptand la rand pentru completarea cererii, in sala de studiu, cercetatori de diferite varste si ocupatii – printre care un preot care mi-a atras atentia. Nu atata prin sutana, cat prin reportofonul pe care il tinea in barba si la care isi dicta – probabil reproducand exact din manuscrisele aflate in fata… Uite ma, imi zic – si popii se preocupa de trecutul lor! Al lor sau al altora? In spirit corect, drept, istoriceste (fara ura si partinire) sau pentru razbunari  (sau/si mai rau, santaje…)

Imi aduc aminte azi de acest episod, pentru ca in aceasta saptamana un preot greco-catolic a tinut prima pagina a ziarului “Adevarul” intr-una din zile. Cu un episod trist – de camatarie! Nu intreb de unde a avut un preot bani sa imprumute 40.000 EURO pe criza asta, nici cuantumul restantelor datorate de cei care s-au afundat in imprumut: fiecare le are pe ale sale.

Insa de la haina preoteasca ne asteptam la altceva – sa fie mereu la fel: fara greseala.

Pe de alta parte, daca din cei doisprezece apostoli – unul L-a tradat: inseamna ca azi ne putem astepta ca a 12-a parte a clerului sa fie corupta “cu acte in regula”?

Karl Jaspers are expresia “vinovatiei metafizice” – despre care am retinut, ca mecanism de functionare, urmatoarele:

1.  identitatea unei persoane este marcata/determinata de grupul din care face parte

2. alegerile unora afecteaza imaginea altora din cadrul grupului