Economice



Că suntem conduşi de oameni care îşi împart existenţa în “înainte” şi “după” 1989, se vede şi se simte la tot pasul. Însă criza acutizează pe de-o parte nevoia de schimbare (mai)  rapidă – aşa după cum pe alţii îi face să se agaţe cu disperare de trecut! Ce rezultă? O polarizare a societăţii, conflicte care sunt pe punctul de a  exploda, tensiune tot mai mare între vechi şi nou, condiţii propice pentru schimbări spectaculoase, posibile răsturnări de situaţie – şi, de ce nu, revoluţie frate!

Ieşirea melodramatică a dlui Ministru Videanu – cu tema vom avea noi grijă de cei care fură poporul practicând preţuri nesimţite” – mi-a adus brutal aminte de o expresie pe care nu am mai folosit-o de multicel: “ROMANIA IS/HAS A PRICE-ORIENTED MARKET!”.

Acest articol  a fost preluat şi poate fi citit integral  în AdPlayers. Vă rog daţi click pe link-ul de mai jos:

http://www.adplayers.ro/articol/Opinii-10/Bugetul-de-marketing-si-mercurialul-capitalismului-original-3610.html


Că accidentul cauzator al dezastrului ecologic din golful Mexic e un caz grav – fără îndoială! Televiziunile îşi fac datoria, arată teribilele imagini cu pelicani înnămoliţi în carbohidraţii pe care abia acum îi descoperim în toată murdăria lor…

Dar este vorba de un accident sau de o lăcomie a concernului BP ?

Nu cumva simplificând procedurile de securitate – au vrut în mod intenţionat să salveze TIMP ŞI BANI – îl întreabă neîndurător de direct membrii comisiei de anchetă pe tânărul CEO al BP – Tony HAYWARD…

Nu cumva BP nu a avut un EMERGENCY RESPONSE PLAN, care să fie updatat în termenele stabilite? (Mai pe româneşte: băi băieţi, voi sunteţi siguri că aveţi ISO?)

Tony Hayward

Englezul îşi cunoaşte bine lecţia – şi ştie să se joace cu organigrama marii sale multinaţionale: răspunsurile la întrebările cele mai grele baletează între “I was not involved in that particular decision!” până la “I’m afraid I can’t recall that either!”…

Numele în sine (BRITISH PETROLEUM) cât şi diferenţele de accent şi dicţie supun la presiuni serioase  indestructibila alianţă anglo-americană – puternic scuturată de explozia platformei DEEPWATER HORIZON…

De un lucru ne-am lămurit – Ceauşescu a avut parte de o comisie mai blândă decât săracul Hayward… Să vedem rezulatele finale! Atunci vom sti dacă am avut de-a face cu un simplu balon de săpun.

În final, vă invit să parcurgeţi materialul de mai jos… Tot o chestiune economică, însă mai de apă adâncă decât vrea să pară această “Afacere Deepwater”… Vizionare atentă!

The Crisis of Credit Visualized from Jonathan Jarvis on Vimeo.


La modă fiind performanţele guvernanţilor în contextul crizei mondiale, am căutat pe portalul CIA-ului datele comparative pentru cele două sute şi ceva de state ale lumii (majoritatea estimări la 2009).

Ce REVENUES (venituri) reuşesc să adune la buget şi cât de mari sunt EXPENDITURES (cheltuielile) statelor? Câte reuşesc să rezolve supraunitar acest raport (R>E)? Suntem singurii care nu ne descurcăm, având probleme cu deficitul sau mai sunt şi alţii în această situaţie?

În primul rând: statele lumii se împart, după ordinul de mărime al VENITURILOR – în “millions”, “billions” şi “trillions” – iar România face parte din secţiunea de mijloc (categoria Billions)- cu 50,78 Billions $ Revenues si 61,51 $ Expenditures…

La aceeasi categorie de greutate – 50 Billions $ – am mai gasit: Iraq (R52,8/E72,4); Taiwan (R53,3/E57,2); United Arab Emirates (R54,05/E54,68) si Algeria (R56,24/E61,34).

În al doilea rând, am fost curios să aflu care sunt statele/guvernele “serioase”, care reuşesc să menţină un raport supraunitar între colectările şi cheltuielile de la buget.

Iată-le, în ordine alfabetică: Andorra, Angola, Anguilla, Bahamas, Bermuda, British Virgin Islands, Brunei, Cameroon, Cayman Island, Cook Island, Ecuatorial Guinea, Faroe Island, French Polynesia, Gabon, Georgia, Gibraltar, Guernsey, Iran, Isle of Man, Kuweit, Liechtenstein, Macau, Malta, Mauritania, Mayotte, Micronesia, Nauru, Norway, Oman, Palau, Quatar, Saint Pierre and Miguelon, Saint Vincent and The Grenadines, Samoa, San Marino, Saudi Arabia, Switzerland, Tajikistan, Turks and Caicos Islands, Vanuatu, Virgin Islans… Felicitări tuturor! Iată că se poate 🙂 !

În al treilea rând m-a interesat cum stă clubul select al “TRILLIONARILOR”. Iată-le,exprimate în monedă americană:

1. UNITED STATES (Revenues: 1,914 trillions; Expenditures 3,615 trillions)

2. JAPAN (R: 1,629; E: 1,997)

3. GERMANY (R: 1,398; E: 1,540)

4. FRANCE (R: 1,229; E: 1,445)

5. CHINA (R: 972,3 billions; E: 1,137)

6. UNITED KINGDOM (R: 819,9 billions; E: 1,132)

PS: Nu diferenţa simplă trebuie analizată, ci gradul de îndatorare ca procent din PIB (GDP). Mai jos – înfierbântata zonă a EURO:


Dacă cei de la Morgan Stanley s-au apucat în 1969 să măsoare cu index propriu mersul economiei lumii (simptomatic punând în acest INDEX 50% date din SUA si in celalalt taler întreg restul lumii), măcar pentru următorii ani ar trebui să vedem la lucru “PLANUL DE SALVARE al lui OBAMA”… Tipăriţi bani şi puneţi-i la treabă: împrumutaţi-i pe aceia care au nevoie mai mare – economiile emergente, care va să zică… Care va fi următorul BUBBLE şi când îl vor hotărî?


Reţeta nu îmi aparţine – au inventat-o alţii, dar merită întreaga atenţie. Profund simplu şi logic. Iată:

1. Statul român are mare nevoie de bani (adică lichidităţi: de aceea s-a împrumutat vreo 20 de miliarde de Euro de la FMI, BERD, Banca Mondială, etc.)…

2. Statul român deţine pe lângă alte proprietăţi, clădiri de mare valoare – atât imobiliară cât mai ales de exploatare. Priviţi poza de mai jos!

3. Statul român scoate la vânzare respectiva clădire – cu tot cu funcţionalitatea ei actuală (adică Instituţia Guvernului rămâne chiriaş în clădirea respectivilor noi proprietari).

4. Evident că Guvernul României prezintă cele mai bune garanţii iar oferta de plasament financiar ar avea ecou.

Sistemul de mai sus ar urma să fie extins şi la Primării, Casa Poporului, etc…

« Previous PageNext Page »