Economice



Cum să te ducă mintea la așa ceva?!

Dacă ești o mare companie americană și ai afaceri peste tot în lume (ești global), nu ai cum să nu compari diferențele fiscale ale diferitelor țări (aflate în diferite stadii de evoluție) și nu ai cum să nu-ți dorești să nu fi mai prost decât competitorul tău.

A nu fi mai prost, a nu te lăsa mai prejos decât competiția – are părțile ei bune: progresul e dependent de stimulul competiției. Dar partea mai complicată e că lumea a devenit prea mică pentru secrete – iar faptele tale ajung să fie analizate de ”moraliști” (băieți buni, care prin diferite jocuri ale sorții au la dispoziție timpul care ție îți lipsește: timpul analizei binelui și răului). Iar analizei moraliștilor, e greu să faci față – pentru că mereu se găsește câte cineva care să arunce prima piatră.

Într-o lume globalizată, ce ne facem cu taxele atât de diferențiate – oare nu ar trebui ca multinaționalele (care de fapt dau tonul în folosirea paradisurilor fiscale) să aibe parte de-o legislație comună? Dar iarăși, cine-și va asuma intervenția directă în bucătăria internă a supercorporațiilor? Realitatea comparată a taxelor indică un  ”teren de joacă” foarte diferit:

taxe diferite

Iar imaginația unei multinaționale de origine americană de a cumpăra o companie în Irlanda, și a deveni apoi – prin inversiune – irlandeză, se lovește de refuzul statului american de a pierde controlul pe un asemenea contribuabil. Normal, dar răul pleacă de la structura inegală a taxării. Pe de altă parte, bătălia dintre state (politicieni) și multinaționale (lumea afacerilor) e veche de când lumea – și asocierea lor în îmbogățirea sau supraviețuirea reciprocă este de asemenea o constantă a istoriei.


Că unde e, știm.

Că ce rol are, am înțeles.

Că e legal, bineînțeles.

De unde-atunci reușita acestui demers (jurnalistic?) de proporții, care ne-a făcut să tresărim, pentru că ne-a adus aminte de-un termen al eticii aplicate în finanțe, care se numește ”optimizarea fiscală”.

Chiar așa, etica se aplică în funcție de meserie – un avocat e chemat să țină secretul absolut al clientului său, un medic trebuie să depună un jurământ … etc. Deci vor fi având și finanțiștii nevoie de etica lor, altfel s-ar tipări bani cu nemiluita, nu?!

Și ar mai fi un cuvânt interesant la care trebuie să reflectăm – acela de ”shell-company”, adică acea companie care e tare pe dinafară (imagine a puterii financiare a celui ce și-o permite?) și moale pe dinlăuntru (secretele pe care le ascunde).

Nu toate scoicile din Panama vor fi găsite cu perla-n ele. Dar în esență, scopul este ca bogații să-și păstreze cât mai mult din bogăție, fără să dea statului, pentru că … și aici avem iarăși de meditat: povara taxelor e incorect de mare, corupția politicienilor e prea evidentă ca să poți lăsa taxele integral pe mâna lor … și vor mai fi și alte motive, mult mai grave – cum ar fi ascunderea surselor de finanțare pentru terorism și alte activități ilegale…

Panama e la urma-urmei o bucată de teren subțiat la minimum de rezistență, o slăbiciune a pământului în fața mării, un istm care leagă două continente care se guvernează începând cu 1823 după doctrina președintelui Monroe – ”America americanilor”. Adică voi, europenilor, luați-vă tată, jucăriile astea toxice de-aci din Panama, și mutați-le undeva unde să le puteți purta de grijă mai bine!

Nu cred să fie acesta finalul companiilor off-shore, dar s-ar putea să asistăm la o desecretizare a lor. O fi rău?

panama papers


Am observat dezvoltarea unei comunicări simplificate prin desen/imagini sugestive – din nevoia de a explica trendurile într-o vreme de criză. Răspunsul nostru la întrebarea – încotro se-ndreaptă Lumea? – pare mai ușor digerabil, dacă e servit în pastile mici, frumos colorate… Așa, s-a inventat un trend nou în comunicare: INFOGRAFIA.

Azi, despre prețul carburanților în România. Nu-i așa că steluța de mai jos îndulcește realitatea tristă a cotei pe care transportatorii o plătesc bugetului de stat?

Pret carburanti

Vorba inegalabilului Toma Caragiu … (citat din ”Toma și Baletul”):

Problema rochilor n-a fost o problemă. Decolteul… Că cine urmăreşte decolteul nu mai urmăreşte textul. Aşa c-am luat măsuri, le-am acoperit şi pe ele, şi avem şi noi acoperire. Astfel ne-am orientat spre rochia lungă de seară unde nimeni n-a avut nici o obiecţie în afara pompierului de serviciu, care a cerut să se consemneze în procesul verbal că rochia lungă de seară îngreunează fuga în caz de incendiu şi dacă este călcată pe coadă creează panică. El a cerut ca fiecare dansatoare să fie dotată cu o pelerină, din foaie de cort, solidă, comodă – toporişcă, găletuţă cu nisip şi cască de protecţie. Scenograful s-a opus categoric, a răspuns că el răspunde de costume. În consecinţă s-a renunţat la toporişcă şi s-au cumpărat târnăcoape.


Ce s-a-ntâmplat la Salamina, a fost că perșii au fost băgați la strâmtorare de către greci – și bătuți.

Victimele calaminei sunt mai puțin celebre – dar ca unii ce ne recunoaștem înfrânți în acest război, vom încerca să schimbăm asta. Pentru că trebuie să învățăm și din înfrângeri – o știm de la Decebal, strămoșul nostru. Să facem deci din calamină un nume propriu, și să-l asociem în înțelegere cu mai faimosul colesterol (deh, plângem mai mult după oameni decât după fiare!) …

Pentru că o poză face cât o mie de cuvinte, și pentru că expresii de genul ”Mamă, n-am mai văzut așa ceva în toată viața mea de mecanic!” au însoțit întreg procesul de dezasamblare sistematică a motorului unui Volvo XC 70 (anul nașterii 2005), am să vă arăt imediat ceea ce a provocat acest strigăt de durere!

Dar până atunci, câteva întrebări:

1. când ni se vinde o mașină, nu ar trebui să primim (sau să cerem) instrucțiuni de folosire? nu cumva ni se pare că știm când de fapt, nu avem habar – de pildă, care sunt diferențele de condus, între o mașină pe benzină și una pe motorină? care ar trebui să fie turația optimă a motorului și de ce? în ce constă procesul de autocurățare, cum se declanșează și cum se oprește?

2. există mașini ”de oraș” și mașini care nu se pot adapta la mersul ”în coloană”? când ne alegem să cumpărăm o anumită mașină, nu ar trebui să ne întrebăm ce vom face cu ea, cât de des o vom folosi ”în afară”, care vor fi rutele pe care le vom parcurge cel mai des, câte stopuri avem, riscurile de ambuteiaj, etc. – pentru că ele ne vor determina stilul de șofat? se poate (auto)distruge o mașină puternică dacă mergi cu ea în oraș?

3. ce ar trebui să pățească un service care acceptă să efectueze lucrări de reparații fără a avea training din partea diferiților producători? respectăm secretele producătorilor și înțelegem până într-un punct monopolul asupra invenției care face diferența, dar odată trecută perioada de garanție … nu pot fi obligat să rămân în faza captivă a service-ului de brand!

4. oare nu ar trebui să avem două prețuri la mașinile noastre: primul, acela de vânzare, iar al doilea – o combinație, calculată între investiție & cheltuieli de întreținere & păstrarea valorii la prima vânzare? Cel de-al doilea clasament ar trebui să-l pondereze, să-l ajusteze pe primul, cel oficial și vizibil…

În vreme ce mă întreb toate acestea, și sunt tentat să merg mai departe – dacă școlile de condus nu ar trebui să ne prezinte alternative la înscriere: benzină sau motorină, ce vei alege? – pentru ca noi să învățăm parcursul după felul nostru de a fi … îmi aduc aminte că această stare de lucruri e totuși pe punctul de a se schimba! Am revelația bruscă a finalului unei ere, a desuetitudinii motoarelor acționate de carburanți clasici, derivați din hidrocarburi..

Sfârșitul lor e aproape și înfrângerea previzibilă – și asta, nu pentru că Dl Primar Oprescu va face ceva pentru a fluidiza traficul infernal din București (când parcurgi 11 kilometri in 2 ore, e o performanță negativă!) ci … pentru că VIITORUL ESTE AL MOTOARELOR ACȚIONATE ELECTRIC!

Mda … următoarea mașină va fi o Tesla – sau nu va fi deloc.

Calamina - moartea sigură a motoarelor pe motorină!

Calamina – moartea sigură a motoarelor pe motorină!


Ce să alegi – între un profesionist care știe mersul lucrurilor și un om drept, care poate ridica din umeri atunci când ai avea nevoie ca lucrurile să se rezolve într-un fel favorabil, dar te simți depășit?

Cred că în felul acesta s-au inventat Bancherii: profesioniștii care nu te fură. Sau dacă o fac, măcar se asigură că ai semnat o hârtie înainte – deci ai consimțit la propria-ți neștiință.

La urma urmei, e o chestiune de dreptate – și mai exact de împărțire a dreptății: pentru că ești în poziția, ca angajator, să împarți nu numai salarii, la finalul lunii – deci să dai fiecăruia ceea ce-i datorezi (pentru a pleca împăcat în vacanță), dar ești pus să gândești sisteme de bonusare și penalizări  de care să te ții pe termen lung, și asta nu se poate fără un ascuțit simț al dreptății.

Se pune întrebarea – mai ales celor cu MBA – dacă dreptatea se învață mai bine la cursurile de economie sau este o chestiune filosofică sau teologică … Te naști cu spiritul dreptății sau o înveți pe parcurs? Se impune de la sine sau trebuie impusă bătând cu pumnul în masă? O simte angajatul în mod natural, sau trebuie să-l sensibilizezi pentru a acționa și el, la rândul lui, cu dreptate?

Oamenii care suferă din pricina nedreptăților sunt oameni sensibili, care au un ascuțit simț al dreptății. Dar nu de puține ori, firea lor e cea care-i trădează: la al doilea, treilea sau chiar patrulea angajator – poate-și dau seama că problema e înlăuntru nu în afara lor! Și încet-încet, încep să dea dreptate celui care știe să conducă lucrurile.

Revenind la dilema angajatorului, ea este alegerea pe care trebuie să o facă fiecare manager, alegând între eficacitate si caracter. Lucrurile se complică, în funcție de epocă și tipul de societate: poate funcționa rușinea la unii și frica la alții, ambiția și dorința de independență (sau autosuficiență?) poate fi dominantă pentru unii și necunoscută altora, conștiința propriei valori sau a propriei vinovății poate fi mai mare sau mai mică, după caracterul moștenit sau educația primită de fiecare angajat.

Nu-i ușor, pentru angajatori, s-o recunoaștem.

Dar nici angajatului, care de regulă trebuie să se conformeze, nu-i ușor: pentru că și acesta – ajuns la un anumit grad de cunoaștere, are o situație dilematică – trebuie să aleagă între părerea angajatorului și … autenticul interes al acestuia!

(Note și însemnări din lectura capitolelor 1-3 din Republica lui Platon, sec V-IV îdH)

PLATON

« Previous PageNext Page »