Media



Avantajat de vizionarea unui trailer, ai timp – in drum spre sala de spectacol -, să-ţi pui întrebări referitoare la problematica filmului pe care urmează să-l vezi. Filmul lui Purcarete, “Undeva la Palilula” – se anunţa ca o nouă confruntare (nu ştiu să traduc Auseinandersetzung) cu trecutul comunist, pe tărâmul libertăţii … Simplificând, pe-atunci nu eram liberi pentru că gândeau alţii pentru noi şi ne spuneau ce avem şi ce nu avem voie să facem, iar acum nu suntem liberi dacă nu reuşim să ne ferim din calea exceselor (vai de omul care gândeşte că poate face orice!).

Filmul “Undeva la Palilula” adaugă însă nuanţe importante acestei oarecum monotone interpretări atunci-acum, privind libertatea … De pildă, replica dinspre final a unuia dintre tinerii care ascultă povestea lui Serafim: “Las-o mai încet cu şpriţul, dom’ doctor …!” – poate însemna atât “Nu mai fabulaţi, bătrânilor, cu vedeniile trecutului” dar poate fi şi un sfat normal al alinierii comportamentale la o vârstă a renunţărilor …

Libertatea de dinainte, din timpul si după căderea comunismului e dezbătută pe aceeaşi scenă a Palilulei – deşi decorul se schimbă iar actorii (generaţiile) se succed rapid. Majoritatea suntem spectatori, cu fundul pe scaunele noastre, prezentaţi în film cu scaunul la subsioară (!) – gata să ne aşezăm în grupuri mai mari sau mai mici, pentru a asista la “spectacolul” vieţii (o coadă la ceva, un incendiu a ceva, o sosire a cuiva…).

Cu toţii avem de purtat stigmatul păcatului originar, al lăcomiei cunoaşterii, al lăcomiei consumului – care se vede pe chipurile noastre transformate în măşti hidoase. Ieşirea din starea de imperfecţiune presupune o intervenţie chirurgicală la care abia rezistăm privind: e scena tăierii copitei singurului copil născut în Palilula … metoda fiind a Mântuitorului, redată de Sfântul Evanghelist Matei (vezi Capitolul 18, verset 1-11).

Titlul filmului – duce cu gândul la celebra traducere a lui “Somewhere in Time” (1980): “Undeva, cândva”. Însă spaţiul semnifică, pentru regizorul de teatru îndrăgostit de Oltenia, un infinit mai mare decât cel temporal: pe de-o parte, fiindcă scena este cea care nu pleacă nicăieri, fixată locului de drumul de fier care o întretaie; pe de altă parte, fiindcă infinitul timpului este greu de perceput de către fiinţe finite, care trebuie să predea (mereu prea devreme!), ştafeta …

Sensul vieţii în afara mesajului mântuirii printr-o viaţă creştină – nu există. Demonstraţia se face prin logica întoarsă a păgânilor, care plângeau la naşterea copiilor lor: nu vă bucuraţi, căci pentru fiecare copil care se naşte, trebuie să plece unul dintre noi (se va ridica de la masă unul dintre noi)!

Dacă vorbim despre comunism în termenii păcatului originar, ajungem să spunem că nu a fost cu mult mai groaznic decât alte perioade: dracul ne surprinde cu aparatul lui de fotografiat (instantanee ale păcatului) – indiferent de regimul politic în care ne ducem zilele.

Sunt multe întrebările care ne însoţesc la ieşirea din sală şi prin aceasta recunoaştem şi mulţumim că am văzut un film bun! Invitaţia şi recomandarea de a-l viziona şi voi, o  însoţesc de o poză a unor îngeri căzuţi (prin amabilitatea lui Ştefan Dragomirescu – poza e făcută în “Înger Parc”, la Dunăre/Cetate), şi de întrebarea – ce e mai bine să alegem în viaţă: scara sau scaunul?

Îngeri căzuţi

 


Filmul – tradus in limba romana “Baiatul cu bicicleta” – a luat Marele Premiu la Festivalul de la Cannes in 2011, cu o poveste simpla, asa cum simpla este de fapt viata pe care (intotdeauna ne vom mira de ce), noi insine … ne-o complicam!

Intrebarea pe care am retinut-o din acest exercitiu narativ: “Cum modelam generatia viitoare?” – este tratata foarte serios si rotund printr-un “studiu de caz”. Un baiat, abandonat de tatal lui imatur, refuza sa accepte datul sortii, refuza sa creada ca lui i s-a putut intampla “una ca asta”. De aici pleaca conflictul lui cu lumea “care nu-l intelege”. Insa filmul – dupa cum banuiti, nu este adresat copiilor, ci parintilor – pe care-i scutura spre a le trezi constiinta rolului de educator!

In fiecare replica si cu fiecare gest al nostru, adresat puilor de om pe care-i crestem – punem o greutate de care nu suntem constienti cu adevarat. Oferim exemplul nostru, propunem modele, fara a intelege pe deplin felul in care mesajul nostru educational se sparge in capul – si mai ales in sufletul! – generatiei viitoare.

Thomas Doret - un pusti bataios, care se ia devreme la tranta cu viata ...

 

 


…

– Tata, ce-nseamna “Wrath”?

– Nu stiu, Fiule – zi-mi contextul!

– Uite: “Wrath of The Titans!” …

– Ah, iti place afisul ala … O fi ceva cu rascoala titanilor, vreo revolta, vreo ridicare la lupta … ceva de genul asta …

– Daaa, hai sa mergem la el, te rog! O fi partea a doua de la “Clash of The Titans” …

– O fi, dar te rog Fiule – sa nu alegem filmele dupa afis. Uite, de-aia s-au inventat concursurile de film, in care cel mai bun film ia premiul cel mare. Iar cel mai mare premiu care se poate lua – e Oscarul. Anul asta, a castigat un film – parca “The Actor” sau asa ceva … hai sa vedem daca gasim bilete …

…

– Buna ziua! Doua bilete la filmul ala cu Actorul, va rog!

– Dar Tata, e alb-negru! 😦

– Nu conteaza, ma baiete! Daca i-au dat aia Premiul cel Mare, trebuie sa-l vedem si noi …

– Carnet de student sau Legitimatie de elev aveti?

– Pentru cine?

– Pentru baiat!

– Pai nu se vede, dom’le?

– Ba se vede, dar sa stiti pe viitor – asta e regula!

– Am inteles! Auzi ma, trebuie sa umbli cu legitimatia dupa tine!

…

– Hai ca-ncepe, o sa ne placa, presimt eu asta! 🙂

– … nici macar nu e pe tot ecranul! 😦

…

– Ei, cum ti-a placut?

– Foarte tare! Trebuiau sa-i dea un premiu special si cainelui, excelent felul cum a jucat!

– Dar faza aia cand a dansat tipa cu haina lui, ti-a placut?

– Da! Super film! 🙂

– Hai sa le spunem si prietenilor nostri sa il vada, filmul asta cu Actorul …

– “The Artist”, Tata … “The Artist“!

– Am inteles, Fiule, The Artist! Se cuvine sa-i retinem corect numele! Si inca ceva: vom incerca de-acum inainte sa nu mai alegem filmele dupa afisul lor, bine?


Sa (ne) punem intrebarea: “De unde stie frumosul ca e frumos?”, pentru a cauta raspunsul, impreuna cu echipa de la Teo Film, tocmai … la el acasa!

Mai exact, printre rusoaicele de la Moscova.

Raspunsul, radical si taios precum adevarul gol-golut, acela care nu lasa loc de interpretare, suna cam asa: frumosul stie ca exista abia atunci cand lumea (masculina) din jur i se supune! Fie ca e vorba de a cuceri privirile barbatilor (minoritari si deci potential obiect de disputa), fie ca e vorba de a cuceri conditiile cele mai avantajoase ale unei afaceri … femeia nu poate fi sigura pe ea decat atunci cand, aparent fragila, conduce dansul!

Documentarul prezinta o lume a gleznelor dezvelite, a pantofilor cu toc, a pasilor studiati care o strabat, o ravasesc si o rasfata. Simultan si in valuri nesfarsite! Frumosul se gaseste din prea-plin, pe strada, “la liber”, la Moscova … intr-o parte a universului care ascunde (fara perdea) o invitatie la drum: Baieti, salvati-le pe rusoaice de nesiguranta lor!

Nu-i asa ca-ti vine sa te urci in avion si sa iei drumul Estului? 🙂

Nu chiar. Pentru ca acelasi documentar, care prezinta insistent profesori (unii dintre ei speculanti) pe tema feminitatii, ridica de fapt problema educatiei complementare si suplimentare: exista sansa sa ne trezim cu totii dezorientati in valtoarea vietii, avand de toate (implicit bani pentru un curs la o Academie de Gheise 🙂 ) si neavand nimic, caci ne lipseste … fericirea!

Si tocmai atunci cand suntem gata sa strigam: “Opriti-va, ne-ati convins ca sunteti frumoase!”, rusoaicele pluseaza: fiecare pas, fiecare privire trebuie sa devina o stiinta practicata natural, altfel vanatorul se sperie si fuge! Vorba Swetlanei Borkowskaja – de la Academia de Formare a Femeilor din Moscova: “Nu uitati ca frumosul e in ochiul privitorului! … Asa ca nu ezitati sa fiti frumoase, fetelor!”. (Apropo, il va fi citit Swetlana pe Johann Wolfgang von Goethe, cu-al sau “…wär unser Aug’ nicht sonnenhaft, die Sonne könnt’ es nicht erblicken” … sau isi trage filosofia din experienta proprie?)

De-un lucru insa, ne-am convins: ca pana si rusa o-nvatam mai repede daca avem parte de-o profesoara frumoasa: “prikrasnaia”, “oci haraso”, “pajalusta”, “spasiba” – cuvinte care raman in memorie fara efort, la fel cum memorabila este secventa cu Mama si Copilul, citind dintr-o carte pe-o canapea, in fata unui televizor … inchis!


Actiunea serialului se desfasoara chipurile la sat. Dar e un sat rescris din temelii, unde batranii autentici au pierdut orice putere a exemplului … un sat cucerit de cateva personaje care il domina pentru ca “asa s-a nimerit pe-acolo, prin Fierbinti”, pentru ca “asa s-a scris istoria”, sau pentru ca “asa se face politica in Romania”…

In satul Fierbinti gasim tot ce am fi vrut sa uitam ca am aflat in ultimii ani de la buletinele de stiri ale Andreei Esca: voturi furate si gripa aviara, balotaj, uniunea dintre politie si politic (cat mai avem pana la politia politica?), ca sa nu-l uitam pe tanarul capitalist, burdihanos, care a privatizat birtul satului avand acelasi scop dintotdeauna al carciumarului: sa-l imbete pe biet roman’ saracul …

De regula – asa circula legenda printre cei care monitorizeaza apartenenta (sau obedienta sau dependenta?) trusturilor media la vreo grupare politica anume, PRO-ul nu se baga in politica. Evita cat poate. De aceea, s-au scos din grila postului-amiral talk-show-urile, care lipsesc firesc odata cu Florin Calinescu, al carui ultim discurs gen Jay Leno l-am vazut acum (cati) ani?

Tocmai pentru ca e regula, ProTv-ul o mai calca din cand in cand. Rar dar bine, asa cum e cazul cu “Divertis”-ii sau mai nou, cu acest serial – parodie “Las Fierbinti”, care muta in satul de campie cucerit de manele … tot oful datorat lipsei de etica a politicianului roman din timpurile noastre: este discursul Pietei Universitatii, pe care viforul iernii l-a imprastiat in patru zari, dar pe care spiritul lui Caragiale si menirea regasita a unicei televiziuni care se viseaza independenta politic in Romania, l-au distilat in metaforele unei comedii satirice cum nu s-a mai scris in ultimii ani pe la noi!

Felicitarile si multumirile noastre tuturor participantilor la acest proiect, si vorba-ceea: difuzati-l si-n reluare, si la tara si la oras, si pe holurile Parlamentului … ca doar-doar vom intelege ca intre Primar si Viceprimar ar trebui sa alegem importul –  o vreme macar, a unui Neamt, pentru a rescrie istoria fiintei si nu a schimbarii noastre vremelnice!

« Previous Page — Next Page »