Nostalgice



Limba germana si cea engleza fac parte din aceeasi familie – e un lucru stiut de toata lumea. Au fiecare insa orgoliile lor, si rareori ajung sa fie unii eroi in patria celorlalti.

Un asemenea caz rar, este acela al cuplului Brecht/Weil. Un neamt catolic, cu vederi de stanga – Bertolt Brecht (pe care l-am studiat la Scoala cu “Mutter Courage” si “Viata lui Galilei”) si un alt neamt evreu, tot de stanga Kurt Weill – au scris (primul) si compus (al doilea) o opera cu sclipiri geniale – … pe care englezii au preluat-o si tradus-o si au facut-o celebra. Au popularizat-o pana au facut-o a lor!

Vorbesc despre pasajul “Mack The Knife” din “Dreigroschenoper”. “The Threepenny Opera”. Sau, pe romaneste … “Opera de trei parale”.

Interpretarile de mai jos – ale lui Luis Armstrong, Bobby Darin si Ella Fitzgerald sunt dincolo de cuvinte … dar ar putea intra in competitie, cu intrebarea: ce i-a atras atat de mult la aceasta piesa?

 

 

 


Dragii nostri,

ati ascultat melodia ” Lumea nu e nebuna ” de-atatea ori pana acum, incat a ajuns pe-un onorant loc 7 in topul Acoustic – general. Topul e realizat de Soundclick, din 33.000 de cantece inscrise!

http://www.soundclick.com/player/single_player.cfm?songid=11573521&q=hi


Oftând, m-am aşezat pe bancă

privind cărarea dinaintea mea:

neştiind timpul,

lipsit de proporţii –

cu-atât mai lunga şi întortocheată

părea …

Oboseala – slăbiciune sau regulă

mi-a fost,

să-ntorc privirea spre urmele din-apoi?

Amintiri de-a valma,

clipe si cadre,

strigau, certându-mă

să nu le uit.

De-aici inainte,

pasul sprinten se va domoli

mi-am spus

aflând locaşul bărbii

din vârful toiagului!


Invatam pentru a uita,

gresim pentru a ne ridica.

Ne poticnim cu repetitie,

mandri de slabiciunile noastre.

Preaplinul binelui

se-arata pe fata,

in osanza si colesterol.

Greutatea cea mare a pacatului

incepe cu plictiseala de binele constant,

cu refuzul monotoniei de a repeta

la infinit fapta cea buna.

Calmul unora

infurie pe cei mai multi.

Calmul celor mai multi

ascunde zbuciumul lor interior.

De ce ne deranjeaza

imperfectiunea celor dragi?

De unde-atatea furtuni

starnite in pahare de-apa?

Privim Natura inverzind

si ne imaginam cum un catelandru

latra la dulaul cel mare!

Reversul Pacii nu e razboiul,

ci doar … nelinistea ei!


Valoarea testamentara a ultimei opere scrise de Giacomo Puccini, rezulta nu numai din tema aleasa – enigma iubirii, a sangelui care se-nfierbanta pana da in clocot -, dar mai ales din faptul ca a trebuit continuata de un elev al sau, Franco Alfano: “Turandot” a fost un testament care a obligat la actiune pe urmasul desemnat sa continue opera Maestrului sau!

Aria “Nessun dorma!” este cea care incepe actul final – nimeni nu are voie sa doarma in Pekin, toti supusii au de lucru: sa afle numele lui Calaf, principele tatar care a rezolvat ghicitorile printesei Turandot …

“Nessun dorma! Nessun dorma!
Tu pure, o Principessa, nella tua fredda stanza,
guardi le stelle che tremano d’amore, e di speranza!
Ma il mio mistero è chiuso in me; il nome mio nessun saprà! No, No!
Sulla la tua bocca lo dirò
quando la luce splenderà!
Ed il mio bacio scioglierà il silenzio che ti fa mia!
(Corul: Il nome suo nessun saprà… E noi dovrem, ahimè, morir, morir!)
Dilegua, o notte! Tramontate, stelle! Tramontate, stelle!
All’alba vincerò!
Vincerò!
Vincerò!”

 In cursul serii de ieri, Opera Romana din Bucuresti a tinut sa omagieze – printr-un “concert-spectacol”, personalitatea Luciei Becar, avandu-l ca invitat special pe tenorul bulgar Kamen Chanev, care ne-a entuziasmat – ridicandu-se cu o treapta peste celelalte voci care au incercat sa-i tina pasul. Poate Irina Iordachescu – in rolul sclavei Liu -, dar si Corul Operei Romane sau Dirijorul Tiberiu Soare – sa merite un cuvant de multumire special!

Pentru ca gandim prin comparatie – si pentru ca (mai) avem la dispozitie YouTube, iata mai jos cateva interpretari ale celebrei arii “Nessun dorma”. Credem ca Chanev are locul lui binemeritat printre cei mai mari!

« Previous PageNext Page »