Ca centrul lumii de azi se afla dincolo de Ocean, este un fapt care nu ar mai trebui demonstrat. Numai ca uitam des acest lucru, pentru ca ne luam cu ale noastre.

Daca aruncam o privire la marimea principalelor sporturi din lume (privite ca industrii, ca business-uri), vom observa ca americanii detin suprematia incontestabila.

Dar felul in care abia se vede Premiere League-ul englezilor, care sunt “crema Europii”, pe langa baschetul, baseballul sau fotbalul american … ne face sa ne fie de-a dreptul rusine de capabilitatile noastre.

In acest sens, poate ar trebui sa ne gandim serios la un Campionat European al Cluburilor …

Veniturile atrase din Sport

Veniturile atrase din Sport in 2012


Cand esti neamt – ai o problema de seriozitate. Nu ca nu te-ar lua lumea in serios, ci dimpotriva: lumea nu te crede atunci cand razi, cand esti relaxat, cand esti vesel. Cliseul dupa care ne-am obisnuit sa-i judecam pe nemti este in linii mari acesta: nemtii sunt ordonati, disciplinati, ascultatori, muncitori si – mai ales -, tehnici!

Tehnica germana este recunoscuta in lumea intreaga, numai ca are problema pe care o descriam mai sus: e prea serioasa! Daca tehnica e prea serioasa, daca inginerii in halate albe nu rad usor, intrebarea pe care ne-o punem aproape imediat: nu cumva e prea scumpa? nu cumva e prea complicata? … adica prea rece pentru a ajunge pana la inima mea? O inteleg cu ratiunea, dar mi-e greu sa o accept cu inima. Poate si cu buzunarul … mai stii ce legaturi or fi intre inima si buzunar?

Incercand sa recupereze diferentele in lupta pentru suprematia mondiala (Toyota s-ar fi vandut mai bine in 2012), VW a pregatit cu grija momentul Superbowl-ului de anul acesta. Si s-a decis sa “lucreze” la acest aspect – o tehnica germana umanizata, calda, transmisibila pana-n maduva oaselor.

La inceput, o alianta strategica cu Jimmy Cliff, un jamaican care straluceste la batranete (a fost introdus in Hall of Fame-ul Rock-ului in 2010). Si un teaser oarecum enervant, dar care a depasit 1 milion de vizualizari pe Youtube

Pasul doi – a fost lansarea spotului cu albul care a luat-o razna, vorbind o engleza cu accent jamaican. Pentru ca vrea sa-i contamineze pe toti cei din jurul sau la fericire, sa-i faca sa participe la fericirea lui.

Pasul trei – si asta abia mi se pare ca trebuie introdus in manualul de scoala, este scornirea unei povesti in jurul acestei lansari. O poveste evident inofensiva, dar adevarata lectie pentru cei care practica PR-ul: este noua reclama VW una rasista?! 🙂

Puteti citi advertorialul aici.

 

 


Uneori ai fi vrut sa gasesti la indemana un servetel pe care sa-ti asterni nedumerirea. Dar daca vei gasi o bucata de hartie igienica – te vei supara ca e parfumata? Sau vei refuza sa scrii cu pixul a carei mina e rosie? Si nici nu vei crede vreodata ca vorbele astfel surprinse vor capata alura cuvintelor pe care inca le mai cauti in amintire!

De-aceea, “…un vis, ca o culoare parca vie, un vis ca o intamplare prea frumoasa … un vis ca un gand, sau un gand ca un vis? …

Dream on, little girl!

Dream on, little girl!

 


Oare legile logicii, care nu sunt particulare fiecărui individ şi nu se pot schimba după diferitele întâmplări ale vieţii, restrâng libertatea cugetării filosofice? Cu siguranţă, pentru că filosofia e mai degrabă o ştiinţă decât o artă. Un artist va trebui să ajungă prin chiar stilul său personal la statura care-l individualizează, pe când un filosof se va menţine cuminte în limitele raţionamentelor, care-l vor urca … poate spre aceleaşi înălţimi, dar fără anvergura aripilor deschise pe de-a-ntregul!

Filosofia e pusă să zgărmăne-n adâncimea lucrurilor, ea îmbracă mai degrabă costumul de scafandru, îşi îndreaptă miopia prefăcută spre microscop, caută problemele fundamentale, şi nu se mai satură de ele …

Poezia s-a eliberat de obligaţia de a găsi ceva mergând pe un anumit drum: are bucuria surprizei, îşi oferă prietenia în mod naiv, chiar dacă e răsplătită – de cele mai multe ori – cu neîncredere. Sau mai rău, cu nepăsare.

Obiectivitatea logicii parcă implică prea multă răceală, de aceea avem nevoie de căldura poeziei, de fluiditatea ei, de salturile ei laterale – numai să aibe cine-o urmări …

Uite, răsfoiesc prin amintiri dragi din vremea studenţiei şi mă bucur să găsesc consemnări pe care le redau astăzi fără reţinerea de a-şi fi pierdut în vreun fel actualitatea! Nu că aş fi mai puţin logic acum decât eram atunci, numai că logica nu mă mai surprinde – pe când poezia e cea care şi-a păstrat actualitatea.

Anul Şobolanului …

E mai plăcut să urci un munte,

decât să traversezi un râu …?

Sigur. Mai ales atunci când nu ştii să-noţi!

Atunci, jucăm un şah?

Fugi d-aci, că nu mă joc cu inteligenţa, mi-o păstrez!

Uite, sâmburele ăsta n-a răsărit …

… sau poate n-a avut sămânţă-n el?!

Faliment nu dau hingherii

căzuţi în braţele himerii,

inechitabilului biotop

voind să spună stop?

Ba! De-acum

să crească şoarecii-n pământul

lor

dac-am retezat avântul

pisicilor!

(1992)


Timbrul Terorii

Timbrul Terorii

Daca Parintii nostri ne vorbeau in soapta despre Stalin – la ani buni dupa moartea acestuia (1953) – nu inseamna ca Parintii nostri au fost niste fricosi, ci faptul ca teroarea instalata de comunisti a fost una cat se poate de reala, de vie, de adevarata.

Teroarea a capatat forme diferite dupa anul 1953 … dar ea s-a mentinut pana in Decembrie 1989, altfel nu ne-am fi surprins pe noi insine intr-atat de uimiti, atunci cand strigam “Ole, ole, ole, ole – Ceausescu nu mai e!”.

Intre frica si uimire e o legatura directa: ambele sunt marturii ale reflectiilor  trairilor noastre interioare, care s-au citit pe chipul nostru la un moment dat. Ele exprimau felul in care ne raportam interiorul la realitate, la exterior.

Si frica, si uimirea – sunt reflectari, oglindiri ale realitatii in mintea inimii noastre; acolo unde dictam pulsul, acolo unde stabilim emotia si implicit gradul de participare, in legatura directa cu vointa noastra  de a trai, de a ne bucura de viata.

Frica si uimirea nu sunt, in esenta atomilor lor, deosebite grav una de cealalta – desi par atat de diferite in exprimarea lor.

“Dar sunt complet diferite!”, ne vor spune actorii care trebuie sa le joace – fiecare in alt fel – pe scena teatrelor …

Cand ne gandim insa ca in lagarele si inchisorile comuniste din Romania au suferit pana la exterminarea fizica martiri ai prigoanei comuniste, simtim o retinere in emiterea unor ganduri ca cele de mai sus. Pe de alta parte, daca nu vom incerca sa reflectam noi insine asupra acelor vremuri – cine sa o mai faca, in viitor?

Suntem probabil ultima generatie care avem datoria de a povesti ca imbratisarea din imagine, a pionierilor care vin sa-l atinga cu veneratie pe Iosif Visarionovici Stalin, este una falsa si reala in acelasi timp! Povestim, povestim … dar oare putem explica?!

PS

Vorba FMI-ului, cu grad de ordin: “Hai cu privatizarea Postei, mai baieti, sa vedem pe cine veti “slavi” de-acum incolo!” 🙂