February 13, 2013
Dupa cum au calculat specialistii de la NASA – avem un vizitator special in 15 Februarie … un asteroid, numit “2012 DA 14” – care “ar putea distruge complet un oras de cateva milioane de locuitori sau ar provoca tzunami-uri daca ar cadea in Ocean”. Insa – dupa cum ne spun specialistii, sa stam linistiti, o coliziune nu va avea loc …
February 11, 2013
Ascultati si dati-va cu parerea … Blues-ul e adaptabil, nu?
February 10, 2013
Societatii romanesti de astazi ii lipseste, in mod paradoxal, consensul.
De ce mi se pare lucrul acesta un paradox?
Pentru ca ne-am trezit in situatia in care nu avem o opozitie reala la formidabila forta numita “esalonul doi”, cea care a mostenit prin inventia numita Frontul Salvarii Nationale (FSN) partidul unic de trista amintire, PCR.
Zilele trecute ma gandeam ca partidele istorice s-au dovedit incapabile sa renasca pe termen lung. Suflul lor s-a stins odata cu generatia care a suferit prin inchisori. PNT-ul a disparut relativ repede dupa moartea lui Corneliu Coposu iar PNL a intrat in combinatii nedemne (PC) sau din acelea impotriva firii (PSD).
Ne uitam la toti actorii politici, care au origini sanatoase, comune (comuniste, sic!): s-au lasat trecuti prin fesenizare ca printr-un ingenios proces de albire. Apoi, s-au despartit pentru a inventa alternanta la putere si a crea impresia unei societati in care ai avea chipurile optiuni, in care ai avea alegeri la-ndemana … “originala democratie” propusa de Iliescu, parea ca functioneaza …
Macar in vremurile acestea de criza, ar putea lasa un pic misto-ul la o parte si ar putea cauta sa defineasca un consens in jurul ideii ca avem atatea de facut! Cineva poate se va trezi sa le spuna: “Ce naiba, pana sa predam Tara inapoi Regelui (ca singura varianta de restabilire a eticii in politica romaneasca), haideti macar sa ne intelegem intre noi asupra prioritatilor!”
Numai ca procedand astfel, poate ne-am da mai bine seama de monstruozitatea coalitiei transpartinice …
Trag concluzia ca paradoxurile au explicatiile lor. Insa ce le defineste ca atare este inmarmurirea in proiect, fixarea in nemiscare: dintr-un paradox nu poti iesi, pentru ca pe oriunde ai apuca-o, simti ca ai avea la fel de mult de pierdut. Iti trebuie mult curaj sa iesi dintr-o situatie dilematica. Aproape tot atata curaj ca … atunci cand te lasi purtat intr-o Revolutie! 🙂
February 10, 2013
E bun un blog din asta, ca poti sa-ti mai versi nervii din cand in cand – impartasind totodata, ponderat, impresiile tale celorlalti. Caci neintelegerea realitatii din jur, dezacordul profund dintre tine si lume, acela care-ti provoaca nevroza, trece parca mai repede daca inveti “sa te descarci” in spatiul primitor de libertate si libertinism al blogosferei!
Cum sa nu cochetez cu nevroza, cand putinul timp liber pe care-l am la dispozitie il pierd pentru a face pe detectivul, sperand sa gasesc elemente in favoarea unuia pe care-l credeam acuzat pe nedrept?! Sa ma explic …
Stiti probabil ca pe Mircea Diaconu l-au acuzat ca ar fi comis infractiunea de “conflict de interes” – pentru ca si-ar fi favorizat sotia, pe Diana Lupescu. Pe scurt, ar fi promovat-o in calitatea de regizor, impartind putinele fonduri ale Teatrului Nottara astfel incat sa-i ajunga si sotiei de-o piesa. Pentru a concluziona asupra adevarului sau minciunii acuzelor … dar hai sa vedem despre ce piesa e vorba.
Aseara am vazut “Umor! Amor! Fior de dor din Bucuresti. Un spectacol de Diana Lupescu” la Teatrul I.C. Nottara.
Piesa de … ? Nu. Nu a fost o piesa de teatru. Imi pare rau, nu o pot numi astfel – desi s-a desfasurat pe scena teatrului care mi-e drag, pentru ca am vazut o serie de spectacole reusite acolo …
Mai degraba “reprezentatia cu durata de o ora” e o lipitura pe-alocuri penibil fortata, simpla alaturare de momente muzicale, care si-ar gasi poate un rost pe la Opereta. Imaginati-va piese muzicale de la inceputul secoului XX, pe cand Bucurestiul era Micul Paris, lipite fara noima una de cealalta – cantate in regim de karaoke de o trupa incredibil de mare: 11 actori!!! Ce desfasurare de forte pentru … ce? Sau … pentru cine?!
Efectul asupra spectatorului – comparativ cu alte incercari de aducere in actualitate a unei epoci de care suntem mandri – este din pacate nul. Nu poti urmari eforturile dramatice ale unui french can-can, pe scena unui teatru bucurestean cu pretentii, dupa ce ai avut sansa sa-l vezi la Paris, pe viu: daca Natura ti-a oprit cresterea si ai inclinatii rubiconde, ce cauti sa azvarli picioarele in tavan, de unde poate sa-ti vina ambitia asta? Si iarasi, nu poti asculta infiorat pe-un actor, cat de talentat ar fi el – cantand pe Zavaidoc, dupa ce te-ai lasat cucerit de interpretarea lui Tudor Gheorghe.
Spectacolul trebuie vazut, pentru ca e nevoie sa intelegem realitatea orbirii lui Mircea Diaconu. Dar vorba aceea, daca femeia ti-o cere – ce nu face barbatul pentru linistea lui?!
Singura solutie onorabila pe care o vad – este ca “regizoarea” Diana Lupescu sa puna in scena o piesa adevarata, pentru a-si merita renumele de sotie a unui mare actor, a scapa de ghilimele … si a sterge indoiala din sufletele noastre!
February 8, 2013
Lucrurile functioneaza si asa. Radioul ne retine atentia cu o melodie, apoi internetul ne dumireste asupra ei.
“Pink” are un sound care mi-a placut – iar clipul pe care-l prezint mai jos, are “scuza” de a fi fost gandit pentru piata engleza.
CGI inseamna Computer Generated Images iar “morphing”-ul e un efect special prin care lucrurile trec dintr-un ceva in altceva, fara sa bagi de seama.
Interesant, nu?
