Poza nu a fost facuta pe platoul de filmare, nu a fost absolut nimic regizat!

Lucrarea exista si se deruleaza zilele acestea undeva in apropiere de Drumul Sarii. Mergeti si vedeti cu ochii vostri. Mie mi-a venit sa il strig pe nume pe cel din groapa, singurul care parea sa munceasca: “Dorele, ce faci taticu? Te misti cu … talent?!” 🙂

Atitudinea specialistilor e subliniata de pozitia mainilor afundate adanc in buzunare: sunt relaxati, stapani pe cunostintele dobandite si pozitia pe care au cucerit-o prin merite deosebite. Dorel este – deocamdata – activ in santz -, dar talentul pe care-l cultiva azi cu sarg, il va ridica pe scara profesionala intr-o buna zi … cand, la randul lui, va face saltul de la tarnacop la lopata!

Bine ne sfatuiau cei batrani, care facusera armata cea lunga – daca va intreaba “Care stii sa dai cu matura?”, aruncati-va si raspundeti “Eu!” … caci datul la matura e mult mai placut decat curatatul weceurilor cu teul sau mai rau, cu carpa umeda :-)!

Dorel si echipa lui, specialistii care-i monitorizeaza progresul ...

 


Am zis sa rezolv pauza de masa lejer, cu un drum la SNACK ATTACK. Ei sunt prima optiune pentru ca suntem vecini. Iar vecinii, nu-i asa? – se ajuta intre ei …

As fi vrut sa iau un sandvis cu o sana. Dar pentru ca nu aveau (sana), am luat un sandvis … si atat.

Ajung la casa de marcat, impreuna cu pachetelul meu (sandvisul):

– Cat ma costa, domnisoara?

– 9 Lei. Doriti si punga?

– Daca ma costa suplimentar …

– … 30 de bani!

– … atunci, nu, multumesc! Prefer sa il mananc aici. (Incerc sa ma asez la singurul loc liber, unde manifest printr-o grimasa deranjul fata de aerul conditionat care ma loveste puternic in crestet)

– Vreti sa-l opresc?

– Da, multumesc! (Ce dragut, are grija de mine, duduia – imi spun, si-mi vad de treaba. Ritmul masticatiei e bun, verific cu ocazia aceasta tratamentul molarului, stam bine! Sunt binedispus … Dau sa plec, dar imi spun sa mai arunc un ochi primprejur: cu ce pot inlocui ideea de sana? Nu, lapte batut, in nici un caz. Ia sa vedem … uite-aici cutia frigorifica plina cu inghetata!)

– Aveti cu ciocolata?

– Avem … ce vedeti!

– Mda, am sa iau un Magnum … ( …il stiu de la televizor, il stiu din Italia, e verificat, merg la sigur…)

– Cat costa?

– 9 lei si douazeci de bani!

– Cum adica, desertul e mai scump decat felul intai?! (Ma arat mirat, dar nu par convingator)

– Da, stiu ca e scump … dar asa e Magnum-ul … peste tot!

Plec mancand inghetata pe strada si ma gandesc daca pretul desertului este sau nu calibrat in functie de varstele pofticiosilor. Sau altfel spus, cat ne costa pe vremuri, o “ciocolatina” pe Magheru?! Si mai ales, cat pret puneam noi pe … pretul ei?!

Cine mananca repede, are timp sa gandeasca, dupa.

Cine mananca repede, are timp sa gandeasca, dupa.

 


Din 3 romani care mor, pe 2 ii lasa inima. Motivele pentru care suntem pe 3 in lume la boli cardiace: alimentatia nesanatoasa, viata sedentara si stresul. Ele ne imbolnavesc in fiecare zi. Cifrele prezentate de cardiologi arata ca doua treimi din decesele anuale din Romania au cauza comuna: bolile de inima.

Vorbim despre o cifra de 150.000 care ne plaseaza pe locul trei la nivel mondial. Anual peste 10.000 de copii romani sunt diagnosticati cu boli cardiace. Au un stil de viata in care sportul nu se mai regaseste. Profesorii de educatie fizica sunt nevoiti sa-si tina orele cu jumatate de clasa, pentru ca foarte multi elevi chiulesc. Numai in Capitala, 4% din elevi au scutire medicala pentru orele de sport. Altii lipsesc pur si simplu si nu fac de loc miscare. Efectele apar in timp.


E de ras sau de plans?

Ma opresc in coada formata pe Podul Basarab – dimineata, in “rush hour”, asteptam verdele pentru a cobori spre Bdul Titulescu – si pun avariile. Comut telefonul pe functia aparat de fotografiat si ma transform in reporter de ocazie. Un reporter framantat de mult prea multe intrebari importante, carora nu le poate da raspunsuri pe fuga …

Care sa fi fost mobilul ascuns al initiativei acelora care au conceput aceasta placa memoriala?! Cum se scrie de fapt o placa memoriala?! Nu trebuiau trecuti inginerii, arhitectii, perioada in care am suferit cu totii pentru ca in acel loc a fost un santier?!

De ce au simtit nevoia sa-si laude sefii – fiecare pe al lui?! Cum s-au gandit sa impace si capra si varza?! (Apropo, cine e capra si cine se lasa mancat de cine?!)

Cata vreme s-au straduit sa scrie acest text?! Cate variante pana au ales-o pe aceasta?! Se va fi votat in mod democratic, au avut cvorum?! Cum au votat – cu bile sau la vedere?!

De unde au gasit bani pentru aceasta placa memoriala?! Au fost prevazuti in bugetul Podului inca de la inceput?!

Ma trezeste din scurta meditatie claxonul celui din spatele meu. Stii ceva? Are dreptate si omul asta, viata trebuie sa mearga inainte, daca nu altfel – macar precum coada asta, care iata – se pune incet, incet, in miscare …

Un ditai Podul, sabotat de-un stop de intersectie; un ditai Stadionul, sabotat de-un gazon: traim intr-o lume imperfecta si totusi avem timp pentru placi comemorative.

O fi bine? O fi rau?

"Inceput de ... si finalizat de ..." : s-a inventat placa memoriala nesimtita!


Omul creste (se dezvolta) precum o planta – care are nevoie nu numai de soare, apa si minerale din pamant -, ci indeosebi avand toate acestea, de proptele (araci, uluci, pari sau stalpi de sustinere). Altfel, cresterea sa ar ramane una chinuita. Imaginati-va plantele agatatoare tarandu-se pe jos, pe pamant, orbecaind dupa un ciot de care sa se prinda pentru a-si expune rostul luminii soarelui …

In Apostolul  Sfintei Duminici de astazi, Sfantul Pavel distinge limpede, atat pentru galatenii de acum doua milenii cat si pentru noi ce de astazi, intre cele doua “proptele” care ne indrepteaza pe noi oamenii, adica ne ofera sansa de a ne ridica de la pamant: 1. Faptele Legii (deci nu Legea ca atare, ci ascultarea fata de aceasta) si 2. Credinta in Hristos Isus (puterea divina pe care o primim si o crestem in noi).

Ne spune Sfantul Pavel ca faptele Legii nu sunt suficiente. Sunt necesare – adica e bine, cand facem binele si este rau cand facem raul -, dar nu sunt suficiente pentru indreptarea noastra: adica, pentru inaltarea noastra de la pamant, din starea de taratoare, spre inaltimea Crucii lui Hristos!

Pentru aceasta, este o datorie a noastra sa incercam a intelege profund, prin simturi si ratiune de-o potriva, sacrificiul din iubire de oameni si jertfa pe Altar a Mielului: iata o propunere spre o verticalitate de alt tip – nu ingamfata, ci smerita, pe care Biserica crestina ne-o propune astazi (ca si ieri) prin glasul Apostolului Neamurilor.