Terminus Paradis

In 1998, anul lansarii filmului, armata era inca obligatorie in Romania. Nu intraseram in NATO (2004) si nici nu trecuseram pragul spre Europa (2007). Tara parcursese aproape un deceniu de libertate, dar lumea nu se trezise din euforia postrevolutionara.

Vezi filmul si intelegi ca unele institutii se schimba mai greu. Intelegi ca Lucian Pintilie trage un semnal de alarma: asa nu mai merge, baieti! E timpul sa opriti trenul, sa stabiliti ultima halta, sa va angajati serios pe drumul schimbarii!

“Paradisul” primului deceniu dupa schimbarea regimului Ceausescu se apropie de sfarsit, fara ca poporul sa bage de seama acest lucru. Isteria pe care o dezvolta personajele filmului e un rezultat al libertatii de a nu-ti recunoaste Creatorul, Parintele, Legile Lui, iar aceasta nu poate duce decat spre anarhie sau absurd…

Filmul ne ofera o noua perspectiva asupra parabolei Fiului Risipitor, in sensul ca Evanghelia trebuie citita cu toate simturile: daca Fiul cel mic al Tatalui a fost porcar si s-a hranit cu roscove, atunci – pare a spune Pintilie -, hai sa va fac sa simtiti, in scaunele voastre comode de spectatori, mirosul unei crescatorii de porci!  Noi, spunem ca … a reusit!


Filmul ne priveste pe toti, pentru ca e vorba de viata noastra. A celor multi, care suntem intelesi diferit de cei care ne privesc din balcon.

Era nevoie si de perspectiva propusa de Ujica asupra vietii unui om de stat, al carui destin strabate peste doua decenii din viata tarii: pentru cei tineri, imaginati-va un superconducator, care a condus mai mult decat Iliescu, Constantinescu si Basescu la un loc!

Din pacate – si asta e la urma urmei limitarea oricarei autobiografii – istoria se scrie cu patima, atunci cand e povestita la persoana intai! Iar acest film, prin titlul pe care-l poarta, nu poate fi suspectat de exagerare …

Imagini document, pentru care merita vazut si revazut: epoca Ceausescu capata sensuri noi si mult mai nuantate – prin etapele in care e subimpartita de cei harnici care au lucrat cu daruire la asamblarea acestui film . . .


Tipar, tiparnita, intiparit … ce frumos suna: “mi s-a intiparit in minte” … sau “mi s-a intiparit in suflet”!

Cunoasterea intiparita se intampla precum intr-o tiparnita medievala: mai intai trebuie sa existe materialul dur, sculptat cu textul predestinat foilor de hartie.

Hartia alba se aseaza cuminte, la locul ei, pentru a primi un text dinainte scris pentru ea.

Singura libertate ai spune ca este a cernelii … Numai ca nici ea nu are voie sa greseasca doza optima: prea putin – si nu se vede scrisul; prea mult – si se ineaca literele, aparand riscul de pete!

Tiparul – Legea; Hartia – Sufletul si Cerneala – Faptele noastre de zi cu zi …

Aveau timp pentru carti


Balanta: a gandi drept sub presiunea buzz-ului

Filmul lui Lucian Pintilie – realizat imediat dupa Revolutie, in 1992 – ne propune astazi, la aproape doua decenii de la lansare, o tema de reflectie cat se poate de actuala: pentru a ne raporta la trecut, pentru a ne analiza radacinile, trebuie sa o facem in liniste, cumpanit, in echilibru …

Ori, tocmai acest lucru pare ca a fost refuzat in mod constant romanilor in ultimii 20 de ani: vremuri linistite, in care sa privesti spre trecut pentru a-l intelege fara a-ti pocni in urechi bombe si mitraliere, fara a ti se umple narile de fumul aplicatiilor militare, fara a ti se ingrozi ochii de violuri … Mintea cere sa fie lasata in pace pentru a gandi corect, pentru a avea perspectiva si a intelege orizontul!

Acest loc al linistii este reprezentat in film de stejarul spre care alearga cei doi eroi spre a se regasi, stejarul a carei coroana vazuta presupune radacini pe masura, daca vreti, stejarul din interpretarea memorabila a lui Aurelian Andreescu…


Ne miram de unele greseli pe care semeni de-ai nostri pusi sa ne reprezinte le fac pe seama limbii romane…

Tragem de aici si concluzia ca limba romana ar fi blanda, asemenea poporului care-o vorbeste? Ca ar fi … permisiva?!

Sau dimpotriva, am ajuns intr-un stadiu confuz, de formare, supusi presiunilor si influentelor straine (apropo, un gand pios catre stramosii daco-romani ) … o faza a unui nou inceput, al catelea, spre o vreme in care scoala si bunul simt ar urma sa aibe, poate,  o soarta mai buna?

Numai de n-ar puncta iarasi slavii, de data asta … decisiv!

http://www.mondonews.ro/EBA-face-din-nou-greseli-gramaticale-intr-o-pozitie-despre-alegerile-din-PDL—Video+id-36536.html