Iată-ne ajunși pe pagina a patra a ”Libellului” scris de Parintele Theodor Valerian Bourza, la 1869 – din dorința și conștiința de a nu se pierde istoria parohiei greco-catolice a Șaroșului. Ca de obicei, ne vom strădui să o transcriem cu atenție mai jos, de data aceasta introducerea va fi  o scurtă recapitulare. Pentru cei doritori a citi textele transcrise până acum – am creat un meniu in partea superioară a site-ului, intitulat ”Libelul Preotului T.V. Bourza”. Puteti accesa prin ”click”, și – citind de jos în sus – aveți parcursul ”la zi” al lucrării. Mulțumim tuturor pentru susținere și sper să înțelegeți că demersul nostru ne solicită timpul nostru liber – căci vom aloca acestui proiect în măsura în care obligațiile curente ne-o permit. Vă doresc tuturor un An 2017 plin de realizări!

Deși aproape complet lipsit de informații scrise pentru perioada 1701-1869, când tocmai de aceea s-a hotărât să consemneze pe hârtie trecutul reconstituit, Părintele Theodor Valerian Bourza ne face cunoscută lumea transilvană în vremea administratiei habsburgice. E o lume in care Biserica Greco-Catolica se află la începuturi, supusă presiunilor din toate părțile … atât protestanții calvini, cât și românii neuniți, dar mai ales propriile neputințe – ne arată cât de greu a fost să se ridice o Biserică Națională, care în mod programatic și-a propus să ridice nivelul intelectual și conștiința de neam a poporului român, lipsit complet de drepturi politice în perioada 1437 – 1701 … într-un sistem care a intrat in istorie sub denumirea de Unio Trium Nationum. A fost totuși o operă remarcabilă – pentru că, în numai două veacuri, poporul român transilvan se trezește – prin munca susținută a preoților greco-catolici, și ajunge să aibă o conștiință națională, cunoscându-și interesele – în special acela al UNIRII tuturor românilor într-un stat național unitar.

Libellul începe printr-un Cuvânt Introductiv, de două pagini, urmată de o enumerare a preoților-parohi greco-catolici din Șaroș: Preotul cel dintâi, Popa Lazăr; Parohul al doilea George Munteanu … și, așa cum vom vedea pe această a 4-a pagină, Preotul al treilea, Nicolae Munteanu, urmat de Preotul al patrulea – Theodor Valerian Bourza, însuși.

Să citim, în continuare, din cartea Părintelui. Ne vom folosi pentru ilustrarea acestui articol de referința la Valchid (de unde nefericitul Părinte Nicolae își alege soția care moare la nașterea gemenilor) – pentru a mai afla câte ceva despre frumusețea și istoria locurilor in care are loc actiunea dar mai ales pentru a înțelege că prezența sașilor în zona Mediaș-Sighișoara a fost o realitate modelatoare în Transilvania. Biserica din Waldhütten (Valchid) e menționată într-o indulgența a Papei Bonifaciu al IX-lea (la 1390!) – iar numele localității se traduce ”colibele din pădure” – … într-adevăr, privim cu nesaț și azi imagini ale satului săsesc transilvan …

( : 4 : )

În timpul revoluțiunei maghiare (:1848 – 1849:), bătrânul fugise la București, iar Capelanul Nicolae rămânând singurul preot în sat, functiona românilor de ambe confesiunile celea spirituale – după terminarea revoluțiunei a reîntorsu de la București, unde trăise tare bine la Episcopul romano-catholic. Și a mai trăit în pace până la 1852, când în 24 Septembrie s-a mutat la celea eterne în etate de 85 de ani; fie-i țărâna ușoară și în veci neuitată pomenirea lui.

Preotul al treilea

Nicolae Munteanu feciorul antecesorului paroh George Munteanu, acesta precum știu a absolvit Philosophia în Blasiu (Blaj, n.n.), – dar cu toată învățătura sa n-a putut fi aceia ce fusese Tatăl său, el în căsătorie luase de Socia (soție, n.n. – de aici vine termenul ”asociat”!)  o fată din Valchid (la sud-est de Saros, n.n.) din familia lui Fogarasi, care după ce anăscut o pereche de copii a murit, rămânând tânărul preot cu copiii săi în grija bătrânei sale mame. – Acest preot își pierduse tot curajul, ba nici că mai simțea vreo plăcere din Lumea aceasta, din care cauză atâta sărăcise, cât nu avea nici cu ce se îmbrăca și încălța după cuviință, – porțiunea canonică era parte pustie, parte zălogită chiar și la Zigani, poporul, care rămăsese de (la) Tatăl său a trecut de-a rândul la neunire, și căpătând o boală în cap a murit în a. 1856,  14 Septembrie rămânându-i copiii în grija bătrânei preotese și a fratelui său George Munteanu. Fie-i țărâna ușoară. Etatea acestuia ajunsese la 40 ani.

Preotul al patrulea

Teodoru Valerianu Bourza, născut în Mediaș la anul 1831, botezat in 18 Octombrie calen(dar) vechiu. Tatăl meu Feodor Borza Dascalu g.c. in locu (greco-catolic din tată-n fiu, parintele – n.n.) a fost pe timpul acela unul dintre cei mai renumiti Dascali.  – Îmi aduc aminte ce mulțime de feciori străini era acolo la glasuri când am început eu a învăța cetire și scriere, nu-mi aduc aminte …

valchid

Valchid, imagine din 2008. Sursa – Google.

biserica-fortificata-valchid

Valchid, Biserica Evanghelică fortificată (prima mențiune într-un document papal … la 1390!)

Planurile Bisericii Evanghelice fortificate din Valchid

Planurile Bisericii fortificate din Valchid, care arată cum s-a extins constructia, in timp. Alaturat si in exteriorul zidurilor citim ”Alte Schule” – Școala Veche. Școala și Biserica au făcut Casă bună, dintotdeauna …


Țara noastră e plină de surprize – e suficient să vrei să privești cu atenție în jur, să-i acorzi un pic de timp si de interes.

Muzeul de arheologie preistorică, dedicat culturii Cucuteni din Piatra Neamț este un loc care merită vizitat, și vi-l recomand – dacă ajungeți la poalele muntelui Pietricica …

În cazul meu, când am avut acest privilegiu – cred că a contat faptul de a fi chiar la cumpăna între ani, când timpul capătă valențe filosofice … căci am simțit o puternică admirație pentru cei care au creat pe aceste meleaguri o civilizatie pe care noi o numim ”a ceramicii pictate”.

Din perspectiva lumii noastre, obișnuită să facă din noutate o calitate indispensabilă a lucrurilor pentru ca ele să intre in acceptarea generală, a privi cu admirație în urmă cu 5.000 de ani, pare un lucru straniu sau cel puțin ieșit din comun. Dar am regăsit pasiunea pentru formele artistice și am intuit sensuri și simțiri religioase în viața celor care-au trăit aici cu mult înainte de geto-daci …

De aceea, aș dori să mulțumesc și să felicit custozii Muzeului de Arta Eneolitica Cucuteni pentru bucuria pe care ne-au făcut-o si impartasim cu voi cateva fotografii care surprind amfore, statuete antropomorfe, sigilii, altare si alte obiecte de inventar ale unor asezari in care se traia acum 5-6.000 de ani! La trecerea dintre ani, ne-am trezit meditand asupra trecerii … anilor!

Mai mult de-atât, am descoperit un lucru pe care l-am apreciat în mod deosebit – respectul față de arheologi, față de munca lor minuțioasă și metodică. Da, istoricii – după ce au trecut perioada ”eroică”, au învățat că e important să înregistreze dovezile, să aibe un discurs pe dovezi nu pe ipoteze … Unui asemenea specialist i s-a dedicat o expozitie proprie –  e vorba de Dan Monah, și este unul din cei care s-au aplecat cu dragoste asupra cucutenienilor, pentru a-i înțelege și a-i aduce în felul acesta mai aproape de noi.

La Multi Ani, 2017!

This slideshow requires JavaScript.

Iată ce scria istoricul Dr. Dan Monah despre cei a căror viață a studiat-o câteva decenii:

Cucutenienii au avut vocatia ceramicii in cel mai inalt grad, incat te intrebi daca modelarea si si decorarea vaselor nu a fost singura lor ratiune de a fi. Chiar daca nu este asa, in istoria umanitatii ei vor ramane ca neintrecuti modelatori si pictori de ceramica. Avem certitudinea ca arta decorativa cucuteniana nu s-a limitat doar la decorarea ceramicii; câteva fragmente de pereți pictati ne semnaleaza ca obesesia decorarii policrome se manifesta si in constructii. Fara indoiala imbracamintea si incaltamintea ca si unele obiecte de uz comun erau, de asemenea, bogat decorate. Din pacate, din opera decorativa cucuteniana, singurul martor care ne-a ramas este ceramica. Este totusi suficient pentru a-i plasa pe cucutenieni printre cei mai dotati si mai sofisticati creatori de arta europeana preistorica.  


Sunt unul dintre aceia care cred că omul are suflet și prin aceasta o serie de virtuți și slăbiciuni care nu se pot explica întodeauna fizico-chimic, nici măcar psihologic sau filosofic … și de aceea, mai avem uneori nevoie să apelăm la teologie (unii) sau artă (alții) pentru a desluși – unii cu credința, alții cu pasiunea – misterele lumii în care ne învârtim: deseori fără direcție, dezorientați și mințiți de luminițe care se dovedesc a fi licurici (Poetul ne-a spus așa frumos: ”muști de-o zi” …).

Pentru că eu cred că sufletul există, trebuie să mă decid să am grijă de calitatea lui principală, care este nemurirea. Iar locul unde îmi doresc să parchez picătura mea de infinit nu poate fi decît un loc al liniștii, al armoniei, al Frumosului care este și Bine. Numai că această dorință a mea necesită două lucruri: din partea mea un efort minim, acela de a alege cu libera mea voință, să ajung acolo (deci să mă orientez, să vreau să mă îndrept spre Bine) și din partea lui Dumnezeu, cel mai mare dar – al mântuirii.

În relația de iubire dintre Creatorul meu și mine se interpun, bineînțeles, slujitorii răului, cărora le permitem (cu același liber-arbitru!) să ne facă rău acolo unde ne doare mai mult, în lăcomia și mânia noastră – atunci când ne lăsăm intrați în hora lor, atunci când dăm frâu liber slăbiciunilor noastre. O asemenea slăbiciune este frica, trista înlocuitoare a speranței.

În politică, ”arta compromisului”, locul predilect al minciunilor și fățărniciei, frica cea trist înlocuitoare a speranței este hrănită zilnic cu viclenia și egoismul realizării propriilor interese.

Dar despre minciună știm că nu rezolvă – ci amână (deci ne ține pe loc), multiplicând la infinit mizeria imoralității, până când, cuprinzând sistemul social în asamblu, vreo nouă revoltă sau (ad)mirabilă revoluție vine să ”repare” sau să ”restaureze” ceea ce a fost deja o dată pentru întotdeauna reparat, prin venirea Mântuitorului. Singura revoltă pe care o mai pot accepta, după ce România a promis că se leapădă de comunism și dictatură – este față de păcat. Dar Dumnezeu singur știe ceea ce ne așteaptă și ce are de gând cu noi, pentru că istoria este o frumoasă desfășurare a Voinței divine.

Zilele acestui final de an, ne-au adus în fața ochilor un Partid Comunist Român cosmetizat – iar pe masa Președintelui de origine și cu ținută regală o propunere greu de acceptat sau de refuzat: suspendarea, la cheremul majorității nou-create.

Rostul acestui articol? Să-mi aducă aminte în primul rând, că nu pot fi de stânga iar în al doilea rând, că nu voi face politică – fiindcă nu m-aș putea înscrie, în vechile și sănătoasele condiții ale votului cenzitar … În al treilea rând, că am o datorie, cu ajutorul prietenilor mei – să veghem ca opoziția la rău să aibă continuitate.

Așa să ne-ajute Dumnezeu!


Pentru a intelege lumea Preotului Bourza – ca atunci cand avem nevoie sa intelegem istoria/timpul oamenilor in general, avem nevoie de harti – adica de localizare si de organizarea spatiului geopolitic al vremii.

Sa intelegem, privind harta de mai jos, ca Turcia si Austro-Ungaria isi disputau suprematia zonei, sub presiunea Rusiei – care se dorea eliberatoarea slavilor din sud. Pentru a-i convinge pe acestia de bunele intentii, Rusia sustine procesul de modernizare a Tarilor Romane – Moldova si Tara Romaneasca. Sa nu uitam ca prima Constitutie este introdusa la noi de un general rus, Pavel Kiseleff – 1831/1832 – si s-a numit Regulament Organic.

 

harta-internationala-bourza

… pe lângă încleștarea dintre Marile Puteri, care făcuseră din Țările Române nu o dată teatrul lor de război, vedem dificultățile pe care le întâmpină românii uniți cu Roma, greco-catolici, pe teren (la firul ierbii) în ”implementarea” Diplomei leopoldine din 1698/1701 …

(3)

… Si noaptea pe două care aducându-o (n.n. biserica de lemn pe care o cumparase din Giacas), a debarcat-o în curtea parochială; – Officiul comunal, dimineața, îi umplu curtea popii și aspru a-i demanda ca să nu îndrăznească a rădica biserica, el însă nebăgând seama de nimica a ridicat-o în grădina parochială; – Am aflat în turnișorul bisericutei si un clopotielu ca de șapte Ft (n.n. prescurtare de la ”funți” – de la ”Pfund” = 0,5 kg) de unde îl va fi căpătatu ori cumpăratu nu știu. – Icoane, veșminte și un potir vechi le-a mai căpătat de pe la Armenii din Elisabethopole (n.n. Dumbrăveni); parochia atunci se tinea de protopopiatul Șomfalăului (n.n azi – Cornești) […] după aceea a venit la Protopopiatul Elisabethopolei și numai pre urmă la al Mediașului.

Acest preot administra si in Valchid si in Biertan, caci aceste parohii inca nu erau intemeiate, – el ca să poată căpăta portiune canonica trebuindu-i după lege și familie, i-au adunat laolaltă din toate trei comunele, si după multe umblari si osteneli a izbutit cu Decretul gubernial de la a. 1821 Septem. 13 Nr. 7950 prin carele i s-a adecuediat (n.n. – potrivit, nimerit, adecvat) portiunea canonica, imi spunea proteasa dânsului că când s-a măsurat locul de la Teu (n.n. locul cu forma literei ”T”?), era să-l omoare sașii, de nu-l înșela ea să vină curând acasă, că: a sosit o carte de la Domnul Protopop.

A avut nenumărate certe cu neuniții, și mai ales cu popa neunitu Chendy, carele era om sucit în toată privința, ba se povesteste ca si de barbe (n.n. bărbi) s-ar fi tras unul pe altul , a purtat proces și pentru cimitir, deodată însă cu adecuarea porțiunii canonice, i s-a decis ca să îngroape în cimitirul de lângă biserica neuniților de împreună cu ei până când se va asigna alt cimitir.

Acest preot a avut trei feciori si doua fete dar putina mangaiere a avut cu dansii caci feciorii, deși purtați la Școalele  din Blasiu (n.n. Blaj) n-au putut deveni mai mult cei doi mai mari decât niște cantori slăbuți, – iar cel mai mic Nicolae, carele învățase ceva mai bine, la rugarea Tatălui său primindu-se la Theologia morală s-a făcut Capelan lângă tatăl său. – In timpul revoluțiunii maghiare (:1848 – 1849:) bătrânul fugise la Bucuresci …


În căutarea semnelor lăsate de primul paroh greco-catolic al Șaroșului – Pr Theodor Valerian Bourza ajunge să descopere în vechile documente ale Satului o semnătură pe un vechi protocol, având caractere chirilice – pe care o transcrie întocmai în Libelul său: ПОПА ЛАЗАРУ – adică POPA LAZARU, sau Popa Lazăr.

Față de această ”cercetare la fața locului”, avem a ne întreba asupra textului din Șematismul de la 1900, care menționează la începuturi (1701) ar fi fost un Popa Ioan …

saros-la-1900

Pagina a doua a Libelului e importantă pentru că aici, Preotul Bourza surprinde câteva motive (pragmatice!) de trecere a credincioșilor ortodocși din Ardealul veacului al XVIII-lea, la Sfânta Unire cu Roma: nu numai preotul, dar și servitorii acestuia erau absolviți de stagiul militar. Ori, stagiul militar in Imperiul habsburgic dura cel putin … 8 ani, putand fi prelungit in caz de război!

Preotul Bourza povestește despre intervenția pe lângă autoritățile habsburgice a unui antecesor – Popa George Munteanu, pentru a-și procura un cantor fidel, a cărui familie de 8 suflete (in text: ”capete”) trece in corpore la Sfânta Unire, odată ce Ioan (al lor) a fost scăpat de armată …

(Expresia ”îl prinsese la cătane” ne aduce în amintire povestirile lui Creangă, acelea cu metoda arcanului …)

(2)

… în nesce protocoale vechi ale Satului, am aflat suscrierea la un act in limba germană, a cărui cuprins era despre predarea unei lunce din zăvoiu unui sas. Suscrierea (adică semnătura, n.n.) era cu litere chirilice, cam așa: ПОПА ЛАЗАРУ. Să da cu socoteală ca lunca aceea a fi fost din porțiunea canonică, am cercat însă cu de-amănuntul dar nu am putut ieși la vreun rezultat – despre apunerea din viață a acestui preot, încă neputând nimica afla, îi închei biographia răspicând: Doamne iartă-l, că însuși nu a știut ce a făcut

Parochulu al doilea

A fost Georgiu Munteanu născut din Șaroș, pe timpul când murea popa Lazar, acesta era ne-unit si  vighetoriu la Vineele communale (adică paznic la vie, n.n.), învățase însă a ceti, a scrie ceva și Cântările bisericesti, de almintrelea era amu tare curagiosu, de aceea îmbulzindu-se la preuție s-a și primit, și după învățarea theologiei morale numai în șapte luni, a venit ca preut acasă și s-a așezat pe curtea parochială; văzându-se acuma popă, curajul atâta îi crescuse cât nu mai era cine să răsbească cu dânsul;- pe timpurile acelea și Șerbul preotului unit încă era Scutitu de militia – cu modul acesta și-a făcut și ceva poporeni, căci pe care-l togmea slugă îl îndatora a să face și unit.- Acum nu avea cantor, s-a tâmplăcea înse, de pre un june Iuonu Sodoranu, carele avea calificațiunea de Cantoru îl prinsesă la Cătane, popa George însă sub pretextul că e togmit sieși de Cantoru l-a scos de acolo, pentru ce părinții aceluia, a trecut cu întreaga familie la S. Unire, care a familie sta din 8 capete.

Acum Cantoru era, dar nu era baserica, – popa George însă a cumpărat o băsericută de lemn părăsită din Giacăș cu zece de 10 f. monet conven:   Și noaptea, pe două care aducându-o …