Grupul Ierarhilor prezenti la consacrarea Episcopiei  Greco-Catolice a Bucurestilor. 30 August 2014

Grupul Ierarhilor prezenti la consacrarea Episcopiei Greco-Catolice a Bucurestilor. 30 August 2014


Sâmbătă 30 August 2014, Bucureştiul a avut motiv de sărbătoare: după 25 de ani de la Evenimentele din 1989, a sosit vremea rostirii unor adevăruri ignorate prea multă vreme – Biserica Greco-Catolică din România există în mod oficial: atât prin trecutul ei, dar şi prin prezent. E poate prea devreme să spunem că gloria la care cu trudă şi renunţare au ajuns cărturarii-călugări ai Şcolii Ardelene renaşte în spiritul Bisericii greco-catolice de astăzi. Dar cu siguranţă putem afirma că avem condiţii pentru a ne dezvolta spiritual în frumuseţea unui oraş-capitală, care ar fi fost în afara spiritului european, ignorând mai departe frumuseţea alterităţii.

Felul în care au evoluat lucrurile în universul greco-catolic al Bucureştilor ultimilor ani, mai exact dupa data de 4 mai 2008 (când Vlădica de la Blaj a hotărât să trimită în Capitală pe unul dintre cei mai buni fii ai săi, Episcopul Mihai Frăţilă), este unul care poate fi povestit din multe perspective, şi cu siguranţă sunt alte mărturii care trebuie ascultate, înaintea acesteia.

Ca întotdeauna, fiind în mijlocul schimbărilor, nu ai timp să observi cum se schimbă lucrurile. Ca atunci când un părinte se lasă surprins de statura copilului pe care nu l-a mai văzut o vreme: “Când ai crescut aşa de mare?” … Dar pentru cel care a avut ochi de văzut realităţile greco-catolice ale Capitalei, e limpede că o transformare calitativă a existat – nu numai zidurile din jurul nostru s-au consolidat, dar mai ales spaţiul sufletesc are acum o ofertă substanţială pe care trebuie să o considere.

Pentru recunoaşterea transformărilor care au făcut posibilă ridicarea la rang de Episcopie a Vicariatului Greco-Catolic de Bucureşti – Papa Francisc a trimis reprezentantul Său, pe cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregatiei pentru Bisericile Orientale.

Este minunat cum, dupa numai 6 ani de activitate neobosita a Prea Sfintitului Mihai, astazi, greco-catolicii din Romania au Episcopie si propria lor … Catedrala! Avem o Scoala de Rugaciune si un loc al nostru, pe care putem construi. Episcopia de Bucuresti este un vis implinit al Bisericii noastre, care nu ar fi fost posibil in afara celor care au avut puterea sa viseze măreţ!

Cu recunoştinţă faţă de anii de muncă să ne bucurăm împreună revăzând un film documentar al reintrării, în data de 28 Decembrie 2006, în Biserica din strada Polonă nr 50 … Veţi medita poate la parcursul spiritual şi din perspectiva înţelegerii graduale, a unei evoluţii fireşti, care a avut loc sub oblăduirea Sfântului Patron al nostru, de la “Biserica din Polonă” până la “Catedrala Sfantul Vasile cel Mare”.


Putin sau puterea pixului care scrie cu gaz ...

Putin sau puterea pixului care scrie cu gaz …

Harta Europei anului 800 ne arata o Franco-Germanie unita sub sceptrul Imparatului Carol cel Mare, regele francilor de neam germanic. Nu poti sa nu te intrebi cum au ajuns “la cutite” nemtii cu francezii, cine a tinut fratii in tensiune, de-au ajuns sa se ia la tranta pe viata si pe moarte, 1000 de ani mai tarziu in 1870, 1914 si 1940 … Cand s-a transformat rivalitatea anglo-franceza in germano-franceza si de ce s-a intamplat acest lucru? 🙂

Azi, legaturile Germaniei cu Rusia sunt atat de mari, incat pacea din Ukraina va purta semnatura cancelarului Merkel. In spatele ei e industria auto germana si resursele Rusiei, care – disturbate, ar provoca degringolada intr-o Europa si asa slabita sau amortita. Se vor simti din nou Anglia si Franta scoase din jocul puterii? Vor fi pretentiile americanilor de a participa la masa negocierilor justificate prin aliantele “defensive” prin care ii onoreaza pe cei mici, “colegii lor” din grupul NATO – polonezii si romanii aflati azi din nou in prima linie – pentru ca sunt azi la granita conflictului si trebuie “aparati” …

Aparati de cine? – e greu de spus, pentru ca interesele, asa cum spuneam, NU SUNT ALE LOR: nici ale Poloniei, nici ale Romaniei. Interesele sunt ale Germaniei si Rusiei, iar ceilalti NU POT sta de-o parte! Ukraina e un test pentru lumea in care traim: si vom afla daca exista sau nu Europa, asa cum a a lasat-o urmasilor Carol cel Mare …

Oare Franco-Germania functioneaza azi?

Oare Franco-Germania functioneaza azi?


Pentru toti cei care au suferit in ultimii ani umilintele fara numar legate de lipsa infrastructurii, victoria normalitatii nu are margini! Avem strada pe strada noastra … Speechless!

Bulgarus

Strada Bulgarus se transforma in strada!


E interesant cum ne-apucam de-o treaba si pe urma ne lasam luati, purtati de val …

E vara, e cald si e cat se poate de normal sa ne puna la treaba chitara – din moment ce veri de-a randul am fost nedespartiti. Usor se gasesc azi texte si acorduri, dar repetitia pentru o inregistrare de 4 minute poate dura lejer 2-3 ceasuri. Si-atunci, e la fel de normal sa te plictisesti.

Norocul e in inspiratie, care nu vrea sa stie de transpiratie, prin cantecele care iti vin – de unde?- si se aseaza de-a curmezisul, sa nu mai poti trece de ele.

Bine, le spun – de cand la-ndemana e device-ul care poate tot: reportofonul-aparat foto-computer-telefon … Sa te integram atunci, daca tot ti-ai facut loc, nu?!

Si hopa sus, si s-auzim de bine!


Polonezii sunt un popor mandru.

Si au de ce: ganditi-va ca au fost desfiintati ca stat de trei ori in istorie, impartiti (de regula) intre nemti si rusi (cand au avut un cuvant de spus, au luat si austriecii cate-o bucata) – dar au reusit sa revina pe harta Europei: au ajuns la certitudinea propriei existente, tocmai fiindca le-a fost pusa la indoiala de-atatea ori de catre marile puteri, care fac de regula jocurile peste capetele celor mici.

Si Polonia – sa recunoastem – nu e mica, si nu a fost mica nicicum (mai ales in Evul Mediu!) – luati hartile si vedeti ce-a insemnat Polonia si Ducatul Lituaniei … pentru a intelege ce se intampla acum in Ucraina, de ce tara vecina e rupta in doua de tensiuni care nu se pot linisti.

Celor care nu simt diferentele intre Est si Vest (pentru ca sufera de o sensibilitate nationalista care-i determina sa vada lucrurile intr-o singura culoare a sangelui) le sugerez sa mai treaca din cand in cand Carpatii, uite-asa, sa perceapa si sa priceapa ca acestea exista.

Acum, se pune intrebarea, pentru cei care mai aveti timp sa va puneti intrebari: ce e mai bine sa facem cu diferentele acestea, dupa ce le descoperim? Sa ne certam care suntem mai rotunzi, mai completi in evolutie, mai destepti in infrastructura si servicii? Sau sa ne acceptam toleranti unii pe altii – si unde trebuie sa se opreasca toleranta noastra, pentru a incepe opera civilizatoare?! Cum sa producem schimbarea – in noi sau in celalalt, astfel incat sa devenim – si noi, si celalalt, mai buni?

In Varsovia, oras refacut complet dupa al doilea razboi mondial, gasim o posibila solutie pentru intrebarea de mai sus. Pentru ca aici, civilizatia Estului e reprezentata strident de o “Casa a Scanteii” (atata au putut exporta sovieticii ca stil, cine a ajuns la Moscova a ramas uimit de multitudinea de case ale scanteilor, cat de multe sunt!)… Dar polonezii catolici au o ambitie: nu sa o darame, ci sa construiasca primprejurul ei constructii mai inalte, mai sky-skraper-like, mai vestice. Sa o sufoce – nu sa se intreaca cu ea!

“Cadoul” lui Stalin nu va fi daramat probabil niciodata (e acum Muzeul Stiintelor si Tehnologiei, daca am retinut bine) … dar merita analizat in contextul acesta raspunsul pe care il incearca bucurestenii, care vor sa construiasca o Catedrala a Mantuirii Neamului langa Casa Poporului. Biserica ortodoxa vrea sa puna in umbra comunismul cu mijloacele acestuia?! Vom trai si vom vedea.

Varsovia - impunatoare dar izolata, arhitectura comunista ramane un fel de ciudatenie acceptata cu umor de polonezi ...

Varsovia – impunatoare dar izolata, arhitectura comunista ramane un fel de ciudatenie acceptata cu umor de polonezi …