Traiesc intr-o cusca cu lei, de prea multi ani de-acum, ca sa nu ma-ntreb: ori sunt imblanzitorul lor, ori sunt eu insumi unul dintre ei … Raspunsul il avem, il stim – e-atat la noi, cat si in felul in care ne privesc ceilalti. Sau in felul in care ii privim pe ceilalti, ca sa-i linistim, sa-i imblanzim si … sa ne mantuim!

Dar cum sa-ti educi iertarea intr-o lume care se cere cucerita? Si mai ales cum sa inveti pe un altul sa ierte, promitandu-i ca astfel va deveni mai puternic?

Iertarea e de prea multe ori rastalmacita ca semn de slabiciune, intr-o lume in care puterea se cere exercitata (mai ales din partea celor care au nevoie sa fie condusi). Iertarea e un semn al bunatatii rabdatoare si e provocata constant, astfel incat cel bun repede simte ca e luat de prost.  Si se lasa pagubas: ce sens are sa iert intr-una, daca nu-l pot educa pe cel de langa mine cu blandete, daca cel de langa mine nu asculta decat de bici?!

Dar atunci cand e din slabiciune, iertarea nu e adevarata. Caci nu poate ierta cu adevarat nimeni afara de Cel Puternic: si cine dintre oameni poate spune ca este astfel, cand toti suntem slabi: constitutiti la nivel celular, un nivel pe care nu-l putem controla – cum putem fi altfel decat slabi in esenta si tari in aparenta?

Iertarea omeneasca, cand e adevarata – adica nu atunci cand vine din compasiune sau mila, ci din puterea pe care ti-o confera o situatie de moment – e un schimb avantajos. Iert pe cel … care as fi putut fi.

Iertarea, atunci cand e din inima, iti da pentru o fractiune de secunda o alteritate, o a doua identitate. Esti tu, cel aparent puternic in relatie cu celalalt, si esti tu cel aparent slab pentru ca incerci gustul milosteniei, in privirea recunoscatoare a celuilalt.  Totul se joaca intr-o fractiune de secunda in pieptul tau, esti pus sa judeci cu inima, sa compatimesti, sa fii inimos, sa simti ca traiesti.

Ce pericol, iertarea, pentru cei nepregatiti sa se puna in pielea celui iertat!

Iertarea nu poate fi decat a celui puternic.

Iertarea nu poate fi decat a celui puternic.


Cica Stefan cel Mare, in asteptarea luptei cu turcii de la (…) a observat ceva stralucind in iarba, si-i comanda hatmanului Arbore:

– Hatmane, ia vezi, ce-i acolo in iarba, o fi vreo capcana intinsa de turc?

Se apropie hatmanul, ridica o foaie de celofan pe care scria ceva. Intigrat, ii preda Mariei Sale restul de poluare a viitorului, iar acesta, concentrandu-se, citeste cu glas tare:

– BIS … CU … ITI … Hmmm! BISCUITI! … BISCUITI, OSTENII MEI!

Razasii, pe faza, ii raspund Mariei Sale:

– BISCUIM, MARIA TA!

Pana la Ulker, am mai ras de acest banc. Era ok sa facem noi, misto de noi – nu decazuseram din drepturi. Insa dupa ce am vazut ca turcii pun stapanire pe biscuitii tarii, m-am oprit din ras. Pana azi, cand am vazut cum ies pe banda, nu unul cate unul ci multi de-odata si toti la fel, si nu m-am putut opri sa nu-mi aduc aminte: “biscuim, Maria-Ta!”

Va fi nostim cu Elena si Victor in turul doi!

Biscuitii pe banda: se-nghesuie sa voteze toti ca unul ...

Biscuitii pe banda: se-nghesuie sa voteze toti ca unul …


“Maestre, sunteţi un simbol, vă propunem rolul de care avem nevoie pentru a demonstra că s-au făcut şi la noi lucruri bune cu bani europeni în ultimii ani! Vrem să arătăm românilor că se poate, că Europa mai şi dă, nu numai ia, şi că atunci când sunt normali, românii arată … extraordinar! Veţi interacţiona direct, cu oameni adevăraţi, cu oameni cinstiţi şi muncitori, îi veţi prezenta pe rând, într-un serial pe care-l gândim astfel încât să-i convingem pe cei dornici de a investi în business onest, că merită să gândească la scară mare, la nivel european, că ar fi păcat să stea de-o parte când miliardele ne sunt oferite pe tavă şi noi trebuie numai să propunem proiecte valide!

Maestre, jucaţi vă rugăm în piesa noastră şi n-o să vă pară rău! Sigur, se vor găsi unii care vor cuteza să grăiască împotrivă-ne: dar e normal în democraţie să nu avem cu toţii aceeaşi părere! În plus, ne vom organiza astfel încât tot efortul să dureze mult mai puţin decât filmările la un lung-metraj: la urma-urmei, e publicitate, ce naiba!”

….

Curios, Domnul Actor Victor Rebengiuc ne plimbă azi cu o maşină patriotică, pe un drum al cunoaşterii realizărilor noastre, europene. Nu de alta, dar zelul care-l mână din loc în loc, de la Nistru pân’ la Tisa, ne aduce aminte de “Doina” lui Eminescu – “că cine-a îndrăgit străinii, mânca-i-ar inima câinii!” …

Apropo, dacă doriţi să revedeţi, înţelegând poate altfel tristele realizări pe bani europeni cântate duios de venerabilul şi îndrăgitul nostru Victor Rebengiuc, aveţi mai jos o mostră de specificitate a neamului nostru. Nu ne-am plecat, şi aici am stat, şi uite de-aia am rezistat!

Dar, vorba unui prieten candid: “Băi Căline, cine-i Regio ăsta, care le-a făcut pe toate în ţara asta?”

sau asta:


Ikea surprinde din nou prin simplitate – pentru că știm cât de greu se ajunge acolo.

Catalogul IKEA, instrument aflat în centrul comunicării cu Clientul-Beneficiarul final, se confruntă probabil cu un asalt fără precedent din partea companiilor producătoare de mobilier sau a acelora care ofera soluții pentru design-ul de interior, online.

Tocmai de aceea, IKEA s-a gândit să transmită un mesaj de mulțumire fidelilor ei Clienți, pe care-i recompensează cu un zâmbet și o asigurare: suntem aici, rămânem pe poziții, nu ne vom schimba în esența noastră. Modelul pe care vi l-am propus începând cu anii 50 ai veacului trecut e unul viabil …

Dar lupta pentru costuri scăzute și grija față de mediu nu rezultă deloc din afirmația mândră că vor continua să tipărească pe hârtie, faimoasele lor cataloage!

Oricum, când prin intermediul celor 351 de Magazine, răspândite în 43 de țări, comercializezi 1% din masa lemnoasă a planetei … poți găsi resurse să glumești pe seama cataloagelor pe care le tipărești … clasic, nu?

Cum să numim atutudinea IKEA: încăpățânare sau consecvență?


Lucrand in servicii de-o viata, ma bucur sa redescopar valente noi ale relatiei dintre Prestator si Beneficiar, dintre Agentie si Brand, dintre Consultant si Client … 

1. Cladim unul pe feedback-ul primit de la celalalt. Adica schimbam intrebari intre noi, cautand iesirea spre lumina, spre starea de certitudine, tinandu-ne de mana. De unul singur, n-o poti nimeri in meseria noastra – nici macar in gluma.

2. Avand atata nevoie de dialog, daca pornim de la preconceptia ca noi stim mai bine pentru ca suntem specialisti, fara sa avem intelepciunea de a-i acorda celuilalt spatiul de manevra in idei, pana la exprimarea lor cvasi-paternala, gresim. Pentru ca ne ingustam sansele si pentru ca rapim bucuria: creativitatea este si a celui care genereaza ideea, nu numai a executantului ideii. Cat mai conteaza a cui a fost ideea, daca eram intr-o discutie onesta, intr-un schimb de idei? (Numai vanitosii retin in autobiografii merite care nu le apartin.)

3. Ar fi suficienta o lume intermediara, de secretare bine trainuite, care sa noteze cu atentie si sa retina cu exactitate fiecare idee cu adevarat “principala” pe care Clientul o rosteste in timpul intalnirilor. Dar nu mai bine am deveni noi, consultantii, cu umilinta, aceste secretare atente si anticipative – pe care la urma urmei fiecare sef si le doreste aproape? Probabil ca fiecare secretar batran ar putea fi consultant in anumite privinte. Si cu siguranta un consultant batran are un aer de secretara, care se mira de intelepciunea sefului si are grija de buna dispozitie a acestuia …

4. Sa nu mergem chiar atat de departe, pentru ca din pacate – sau din fericire ? – nu suntem, nu trebuie sa fim simple secretare, oricat de important este faptul ca transcriem pe curat ideile altora: felul in care o facem, filtrul prin care le trecem, ceea ce vrem sa retinem sau sa accentuam, face din noi mai mult decat simpli copisti. Uneori gresim, dar conteaza sa invatam din greseli si sa mergem mai departe!

…

Asa ca rezum, privind fotografia de epoca de mai jos. Fara INPUT-ul Clientului, nimic nu functioneaza, iar daca e sa iasa ceva bun, acest lucru nu se poate intampla in afara Echipei care trebuie sa se sudeze. Echipa Client-Agentie e un angrenaj, unde amandoi suntem in egala masura aparatorii Brandului, unde amandoi ne gandim cum e mai bine pentru Brand – nu pentru noi. Doar asa vom reusi sa ducem mai departe aceasta frumoasa meserie … de publicitari!

La sfarsit, nu te mira daca te strange ...

La sfarsit, nu te mira daca te strange … cauta sa vezi amanuntele discutate initial!