September 4, 2013
Interesant, dupa concertul lui Roger Waters la Bucuresti, privesc cu alti ochi o poza din vremea constructiei Zidului Berlinului: desi se ridica in spatiul exterior, inimile oamenilor erau cele care sufereau teroarea. Pacat ca uneori nu ajungem la solutii … si ne multumim cu amanari.
Constructia Zidului Berlinului 1961
August 30, 2013
La ani de zile dupa lansarea celebrului strigat “Teachers, leave them kids allone!” … ne-a fost dat sa il ascultam saptamana aceasta live, la Bucuresti, in Piata Constitutiei.
Sunt lucruri care ne-au placut si ne-au convins – de pilda credem ca Roger Waters se revolta sincer impotriva clasei politice. Pentru ca, la urma-urmei, politicienii sunt cei care “pun la bataie” carnea de tun – atunci cand nu ajung la un compromis: razboiul nu poate fi o solutie acceptabila.
Apoi, ne-a placut legatura dintre totalitarism si capitalism. Si nu oricum, ci … acel Capitalism scris cu fonturile Coca-Cola, pentru ca noi sa intelegem ca rosul din pantonele celebrului logo este scris cu sangele consumatorilor!
Nu in ultimul rand, a intoarce pe fata si pe dos un simbol – ZIDUL/THE WALL – e lucru mare si riscant, caci poate lesne plictisi audienta. Mai ales atunci cand vorbim de ziduri interioare, cum este FRICA (vezi cantecul Mother) si sursele ei: NESIGURANTA, NEINCREDEREA, SPAIMELE DE TOT FELUL, FRICA DE DISCONFORT, DE TRECEREA TIMPULUI … FRICA DE NECUNOSCUT, FRICA DE ZIUA DE MAINE … La urma-urmei, pe langa fricile noastre, de ce nu am fi si mostenitorii fricilor parintilor nostri? Celebrul line: “Mother’s going to put all her fears into you!” ne insoteste inca.
Nu in ultimul rand, ne-a placut ca au venit multi, foarte-foarte multi oameni!
Si ne-a placut – pentru ca blogul nostru are o pasiune pentru umbre -, felul in care Umbra lui Roger Waters a planat asupra Casei Poporului – amenintator, as putea spune 🙂
The Wall – Bucuresti 2013
Ce nu ne-a placut?
Nu a existat un consilier pe langa Rogers, care sa-l convinga ca Romania merita efortul de adaptare a spectacolului: la inchisoarea de la Sighet erau atatea fotografii – marturisitoare despre destine curmate in lupta cu dictatura comunista! Pacat ca nu ne putem inca apropia de mortii altora, pacat ca suferinta nu este universala – si cu atat mai putin anglo-americana. Suferinta natiunilor este pe masura fiecareia in parte … Zidul lui Rogers nu este zidul nostru, dar daca vreti – putem vorbi despre asta.
Zidul lui Roger Waters
August 25, 2013
Batranetea aduce cu sine tulburari de vedere: poti lesne aluneca spre golul unui trecut plin de amintiri
August 25, 2013
Ce putem sti noi despre chinurile unei omizi grase, in drumul ei spre stadiul de fluture zbenguitor? Dacă ar gândi, ar putea-o face – fie cu recunoştinţă – “Nu sunt complet altceva decât cea care am plecat atunci la drum” sau poate şi-ar anihila memoria pana la stadiul de mirare: “Nu se poate sa fi fost eu cândva o simpla târâtoare!”
E important cum ne supunem miracolului transformării sau, altfel spus: este important sa lăsăm timp miracolelor sa lucreze in noi pentru a ne transforma, păstrând insa vie esenţa noastră: sâmburele tare al Fiinţei temporale – mereu aceeaşi si mereu alta: clipa în care ne-am format ca popor.
Ce reprezinta două mii de ani pentru o piatra? Pentru unele mult, pentru altele nici măcar un început: in funcţie de interacţiunea pe care au avut-o cu omul. Cea păstrată in Natură, zace si acum, folositoare poate numai peisajului. Cea aleasa de om ca material de constructie, vorbeşte. Sau ar vorbi dacă i-am permite, pentru că la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, ea stă ascunsă in pământ, neputând striga până la noi despre urmele paşilor de legionari hotărâţi sa reproducă viaţa de la Roma in acest colţ frumos de lume, aflat la marginea Imperiului.
Lespezile drumurilor romane vor continua sa foloseasca drept material de constructie caselor din apropierea santierelor arheologice parasite. Dar asta va trebui sa ne doara până la sentimentul de vinovăţie. Succesiunea generatiilor si a civilizatiilor, cat de barbare si distrugatoare s-ar dori, nu vor putea inlatura definitiv clipa formarii noastre ca popor latin …
Nu ştiu cum aleg să se plimbe conducatorii nostri, dar atunci cand ninge abundent noi le sugerăm cărările umblate. Si o vizita la fata locului. Dacă nu – un popas pe Blogul Dlui Profesor Gică Băeştean, ajută: http://prodacia.wordpress.com/
August 22, 2013
Ne bucuram ca in drumetiile noastre am ajuns anul acesta sa admiram frumusetea unui orasel ca Lucca. Ca orice oras medieval care se delimita de lumea din afara prin ziduri, le-am vazut pe ele mai intai de toate si ne-am lasat surprinsi de starea lor absolut functionala. Mai mult, privind fotografia acum, intelegem ca orice cetate a imprumutat din sistemul de aparare existent in Natura: muntii din spate par de netrecut …
… dar orice zid care inconjoara orasul are si o Poarta, pe care – daca am gasit-o, am intrat cu incredere:
Odata intrati, aveam sa vedem multe minunatii, dar ne-am bucurat sa facem poze pentru a ne imbogati zestrea de intrebari. Iata una din ele – cum se numeste personajul, reprezentat odihnindu-se pe un scaun, avand in mainile sale o dalta si un ciocan?
Ei bine – e vorba despre sculptorul, arhitectul si pictorul Matteo Civitali – care a apartinut acestui oras la sfarsit de Quattrocento (1436 – 1502). Una din mintile care au facut trecerea la Renastere, un prerenascentist care incepea sa vada lucrurile altfel. Iata-l si din fata:
Sunt doua domuri – sau catedrale – pe care am reusit sa le vizitam cu mai multa atentie. Primul se numeste “St Michele” si are o statuie a Maicii Domnului pe frontispiciu, stralucitoare, radianta, solara.
Surprinzator – insa de aproape se vede ca ar trebui o restaurare:
Al doilea, este inchinat Sfantului Martin (din Tours), cel care si-a impartit – tinar soldat in armata imperiului – haina cu un sarac pe care l-a intalnit pe drum …
Frumusetea momentului e surprinsa la intrarea in dom, dar aparatul de fotografiat ne-aduce mai aproape povestea Sfantului … care, printr-un gest simplu ne-arata care este esenta crestinismului: Bucuria de a imparti cu fratele tau!
