N-ai zice că o clădire-sediu al unei mari corporații nu ar avea toate aprobările și nu și-ar fi luat toate asigurările împotriva incediilor.

Și totuși, exemple triste se mai întâmplă, chiar și în mileniul al treilea, cu care începem să ne obișnuim și pe care l-am fi dorit mai altfel.

Sediul unei mari corporatii – Petrobras – din Rio de Janeiro, a luat foc in 2004. Arhitectul – Roberto Luís Gandolfi nu a avut nici o vină și în plus, a luat foc doar ultimul etaj …

Asta nu a impiedicat-o pe artista Sarah Morris sa se lase inspirata de cladirea respectiva, traducand in limbajul picturii, impresiile vizuale.

Priviți și vă minunați – cum comunică artiștii între ei:

Petrobras-Rio building

Sus – Petronas HQ Building, Rio de Janeiro, arh Roberto Luís Gandolfi. Are 108m inaltime, 29 de etaje, construita intre anii 1967 – 1972.

Jos – un canvas 152,5 x 152,5 cm – realizat de Sarah Morris in 2013. Nu-i asa ca seamana? Ce forma de publicitate mai buna, pentru arhitecti si cladirile lor – decat interactiunea cu pictorii? Apropo, vedeti steagul Braziliei?

petrobras rio painting


carlos amorales

In sculptura pe care o prezentam mai sus, suntem invitati sa atingem obiectele, sa simtim vibratiile, sa intelegem materia in forma ei de sunet vazut.

Poate pentru unii suna de-a dreptul temerar,  dar sunetul poate fi vazut de oamenii cu o sensibilitate marita – si intregul, prin partile care-l compun, poate intra in rezonanta universala. Totul are sens, totul scoate sunet, numai sa aiba cine da cu batul, cu palma, cu pumnul.

Titlul lucrarii lui Carlos Amorales e self-explanatory, dar am zis sa incerc sa-l dezvolt. De ce?

Pentru ca in lumea de azi, sunetele sunt lipsite de aura lor de mister – totul e la vedere, totul se inregistreaza, totul a devenit dureros de zgomotos. Mai stiu si eu, o fi de la bombe … sau pentru ca incearca cineva, cu tot dinadinsul, sa inlocuiasca validitatea de instanta morala a constiintelor noastre?!

Sau altfel spus: ce-mi poate folosi o Lege care ramane in afara inimii mele?!


O lume care vrea să se tragă din maimuță, e liberă să o facă. Pentru că frumusețea libertății cu care am fost înzestrați, tocmai asta ne oferă – șansa de a rătăci, dacă Adevărul ni se pare unora prea sec.

Ce nu e clar? Că suntem creaturi și nu creatori? Dacă după atâta timp nu ne-am obișnuit cu gândul  acesta și încă mai celebrăm, antropologic, pe ”Lucy cea micuță” pentru a ne alinta că avem ceva în comun cu maimuțele … ce-ar mai fi de spus?! Decât că: da, așa e, avem multe în comun cu maimuțele, pentru că avem abilitatea de a le imita … până și pe ele!

lucy si google-ul

Dar atât abilitatea de a imita cât și surzenia unora față de evidență, face parte dintr-un plan mai larg al Aceluia care ne ține în Mâna Sa pe toți.

Nimic întâmplător deci că frecvențele unor super-zburătoare nu au funcționat azi, când super-comunicatorul Google o sărbătorește pe Lucy cea micuță. Ne așteptam ca turcii și rușii să-și aducă aminte că au avut atâtea de împărțit în veacul al XVIII-lea și al XIX-lea … dar nu ne așteptam să nu-și găsească o frecvență de comunicare în incidentul regretabil de azi! Rușii au pierdut un avion, iar turcii s-au făcut de rușine. Noi, ne-am face bagajele – dar avem de apărat Carpații și Istoria neamului.

În rest, aprofundăm muzica pe calculator – pentru că, nu-i așa, din fragmente disparate putem, cu un minim efort, să strângem laolaltă de-un cântec. Dacă până la muzica adevărată, drumul e ceva mai lung – de ce nu ne-am delecta pe parcurs cu senzațiile produse de efecte?! Bulgarush Band – prezintă mai jos o versiune de cântec tomnatic surprins într-o discotecă fără avize de funcționare…

 

 


Am observat dezvoltarea unei comunicări simplificate prin desen/imagini sugestive – din nevoia de a explica trendurile într-o vreme de criză. Răspunsul nostru la întrebarea – încotro se-ndreaptă Lumea? – pare mai ușor digerabil, dacă e servit în pastile mici, frumos colorate… Așa, s-a inventat un trend nou în comunicare: INFOGRAFIA.

Azi, despre prețul carburanților în România. Nu-i așa că steluța de mai jos îndulcește realitatea tristă a cotei pe care transportatorii o plătesc bugetului de stat?

Pret carburanti

Vorba inegalabilului Toma Caragiu … (citat din ”Toma și Baletul”):

Problema rochilor n-a fost o problemă. Decolteul… Că cine urmăreşte decolteul nu mai urmăreşte textul. Aşa c-am luat măsuri, le-am acoperit şi pe ele, şi avem şi noi acoperire. Astfel ne-am orientat spre rochia lungă de seară unde nimeni n-a avut nici o obiecţie în afara pompierului de serviciu, care a cerut să se consemneze în procesul verbal că rochia lungă de seară îngreunează fuga în caz de incendiu şi dacă este călcată pe coadă creează panică. El a cerut ca fiecare dansatoare să fie dotată cu o pelerină, din foaie de cort, solidă, comodă – toporişcă, găletuţă cu nisip şi cască de protecţie. Scenograful s-a opus categoric, a răspuns că el răspunde de costume. În consecinţă s-a renunţat la toporişcă şi s-au cumpărat târnăcoape.


Cel mai greu este să nu înțelegi de ce se întâmplă un lucru, să nu-i dai de urmă, să nu-i surprinzi cauzalitatea, determinismul. E-atâta de tentant să te apuci de speculații …

Mass media occidentală e o instituție puternică și înțelege să sprijine cu informații clare, palbabile, formarea unei opinii. Noi cel puțin asta sperăm, asta credem.

Astăzi, firul al Ariadnei în dezlegarea misterului crimelor odioase de la Paris, e oferit de existența unei familii – Abdesalam, pe care avem posibilitatea să o cunoaștem, să o analizăm. Unul dintre atacatori (Brahim, sinucigașul) avea doi frați: Salah, evadatul – care e căutat în prezent în întreaga Europă, și Mohamed, purtătorul de cuvânt sui-generis – care dă interviuri (atât poliției belgiane, cât și în fața jurnaliștilor, în fața casei sale din Molenbeek, Bruxelles).

Și unde anume duce firul acesta? Ce ne spune, pe scurt, interviul cu fratele intervievat? Că familia atacatorului, familia teroristului NU A AVUT NICI UN MOMENT SEMNALE din care ar fi putut deduce anormalitatea. Deci Brahim-sinucigașul-criminal a crescut cuminte, pe lângă casa acestor oameni, într-o familie musulmană normală, și și-a dezvoltat o personalitate de sinucigaș oarecum ”în secret”. Dar asta știam, de fapt – nu-i așa? Orice sinucigaș este până la urmă un mister, căci nu știm cum acționează resorturile care pun în mișcare reacția fatală, împotriva naturii, împotriva vieții. Nu vom intra în tipologia sinucigașilor, nici nu vom căuta să decriptăm mesajele acestora. Pentru că un sinucigaș-kamikaze este în opinia noastră o armă criminală, având scopul precis de a ucide, răpind odată cu propria viață, cât mai multe vieți.

După ce va fi găsit al treilea frate – cel care azi e pe fugă, contribuind la unificarea structurilor de securitate europene care-l caută de zor -, poate vom afla mai multe despre familia Abdesalam și cum au ajuns să-și pună bombe, pentru a ucide?!

Cât de puțin însă, îl cunoaștem pe fratele nostru? Cât de puțin comunicăm cu fratele nostru? Cât de puține facem, pentru a schimba în bine pe fratele nostru? Iată întrebări pe care suntem chemați, toți frații din lume, să ni le punem, zilele acestea …

fratele atacatorilor