carlos amorales

In sculptura pe care o prezentam mai sus, suntem invitati sa atingem obiectele, sa simtim vibratiile, sa intelegem materia in forma ei de sunet vazut.

Poate pentru unii suna de-a dreptul temerar,  dar sunetul poate fi vazut de oamenii cu o sensibilitate marita – si intregul, prin partile care-l compun, poate intra in rezonanta universala. Totul are sens, totul scoate sunet, numai sa aiba cine da cu batul, cu palma, cu pumnul.

Titlul lucrarii lui Carlos Amorales e self-explanatory, dar am zis sa incerc sa-l dezvolt. De ce?

Pentru ca in lumea de azi, sunetele sunt lipsite de aura lor de mister – totul e la vedere, totul se inregistreaza, totul a devenit dureros de zgomotos. Mai stiu si eu, o fi de la bombe … sau pentru ca incearca cineva, cu tot dinadinsul, sa inlocuiasca validitatea de instanta morala a constiintelor noastre?!

Sau altfel spus: ce-mi poate folosi o Lege care ramane in afara inimii mele?!


O lume care vrea să se tragă din maimuță, e liberă să o facă. Pentru că frumusețea libertății cu care am fost înzestrați, tocmai asta ne oferă – șansa de a rătăci, dacă Adevărul ni se pare unora prea sec.

Ce nu e clar? Că suntem creaturi și nu creatori? Dacă după atâta timp nu ne-am obișnuit cu gândul  acesta și încă mai celebrăm, antropologic, pe ”Lucy cea micuță” pentru a ne alinta că avem ceva în comun cu maimuțele … ce-ar mai fi de spus?! Decât că: da, așa e, avem multe în comun cu maimuțele, pentru că avem abilitatea de a le imita … până și pe ele!

lucy si google-ul

Dar atât abilitatea de a imita cât și surzenia unora față de evidență, face parte dintr-un plan mai larg al Aceluia care ne ține în Mâna Sa pe toți.

Nimic întâmplător deci că frecvențele unor super-zburătoare nu au funcționat azi, când super-comunicatorul Google o sărbătorește pe Lucy cea micuță. Ne așteptam ca turcii și rușii să-și aducă aminte că au avut atâtea de împărțit în veacul al XVIII-lea și al XIX-lea … dar nu ne așteptam să nu-și găsească o frecvență de comunicare în incidentul regretabil de azi! Rușii au pierdut un avion, iar turcii s-au făcut de rușine. Noi, ne-am face bagajele – dar avem de apărat Carpații și Istoria neamului.

În rest, aprofundăm muzica pe calculator – pentru că, nu-i așa, din fragmente disparate putem, cu un minim efort, să strângem laolaltă de-un cântec. Dacă până la muzica adevărată, drumul e ceva mai lung – de ce nu ne-am delecta pe parcurs cu senzațiile produse de efecte?! Bulgarush Band – prezintă mai jos o versiune de cântec tomnatic surprins într-o discotecă fără avize de funcționare…

 

 


Am observat dezvoltarea unei comunicări simplificate prin desen/imagini sugestive – din nevoia de a explica trendurile într-o vreme de criză. Răspunsul nostru la întrebarea – încotro se-ndreaptă Lumea? – pare mai ușor digerabil, dacă e servit în pastile mici, frumos colorate… Așa, s-a inventat un trend nou în comunicare: INFOGRAFIA.

Azi, despre prețul carburanților în România. Nu-i așa că steluța de mai jos îndulcește realitatea tristă a cotei pe care transportatorii o plătesc bugetului de stat?

Pret carburanti

Vorba inegalabilului Toma Caragiu … (citat din ”Toma și Baletul”):

Problema rochilor n-a fost o problemă. Decolteul… Că cine urmăreşte decolteul nu mai urmăreşte textul. Aşa c-am luat măsuri, le-am acoperit şi pe ele, şi avem şi noi acoperire. Astfel ne-am orientat spre rochia lungă de seară unde nimeni n-a avut nici o obiecţie în afara pompierului de serviciu, care a cerut să se consemneze în procesul verbal că rochia lungă de seară îngreunează fuga în caz de incendiu şi dacă este călcată pe coadă creează panică. El a cerut ca fiecare dansatoare să fie dotată cu o pelerină, din foaie de cort, solidă, comodă – toporişcă, găletuţă cu nisip şi cască de protecţie. Scenograful s-a opus categoric, a răspuns că el răspunde de costume. În consecinţă s-a renunţat la toporişcă şi s-au cumpărat târnăcoape.


Cel mai greu este să nu înțelegi de ce se întâmplă un lucru, să nu-i dai de urmă, să nu-i surprinzi cauzalitatea, determinismul. E-atâta de tentant să te apuci de speculații …

Mass media occidentală e o instituție puternică și înțelege să sprijine cu informații clare, palbabile, formarea unei opinii. Noi cel puțin asta sperăm, asta credem.

Astăzi, firul al Ariadnei în dezlegarea misterului crimelor odioase de la Paris, e oferit de existența unei familii – Abdesalam, pe care avem posibilitatea să o cunoaștem, să o analizăm. Unul dintre atacatori (Brahim, sinucigașul) avea doi frați: Salah, evadatul – care e căutat în prezent în întreaga Europă, și Mohamed, purtătorul de cuvânt sui-generis – care dă interviuri (atât poliției belgiane, cât și în fața jurnaliștilor, în fața casei sale din Molenbeek, Bruxelles).

Și unde anume duce firul acesta? Ce ne spune, pe scurt, interviul cu fratele intervievat? Că familia atacatorului, familia teroristului NU A AVUT NICI UN MOMENT SEMNALE din care ar fi putut deduce anormalitatea. Deci Brahim-sinucigașul-criminal a crescut cuminte, pe lângă casa acestor oameni, într-o familie musulmană normală, și și-a dezvoltat o personalitate de sinucigaș oarecum ”în secret”. Dar asta știam, de fapt – nu-i așa? Orice sinucigaș este până la urmă un mister, căci nu știm cum acționează resorturile care pun în mișcare reacția fatală, împotriva naturii, împotriva vieții. Nu vom intra în tipologia sinucigașilor, nici nu vom căuta să decriptăm mesajele acestora. Pentru că un sinucigaș-kamikaze este în opinia noastră o armă criminală, având scopul precis de a ucide, răpind odată cu propria viață, cât mai multe vieți.

După ce va fi găsit al treilea frate – cel care azi e pe fugă, contribuind la unificarea structurilor de securitate europene care-l caută de zor -, poate vom afla mai multe despre familia Abdesalam și cum au ajuns să-și pună bombe, pentru a ucide?!

Cât de puțin însă, îl cunoaștem pe fratele nostru? Cât de puțin comunicăm cu fratele nostru? Cât de puține facem, pentru a schimba în bine pe fratele nostru? Iată întrebări pe care suntem chemați, toți frații din lume, să ni le punem, zilele acestea …

fratele atacatorilor


Antonio Guterres este in prezent Inaltul Comisar insarcinat cu Refugiatii – la ONU. El spunea intr-o declaratie recenta ca anul trecut, un val de aproximativ 219,000 oameni s-a abatut din Africa asupra Europei. Dintre acestia, aproximativ 3,500 au murit sau au fost dati disparuti pe drum …

Nimeni nu pleaca de bine de-acasa de la el. Nimeni nu pleaca in necunoscut cu sufletul impacat. Nimeni nu se lasa usor dezradacinat dintr-ale sale. Si totusi, aproape un sfert de milion de oameni au plecat din nordul Africii – pentru ca Malta si Italia par tangibile, pentru ca Marea Mediterana este strabatuta de corabii din timpuri imemoriale, pentru ca Europa de Vest este o alternativa pentru acest disperati ai sortii.

Cine poate interveni la ei acasa, sa opreasca valul acestei disperari, care e in stransa legatura cu evenimentele primaverii arabe de acum cativa ani?

Ce avem sa le spunem acestor frati ai nostri – noi, Esticii europeni in general, dar mai ales noi Romanii -, care am platit cu vreo trei milioane de suflete tranzitia grea si atractia fatala, in conditiile libertatii de a ne stramuta si a poftei neinfranate de a ne rezolva mai repede problemele subzistentei?

Cum sa le spunem alor nostri sa vina acasa, ca acum sunt altii, mai in nevoie decat am fost noi in urma cu 25 de ani?

Cum sa le cerem europenilor din Vest sa absoarba si sa inghita, cu liniste si calm, un nou val de imigratie … pentru ca e rolul crestinului sa deschida usa casei si sa dea de pomana – fie si numai un pahar cu apa?!

Jocul rabdarii si al nerabdarii pare ca se inteteste si nu mai e mult pana va da in clocot … pentru ca acum, in afara Estului asurzit de bombe, avem si-un Sud paralizat de neputinta!

naufragiati