Din titlu, veţi crede că am descoperit un “fir” legat de aprovizionarea cu medicamente sau de cantina spitalului… Dar nu! E mult mai simplu şi mult mai trist de-atât! E vorba despre furtul clasic, cu nuanţe macabre de tâlhărie…
O scurtă paranteză, înainte de a începe: pe vremuri, aveam domnitori care se deghizau şi o porneau prin târg, pentru a lua pulsul vieţii de zi cu zi, pentru a întreba după pofta inimii şi a exersa ascultarea adevărurilor nefardate ale trebilor ţării… În săptămâna care a trecut, am fost (nedeghizat, ce-i drept!) un reporter incognito în Spitalul de Urgenţă din Bucureşti: mi-am rupt piciorul într-o întâmplare nefericită – necesitând o intervenţie chirugicală.
O săptămână întreagă am stat la pat, învăţând să înţeleg lumea din poziţia orizontală …
Sunt multe lucrurile pe care le-am învăţat, lucruri pe care nu aveam probabil cum să mi le imaginez că există … dar nu vă voi plictisi cu diferenţele între infirmiere şi asistente, despre brancardieri care îşi imaginează că ştiu medicină mai bine decât medicul stagiar … ci am să vă semnalez un lucru incredibil, dincolo de imaginaţia mea: în Spitalul de Urgenţă se fură telefoanele pacienţilor de la Reanimare şi a celor din saloanele alăturate: bolnavi imobilizaţi la pat, sedaţi, adormiţi şi fără posibilitatea de a se apăra…
Stilul e simplu: se trimit la înaintare vânzătorii ambulanţi (pijamale bărbăteşti, cărţi, ziare) apoi, noaptea în jurul orei 2 – 2,30 are loc tâlhăria propriu-zisă.
Astfel, pacienţii au ajuns să adoarmă cu mobilele lor sub pătură, iar surprinzător! – până şi un Profesor venit în vizita principală de dimineaţă, nu ezită să recomande atenţie mărită pacienţilor pe care îi surprinde … cu telefonul mobil pe noptieră!
Calin Diaconu 