Expresia “Faca-se voia Ta!” cuprinde in sine intreaga arhitectura a sufletului nostru, asa cum ne-a fost explicata de Dumnezeu atunci cand L-a trimis pe Fiul Sau sa ne dezvaluie umanitatea in limitarile ei si sa ne acorde salvarea dupa gravul pacat stramosesc. Ea apare atat in Rugaciunea Domneasca “Tatal nostru”, cat si in noaptea arestarii lui Isus, in Gradina Ghetsimani: “Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti.” (Matei 26, 30-56)

De ce este lamuritoare pentru noi aceasta expresie? Pentru ca stim ca avem suflet, stim (teoretic) ce avem de facut pentru a-l salva, facem (sau nu) lucrurile pe care le stim, le simtim ca fiind necesare evolutiei spirituale … dar nu e suficient sa le facem mecanic. Se cuvine sa ne straduim a intelege alcatuirea minunata a acestei parti definitorii pentru umanitatea noastra.
Si animalele au suflet, numai ca cel al omului este mai evoluat – si trebuie sa incercam a ne imagina de ce; in cunoastere putem gasi bucurie, dar sa nu fie de dragul cunoasterii si nici pentru satisfacerea orgoliului.

In “Imitatiunea lui Christos” (Thomas à Kempis, 1380 – 1471) citim ca sufletul are trei parti.

Prima, cea “inferioara”, in care se afla simtirea noastra. Aici putem simti placerea sau suferinta, de fiecare data cand afirmam ca “se bucura sau plange sufletul nostru”… Tot aici, asiaticii – din cate am citit despre ei – cred ca incearca a bloca cu tehnici ale “ne-simtirii”, cu tehnici yoga si altele similare, indiferenta fata de lumea din jur, neimplicarea, o serenitate care poate parea atractiva, dar care nu permite evolutia spirituala.

A doua, cea “de mijloc”, in care-si afla locas credinta noastra. In aceasta zona, sufletul nostru se roaga, cu iubire si speranta, catre Creatorul sau. E zona in care crestinii incep sa fie diferiti de ceilalti – prin Crucea pe care o asuma, ca legatura permanenta a lor cu Dumnezeul mantuirii, care ne-a absolvit de pacatul originar.

A treia zona, cea “superioara”, este cea a vointei crestine. Ea se descopera abia aceluia care a inteles sa se supuna total vointei lui Dumnezeu, punandu-se in mainile Lui. Cred ca la acest stadiu ajung putini. Si in nici un caz singuri. Intelegerea si mai ales practicarea vointei superioare, a adevaratei resemnari crestine nu poate fi imaginata altfel decat in apropierea acelora care au inteles ca propria cruce e cea care li se potriveste cel mai bine!

Gradina Ghetsimani - un capat de drum pentru celalata Gradina, a Raiului.

Gradina Ghetsimani – un capat de drum pentru celalata Gradina, a Raiului.

“Pascal observa ca Adam l-a pierdut pe om intr-o gradina, sedus de ispita placerii, iar Hristos il va mantui tot intr-o gradina, acceptand de buna voie sa Se impovareze cu durerea, consecinta a pacatului primului om.” (http://www.crestinortodox.ro/religie/gradina-ghetsimani-88210.html)


Imaginati-va ca aveti in fata voastra un dulap. Un dulap inchis. Il puteti vedea pe dinafara si puteti spune despre el ca este din lemn natural, ca e furniruit, ca apartine unui anumit stil, ca se potriveste (sau nu) cu mobilierul din camera in care va aflati …

Descrierea, pentru cei mai multi – se opreste la suprafata lucrului cercetat. Insa exista oameni care nu se multumesc cu atat. Vor sa cunoasca amanunte de tot felul: masa dulapului, fibra lemnului, atelierul si echipa de mesteri care l-au lucrat, daca a fost transportat cu grija la locul lui, hainele care sunt depozitate in interior – daca sunt noi sau vechi, daca sunt ale lui sau ale ei sau ale copiilor, daca gospodina a uitat sa schimbe pliculetele anti-molii anul acesta …

Sunt altii, care dupa ce au cunoscut toate aceste lucruri, le pun in relatie unele cu altele si le compara cu realitatea altor dulapuri pe care le-au cercetat: astfel sunt eliminate defectele, sunt puse in valoare avantajele ergonomice, apar inventiile, are loc progresul uimitor si se schimba moda trecatoare …

Veti spune ca vorbesc despre designerii de mobila?

Dar daca ne-am imagina ca cei de mai sus sunt filosofii, care cerceteaza universul exterior si cel interior al omului? Cu tot ce tine de cunoastere, valori si fiintare – de acord? Lipseste ceva?

Aproape nimic, vom spune. Pentru ca filosofia, (si nu mai putin psihologia) cauta sa inteleaga omul, sa il cunoasca. (La fel vrea si marketingul 🙂 – filosofia afacerilor in economia de piata …)

Si totusi, exista un nivel superior, un alt unghi din care putem privi aceeasi realitate, care isi propune sa  oblojeasca sufletul nostru … bolnav! Bolnav de contradictia pe care numai religia o poate rezolva: suntem nemuritori cu sufletul si muritori cu trupul. Zbaterea care decurge de aici nu poate fi rezolvata numai prin cunoastere – unitatea contrariilor (materia insufletita)  are nevoie de tratament specific. Sufletul are nevoie de contactul direct cu Creatorul: aici cred ca avem diferenta principala dintre filosofie si religie!

Cunoasterea omului si a lumii, pe de-o parte. Vindecarea omului si mantuirea sufletului, pe de alta. Putem sa le combinam pe cele doua, fara a le confunda.

______________________

* concluzii pe marginea unei discutii de weekend cu Dl Ing Gheorghe Iovitoiu, caruia ii multumesc pentru … “provocare” 🙂!


“Der Übermensch” trebuie sa fie, în cele din urmă, un robot. Spre ce duce perfecţionarea voinţei, dacă sufletul rămâne în urmă? Şi cum se poate perfecţiona sufletul fără a exersa faptele bune: compătimirea, compasiunea, caritatea?

x x x

Un Jurnal de idei se poate ţine dacă ai parte de idei, nu de jurnal!

x x x

Să gândim la viitor ca la un lucru care nu mai e al nostru: e al copiilor noştri.

x x x

Între “free” şi “lefter” – legătura o stabilesc taximetriştii din Atena, cu aparatele lor de marcat, atunci când sunt neocupaţi – adică liberi. Ele sunt inscriptionate profund şi tragic … “ελεφτεροσ”!

x x x

Frica ne egalizează, ne face pe toţi să fim la fel. Răspunsul pe care-l dăm fricii ne deosebeşte unii de alţii!

x x x

Sfântul Vasile cel Mare ne cheamă (Cuvânt ascetic II) să devenim arheologi ai sufletului noastru: adică să-l desprăfuim de povara păcatelor, să-l scoatem la lumină prin liniştirea patimilor care ne năpădesc!

x x x

(Despărţirea lui Avram de Lot). … din prea multă avere şi pentru că doreau să se aibe ca fraţii, şi ca să nu se certe, … s-au despărţit!

x x x

Pornim în căutarea binelui pentru noi, dar îl găsim abia în binele pe care-l facem celuilalt.

x x x

Civilizaţia nu se moşteneşte, ci se transmite … (zice Gordon Childe). Deci nu gena, ci dădăceala îşi face treaba!

x x x

Drumul către inima celuilalt este foarte lung şi întortocheat, dacă nu porneşte din inima mea!

x x x

 


Suflet, suflu, pneuma … pentru noi inseamna respiratia, ca dar de la Dumnezeu. Iar daca pacatuim, credem ca ne ingreunam respiratia. Atat de simplu, la nivel individual.

La nivel social, socotim ca Dumnezeu ne priveste ca pe turma Sa: fiecare in parte contam in mod deosebit (vezi parabola oii ratacite), insa nu avem constiinta crestina in afara spiritului gregar. Cu alte cuvinte, ni se refuza starea de evidentiere – dimpotriva, e considerat gresit sa vrei sa fii diferit in mod programatic.

Crestinul, pentru a se numi astfel, ar trebui sa aibe ca deziderat sa devina un eu fara pic de egocentrism, altfel spus: “cineva-ul fara nume”. Intelepciunea lui consta in aceea ca isi vede cu limpezime limitarile proprii, pentru ca sunt lucruri care numai la Dumnezeu sunt cu putinta (“mai mare c-un stat” sau “o zi peste soroc”).

A face parte din planul lui Dumnezeu inseamna a-i arata gratitudine prin aceea ca accepti sa faci parte din turma Sa. Pentru cei care nu reusesc acest lucru – si suntem vai, destui! – ne ramane sa speram cel mult la funeralii solemne, nicicum la viata vesnica.

Nostalgia se dovedeste a fi si ea o posibila cauza a respiratiei dereglate (benign, un pic spre oftat)…  Sa o numim de aceea “rana a pierderii Raiului” [. . .]

(Insemnare pe marginea Scolii de Rugaciune a PS Mihai Fratila, 2011/2012)


Gânditorul de la Hamangia

Raţiunea poate multe de una singură: îşi pune probleme, şi le ridică singură la fileu, îşi centrează mingi în careu şi pe urmă dă tot ea cu capul … dar, această  nelinişte de care se lasă cuprinsă şi măcinată, care în acelaşi timp pare a-i da vioiciune şi neastâmpăr – nu poate comanda şi nici convinge în vreun fel sufletul să se liniştească…

Felul intim de a fi al sufletului, natura ideală către care acesta tinde – este pacea.

Ce rezultă?

Nevoia de adaptare a metodelor la obiectivul asumat: nu ajungem la pacea sufletului dacă ne cultivăm curiozitatea şi nici nu atingem performanţe intelectuale deosebite dacă ne odihnim raţiunea…

Yoga - asană

Poate fi meditaţia o cale de mijloc?

Şi iarăşi … meditaţia singură, fără fapte bune – e lipsită de conţinut, orice poziţii (im)posibile am reuşi să construim din trupul nostru!

Sau, altfel spus … dacă starea meditativă a raţiunii aduce în ajutorul practicantului voinţa de a privi lucrurile aşa cum sunt: imperfecte – atunci orice meditaţie presupune o căinţă prealabilă. Şi o rugăciune, pentru iertarea păcatelor: atât a celor rele pe care le-am făcut, cât şi a celor bune pe care nu am ştiut sau nu am putut, am uitat sau nu am vrut să le fac – semenilor mei şi prin aceasta, mie. Meditaţia ne poate aduce aminte că ne rugăm prea puţin…

Papa Pius XII (1939 - 1958)