… MAMA MIA! Ce supărare generală: pe medici, pe opoziţie, pe propriul partid, pe propriul popor căruia îi sugera la un moment dat: “Cui nu-i convine, poate pleca în străinătate!”… Vorbeam mai de mult despre mere putrede şi vierme – însă nu mi-am imaginat scenariul în care viermelui i se face silă de măr! Am trăit să o aud şi pe-asta, astfel încât…

… cred că ne putem întoarce astăzi la acest articol, publicat prima oară în 30 Octombrie 2009, când unii dintre noi se mai lăsau cuprinşi de febra alegerilor. Ca şi cum am fi sperat că acestea nu vor fi trucate …

Ieri, locatarul de la Cotroceni ne-a surprins pe toţi cu tonul său de abandon în interviul acordat pe tarlaua TVR-ului propriu: “Nu mă mai interesează, Doamnă! M-am lămurit asupra dimensiunilor acestor domni…” Auoleu, mi-am zis trezidu-mă din amorţeală: ce-o să ne facem fără el?!? Vorba domniei sale: “O să vedem atunci!” 🙂

“Toamnă târzie cu surprize electorale dinainte ştiute.

Criza economică şi morală a scuturat Vechiul Regim din temelii: o nouă generaţie de politicieni se naşte sub ochii noştri!

Ultimul măr putred se agaţă cu puteri nebănuite de ramura cu care s-a obişnuit în ultimii cinci ani … iar înlăuntrul lui, viermele puterii – disperat (sau poate că nu?), îşi aşteaptă noii locatori – care cu siguranţă nu vor întârzia la întâlnire (sau poate că da?)…

Vremea alegerilor – vremea întrebărilor.”


Mărul însoţeşte prin apariţiile sale, multe din momentele reprezentative din istoria omenirii. De la mărul – fruct interzis şi motiv al păcatului originar; la mărul-ţintă ce declanşează drama în sufletul tatălui arcaş Wilhelm Tell… De la mărul care o adoarme pe Albă ca Zăpada, la “Merele roşii” ale lui Alexandru Tatos şi Mircea Diaconu… De la mărul supranumit Apple a lu’ Mac a lu’ Steve Jobs şi până la Big Apple – cum am auzit că i-ar spune New York-ului…

Una din cele mai mari contribuţii ar fi adus-o omenirii acel măr căzut în capul cui trebuie, la momentul potrivit. Super timing din care a rezultat, în anul 1687, exact în data de 5 Iulie (!), o primă ediţie a unei lucrări în trei părţi care a fost considerată una din cele mai importante lucrări din istoria ştiinţei: “Philosophiae Naturalis Principia Mathematica” – aţi ghicit, a lui Sir Isaac Newton.

Recitind superficial cele trei legi fundamentale ale mecanicii corpurilor şi Legea gravitaţiei, am rămas surprins ca un copil de şcoală de complexitatea interacţiunilor lumii din jurul nostru. Ce-i drept, nostalgia a lucrat imediat: mi-am adus aminte cu multă plăcere de fabuloasele lecţii ale unui dăruit profesor de fizică din Liceu, Herr Jost – căruia nu găsim cuvinte a-i mulţumi pentru harul pedagogic revărsat asupra noastră…

Şi, dintr-o dată, printr-o combinaţie de amintiri şi lecturi proaspete, saltul pe care l-am făcut în urmă cu două luni de la înălţimea de 2,65 m având “la purtător” 98 de kg – a căpătat cu totul alte conotaţii (care ţin, vai mie! – de ignoranţă) şi, ca filolog, v-aş ruga să mă ajutaţi să calculez forţa de impact, în Newtoni, a corpului la contactul cu pământul (vezi schema de mai jos )…

Chestiunea pe care abia acum, la două luni de la accident o înţeleg foarte clar – este că Pământul a reacţionat şi el, dragul, cu o forţă de impact “inversă”, care (dacă aş fi fost mai atent la orele de fizică din şcoală) ar fi trebuit neapărat luată în calcul! Ce uppercut am luat din cauza lipsei de previziune! Maleola tibială dreaptă – kaputt… dar până pe 5 august, când dăm jos ghipsul, nu mai e mult!

Ia să vedem, formulăm corect întrebările (adică, avem date suficiente pentru a le răspunde?):

1. Cât a durat “zborul”?

2. Care a fost forţa de impact la “aterizare”?

3. Cum s-ar fi schimbat datele problemei dacă eram la o “greutate optimă” de să zicem …83 de kg?

Un corp având masa de 98 kg cade de la înălţimea de 2,65 m ...