Dom’ Preşedinte are nerv!

Şi nu e de la căldură… E de la PDL. De la oamenii lui. Oamenii Preşedintelui. Şi loveşte direct, nominal, în: Cezar Preda, în Sever Voinescu, în Radu F. Alexandru…

Mă rog, ar urma demisii de onoare şi concluzia firească: Băsescu conduce PDL, direct – nu de formă!

Băsescu nervos… a ajuns să folosească condiţionalul optativ cu sensul evident “bate şaua să priceapă iapa“: “Dacă eu conduceam PDL, aş fi renunţat imediat la cutare şi cutare…”

Uite cum ne face Băse să revenim la o chestiune mai veche, încă nelămurită: ce tip de lider politic intră în istorie cu ultimele lui gesturi, atitudini sau … cuvinte?

De pildă, ce-am reţinut din toată epoca Ceauşescu: “Staţi liniştiţi la locurile voastre!” sau “Nu răspund decât în faţa Marii Adunări Naţionale!”

Ce-am ajuns: SUPRAVIEŢUITORI în PROPRIA  NOASTRĂ ŢARĂ!

POPEYE THE NERVOUS MAN


Caragiale îi împarte pe politicienii de la sfârşitul sec XIX în CARADALE şi CARACUDE. Adicătelea, în peşti mari şi peşti mai mici.
La retragerea lor în opoziţie, primii care chirăie de foame sunt peştii cei mici – deoarece nu au apucat la caşcavaluri şi nici nu şi-au umplut pungile…

Semnalul dat de PDL e limpede: gata cu furatul! Dar cum sună lepădarea de viciu în gura lor,… e grotesc de-a dreptul!

1. Udrea îşi reneagă prietena care face Achiziţii pe banii statului şi e dispusă să dizolve urgent această comisie imediat după ce află că relaţia ei dubioasă a apărut în presă;
2. Blaga e impertinent în direct la televizor şi se face că nu ştie de ginere-su care are afaceri cu statul (zice către moderator: “Dar ce doamnă, dumneavoastră spuneţi chiar totul părinţilor dumneavoastră?!);
3. Verga sau Vergu sau cum s-o numi inepta consilieră a funestului Funeriu, îşi atribuie ei înşişi (şi lui fiu-su) contract de 4 mi EUR şi nu inţelege de ce are cineva ceva impotriva;
4. Ridzi e bine mersi pe unde-o fi, căci n-am auzit de vreun proces pe rol după jaful pe care l-a patronat la Ministerul Tineretului;
5. Videanu s-a potolit de pus borduri şi a trecut la treburi mai serioase;
6. Pe Băsescu încă îl am în memorie cu episodul cu frate-su care învârtea afaceri cu armament (că “nu te poţi apăra din partea atacurilor care vin din partea familiei…”)

După cum se vede – CARADALELE chiar vor sa se schimbe!

Însă, vorba lui Nenea Iancu, ce te faci cu CARACUDELE, care nici pe departe nu au apucat să se sature… Vom asista oare la o revoltă-n PDL, pornind de jos, de la acei membri care zilele acestea au început să dea foc carnetelor de partid portocalii?

Demisia unui Preşedinte Staţi liniştiţi, nu e vreunul de-al nostru! Acţiunea se petrece zilele acestea în Germania… Se numeste Horst Köhler şi între 2004 – 2010 a îndeplinit funcţia de Preşedinte al Republicii Federale a Germaniei. Nu am auzit de el până azi, pentru că omul a stat cum s-ar spune pe la noi “în umbră” – toate blitz-urile fiind pe Doamna Merckel… Recent, a fost până în Afganistan. Să vadă cum e cu trupele, să le ridice moralul, să le mai spună despre i … Read More

via Calin Diaconu’s Weblog


Staţi liniştiţi, nu e vreunul de-al nostru! Acţiunea se petrece zilele acestea în Germania…

Se numeste Horst Köhler şi între 2004 – 2010 a îndeplinit funcţia de Preşedinte al Republicii Federale a Germaniei. Nu am auzit de el până azi, pentru că omul a stat cum s-ar spune pe la noi “în umbră” – toate blitz-urile fiind pe Doamna Merckel…

Recent, a fost până în Afganistan. Să vadă cum e cu trupele, să le ridice moralul, să le mai spună despre importanţa misiunii … iar la întoarcere, în avion – dă un interviu unui post de radio cultural din ţara sa. Îşi exprimă punctul de vedere asupra unei consistente legături între interesele unei Germanii – ţară “exportatoare”  (dependentă de export) şi obligaţiile acesteia de menţinere a păcii, fie chiar prin implicare armată – drumuri comerciale sigure, detensionarea unor conflicte regionale…

Critici puternice nu întârzie să apară, din partea politicienilor nemţi, fiecare exagerînd în felul său spusele Preşedintelui: se vorbeşte despre “politica tunurilor”, despre “jertfa soldaţilor din Bundeswehr pentru interesele marilor concerne”, etc…! (sesizăm o sensibilitate a nemţilor faţă de agresiuni externe)

Faţă de acestea, Domnul Köhler apare liniştit, alături de soţie, îşi exprimă regretul faţă de valul de critici şi îşi anunţă demisia imediată, precizând că ACESTE CRTICI, CARE AU MERS PÂNĂ LA ACUZA DE NERESPECTARE A LEGALITĂŢII, AFECTEAZĂ GRAV RESPECTUL CUVENIT FUNCŢIEI DEŢINUTE…

Cu alte cuvinte, în viziunea unui neamţ, funcţia de Preşedinte, luată la mişto – nu-şi poate îndeplini menirea… pe când, în viziunea noastră românească, funcţia de Preşedinte implică excelenţă în mişto-uri, altfel mesajul Cabinetului nu ar fi înţeles de popor…


Discursul liniştit şi echilibrat al preşedintelui în exerciţiu în care spunea „demersul PSD de contestare a alegerilor este unul firesc pentru democraţie!” – m-a pus serios pe gânduri.

Ce face Băsescu? Îi iartă pe toţi? Mamă, să vezi ce pace şi armonie se va instala de-acum în România!

Singur, un zâmbet bine ascuns mi-a atras atenţia. Nu am pretenţia că l-am fi văzut cu toţii – poate mi s-a părut. Dar acest articol este răspunsul la acel zâmbet închipuit…

Simbolul binecunoscut al înţelepciunii chineze – îl interpretăm ca pe o armonizare a două principii contrare, numiţi-le cum vreţi: feminin-masculin; alb-negru; bine-rău… Ele se completează topindu-se unul în celălalt şi preluînd câte o cantitate mică (punctuleţul celuilalt) – rezultând în cele din urmă o sferă perfectă!

În limba română a votului recent, dar mai ales a interpretărilor şi poziţiilor ireconciliabile la care asistăm (cel puţin deocamdată) noi definim echilibrul nostru ca pe un „jumi-juma”; „nici aşa, nici altminteri!”…

Libertatea de vot a compatrioţilor noştri s-a degradat în expresia: „Aşa am avut noi chef să iasă, de data asta!” – de fapt, mă duc cu gândul la un mişto colosal făcut de alegătorul român doar-doar vom pricepe că (şi) în politică totul trebuie să plece de la moralitate!


Ar fi foarte greu pentru cineva lipsit de grija propriei mantuiri sa ma convinga ca e deosebit de interesat de a mea…” zicea in urma cu trei veacuri John Locke (1632-1704).

Simt ca undeva in zona asta a gresit Traian Basescu.

A anuntat schimbari mari – o revolutionare a intregului aparat de stat, un nou statut al functionarului public, responsabilitate, profesionalism, performanta, dedicare – si a folosit pentru acestea oameni prea mici. Poti desfiinta o relatie cu partenerul alaturi de care ai castigat alegerile si poti da semnalul de iesire de la guvernare  prin varianta regizata a “biletelului roz”, aruncat ca o bomba intr-un show de televiziune… dar iti asumi o reactie a celui umilit in public.

A considera partidele un fel de secte ce trebuiesc desfiintate – este iarasi un act curajos, dar are un efect colateral imediat: iti atragi mai mult decat atentia celor pe care vrei sa-i desfiintezi!

Cum poti fi neiertator fata de cei care au pareri diferite fata de tine si iertator (bland) in raport cu ai tai atunci cand gresesc? Cum sa judeci cu dubla masura?

Mai mult decat alegerea unei tactici de lupta, e o intrebare ce tine de morala: Cat de curate sunt armele folosite in lupta cu sistemul ticalosit? (exista, aberant, o parte buna in inregistrarea generalizata a convorbirilor telefonice: stam de vorba sub lupa propriei constiinte)

Credinta nu exista fara convingere. Si daca nu ai rabdare sa ma convingi – poate ai probleme cu sistemul nervos sau cine stie, ma ignori? Convingator nu poti fi daca nu ai credinta de partea ta.

Daca ajungem la concluzia ca o singura solutie este cea corecta inseamna sa ne para rau celor care nu ne-am nascut in Partidul Democrat?!

Locke a exprimat convingerea ca mintea omului e o “tabula rasa” (tabla nescrisa) pe care cineva scrie in decursul anilor o poveste frumoasa, mereu diferita: asta e frumusetea diversitatii, Domnule Presedinte!