brazilia(Câteva gânduri pe marginea unui interviu acordat de Glenn Greenwald blogului ”Democracy Now!”.)

Nu vă sună cunoscut termenul de suspendare (impeachement)? Ar trebui, pentru că s-a încercat de mai multe ori suspendarea Președintelui, și la noi. Luați de pasiunile momentului, nu am înțeles cât de importantă a fost exercitarea democrației de către popor, testarea ei în momentul fierbinte al depunerii primului om în stat.

Să ne înțelegem, totul pleacă de la corupție. Și probabil că este atăt de generalizată la nivel planetar, încât mințile luminate care ne conduc au ajuns să spună ”HAI SĂ FACEM CEVA!”. Se vorbește deja de mai multe tipuri de corupție – ”soft” (normală) și ”radical” (acută, cronicizată, o infecție ajunsă la maturitate) …

De ce macină corupția rădăcina – altfel sănătoasă – a democrației? Pentru că politicienii – deși aparent sunt aleși de către popor, rămân în slujba celor care le-au achitat facturile campaniei. E o regulă tristă în ultima vreme, că politicienii care au cea mai convingătoare campanie să fie aleși de popor: asta echivalează cu a recunoaște că politicianul e un produs, pe care noi suntem dispuși să-l consumăm. Bugetul de publicitate ne convinge (rețeta e simplă: mesaj țintit spre target + impresii cât mai multe) și ne trezim că am pierdut alesul chiar dacă acesta iese din primul tur.

Atunci ce speranța avem? Putem spera în aplicarea legii (THE RULE OF LAW). Rolul instituțiilor judiciare și al instituțiilor de forță ale statului e mare, cu cât corupția e mai mare. Aceste instituții se maturizează pe măsură ce legea se aplică și oamenii sprijină prin aplauze (adică prin audiențe) rezultatele acțiunilor cu mascați. Se poate (teoretic) și altfel: putem dezvolta campanii serioase la nivelul targetului expus corupției – învățându-l, educându-l. Dar asta e prevention, și probabil va ține după ce ne vom plictisi de circ. Deocamdată, circul ne place, circul face bine – avem audiență.

Care este vârsta maturizării unei democrații? O democrație tânără – e cea ”proaspăt scăpată/eliberată” de o dictatură. Brazilia își măsoară vechimea democrației din 1985, cînd s-a înlăturat dictatura militară instaurată de americani în 1964. Câte generații trebuie să treacă până la vindecare?  Contează tipul de dictatură din care se naște o nouă democrație? Diferă dictaturile militare de cele comuniste, prin evoluția democrațiilor care le-au înlocuit, sau mai importante sunt vecinătățile (geopolitica)?

Când începe tragerea la răspundere a conducătorilor politici într-o democrație sufocată de corupție? Când începe societatea civilă să se maturizeze pentru a cere socoteală celor pe care i-a votat? E nevoie de impulsuri tragice – ca cel de la Colectiv, de-acum o jumătate de an? De dezvăluirea unui scandal de corupție de miliarde? Ce pune în mișcare masele tăcute, ce bagă strechea-n turmă?

Există o legătură între pasiunea pentru etică și criza economică prelungită (recesiune)? Oare descoperim importanța binelui doar atunci când dăm de rău? Sau căutăm cauzele răului (adică de ce anume nu merg bine lucrurile) și începem să ne uităm în oglindă pentru a ne îngrozi de urâțenia chipului sluțit de falsitate, doar atunci cînd ajungem la fundul sacului?!

Ce responsabilitate revine noului val de politicieni, care ajung la putere pe baza promisiunilor de stopare a corupției? Căror riscuri se expun (conștient sau nu), pentru că va veni momentul în care vor trebui să facă compromisuri (politica nu merge fără)?!

Are dreptul justiția – într-o democrație –  să se alieze de partea ”celor buni” (adică a opoziției, de regulă),  pentru a asigura alternanța la putere?!

Cum ne dăm seama de (sau cum putem distinge între) atacurile oportuniste și încriminările adevărate? Există o foame de senzațional a mediei, o goană după prezentarea cătușelor la televizor … ce învățăm din aceasta? Nu putem învăța din bine, nu putem preveni?

Furia străzii care duce la schimbarea unui Președinte ales în mod democratic – e un semn de slăbiciune a democrației și nu de creștere a conștiinței civice a poporului. Una din regulile de aur ale democrației e exercitarea dreptului de vot. Nu ne putem răzgândi, nu putem să schimbăm regulile jocului în timpul meciului … democrația implică seriozitate.

În ce măsură sunt nemulțumirile și mai ales, nemulțumirile exprimate – rodul unor procese de maturizare internă și în ce măsură sunt ele alimentate și stimulate din exterior? Există interese de destabilizare a zonei? Cine câștigă de pe urma războiului?!…

brazilia

 


“Incurca-i drace, ca si mie-mi place!” – aceasta nu e o lozinca, ci un adevarat program politic al unor conducatori periculosi prin cinismul lor.

Infrunti o alianta. Cum o spargi? Il atragi pe unul, prin laude … iar pe celalalt il umilesti, respingandu-l total! Cat e de simplu, pentru cel care este in mod natural construit sa distruga, sa otraveasca cele din jur.

Platon ne spune in “Apararea lui Socrate” ca exista doua tipuri de oameni care sunt “primejdiosi in vorbire”: unii, pentru ca au capacitatea de a rastalmaci adevarul, altii pentru ca nu se pot infrana si il trantesc verde-n fata! Din care o face parte Presedintele nostru? Nu putem spune cu exactitate, pentru ca foloseste cu succes, cate ceva din fiecare tehnica …

Iar atunci cand greseste (a invatat dupa Arafat ca si cei mici conteaza), nu greseste el – ci “a fost insuficient informat” ?! Asta mi-ar fi placut la culme, daca nu ar fi fost inca pe-atat de trista …

Neputandu-si imagina altfel scena in care performeaza de-atata timp, decat ca pe-un camp de bataie, Domnul Presedinte ar trebui sa inteleaga ca lupta politica prelungita are tendinta de a degenera pana la urma … iar in faza terminala, ajungem la razboiul civil!

Suntem datori sa zambim inca o data amar – pentru ca-i apreciem rationamentele si jocul fin de glezne, dar suntem suferinzi din pricina stagnarii la care ne-a condamnat lipsa de coeziune! Chiar asa, iata doua intrebari care pot sta la baza a doua partide politice sau macar a unui referendum …

1. De ce-ar trebui sa cedeze Basescu si mai ales in fata cui?

2. De ce-ar mai fi nevoie sa lupte Basescu si impotriva cui?