Cine nu a auzit de renumitele roșii de Ișalnița? De oltenii gospodari care au sub picioarele lor și se pricep să cultive cel mai roditor cernoziom din România?
Iată că edilii comunei au reușit să introducă un element de mitologie greacă în stema care-i va reprezenta de-acum înainte: cornul abundenței. Se spune că Zeus, pe vremea când se ascundea de foamea bolnavă a tatălui său, Cronos – ascuns în peștera unde era alăptat de zeița Amalthea (în fapt, o capră) și jucându-se cu ea … i-ar fi rupt un corn! Din acel corn, nu contenesc să curgă de-atunci daruri – pe măsura puterii zeului …
Uite ce drăguță e stema Ișalniței … și oare ce-ar mai avea de făcut localnicii, decât să arunce sămânța lor pe câmp (sau în sere) și apoi să se-aplece după roadă, la timpul potrivit?
Ori, dacă noi știm că agricultura nu se face chiar așa simplu, nu cumva e cazul să fim mai prudenți în alegerea simbolurilor?!
Cred că este timpul să privim cu interes spre o meserie mai puțin cunoscută – evaluatorul imobiliar. Altfel, cumpărăm fără să știm, investim orbește!
Dacă îți construiești singur casa (în ”regie proprie”), riști să te îndrăgostești de proiect în asemenea hal, încât nu-i vezi defectele ascunse. Singurul în măsură să te reprezinte cu profesionalism este dirigintele de șantier … dar și el e om, se poate îmbolnăvi în ziua în care se toarnă plafonul: cine îți va garanta că betonul a avut rețeta gândită de arhitect?!
Dacă îți vinzi singur casa, ești de asemenea supus unui subiectivism generat de dorință. Tu faci prețul după ureche, la propriu: știi (pentru că ți s-a spus, pentru că ai auzit de undeva) că s-a vândut în zonă o casă cu un anume preț – de aici, formulezi o ipoteză de lucru … îți descoperi propriile tale ambiții de negustor! Dar câte case ai (de) vândut într-o viață de om? Câți dintre noi putem spera să ajungem să avem experiență în vânzarea de case?!
Desigur, mai sunt și cumpărătorii – care ar trebui să aibe puterea de a decide (pentru că la ei sunt banii, nu?). Ei bine, nu – la ei este în primul rând nevoia și mai apoi dorința, la ei e entuziasmul de a se angaja la credite pe termen lung, dragul de a munci pentru a dobândi un loc sub soare pe care să-l numească ”dragă casă” (home, sweet home).
Și cumpărătorii de case sunt subiectivi, și ei doresc să tragă de preț în jos, uneori fără motiv și mai ales, fără argumente solide, obiective.
Un evaluator imobiliar nu rezolvă toate problemele – dar e în măsură, dacă are un comportament etic desăvârșit -, să propună un dosar de evaluare corect, care ține cont de istoricul clădirii și de tranzacțiile din zonă. Conectați la înregistrările notariale ale fiecărei zone, înarmați cu un ciocănel de verificare a structurilor, cu aparate-termograf care să determine scurgerile termice, fiind la zi cu tehnicile de economisire a energiei … evaluatorii imobiliari ar trebui să devină o verigă obligatorie în tranzacțiile imobiliare.
Ei bine, IPad-ul și IPod-ul … nu sunt același lucru!
Mi-a trebuit un pic până să-nțeleg că unul din ele e dedicat ascultării muzicii, că e un spațiu de stocare pentru toate cd-urile pe care le-am cumpărat de-a lungul anilor la care aș mai putea adăuga și pe cele ce mi le-am dorit dar n-am apucat. Iar celălalt, e un fel de sală de lectură personală, o bărcuță cât se poate de intimă, care mă ajută să navighez în oceanul de informații care acoperă lumea reală … în plus, la comandă, se transformă în aparat de fotografiat, video-recorder, măsuță de scris de la care pot publica idei, poze, filme. Câtă tehnologie încorporată într-un carnețel pe care-l pot ridica cu două degete!
Dar MANPAD-ul … ei, ăsta e din alt film. Din filmul cu războiul care aduce bogăție celor ce se-ocupă de comerțul cu arme. Man Portable Air Defense System are desigur și el multă tehnologie inteligentă incorporată … și e astfel gândit încât să dea o șansă amărâților de infanteriști atunci când sunt bombardați de aviația atotputernică.
Având numai 12 kilograme și posibilitatea de a trimite rachete la o înălțime de 4.000 de metri, MANPAD-ul se pare că este unul din starurile la modă printre cei care poartă războiul de la sol …
Cine/Unde se fabrică? Cine/Cui le vinde? Nu cred că sunt întrebări imposibil de răspuns. Dar dacă interesele sunt în a rescrie hărți cu ajutorul războiului – aceste întrebări pur și simplu nu sunt aduse în față și, aparent nu preocupă … pe nimeni.
Poate întrebarea ”Cine e în spatele războaielor?” va fi simplificată inteligent/logic, fără a fi nevoie de tehnologie – iar concluzia simplă va fi recunoscută și arătată cu degetul: ”În primul rând comercianții de arme”, apoi toți ceilalți ahtiați după putere.
Sigur, trebuie ascultați și respectați – pentru că își cunosc meseria, au demonstrat că pot antrena echipe diferite în sisteme diferite. Au arătat, cu alte cuvinte – că seriozitatea e dincolo de politic, iar munca – pentru a duce la performanță, nu trebuie trișată, indiferent că trăiești în comunism sau capitalism.
Probabil având un bonus de performanță amețitor, Martha Karolyi s-a trezit vorbind despre măreție, uitând că primul are locul lui în istorie. Există în opinia noastră un primat al Nadiei Comăneci, care nu poate fi pus la îndoială, indiferent de ceea ce se va mai întâmpla de-acum încolo.
Pentru a fi mai clar: noua eră în istoria gimnasticii începe cu Nadia Comăneci. Întâmplător, o româncă antrenată de-o pereche de conaționali maghiari, care azi au ridicat o mare campioană de culoare … vedeți ce frumoasă întâmplare, diversitatea asta?!
Identitate și comuniune de viață: cum educăm pentru diversitate?
A 61-a Întâlnire anuală a SIESC (Federația Europeană a Profesorilor Creștini), Cluj, 22-27 Iulie 2016.
Rareori se întâmplă ca alegerea unei teme și a orașului-gazdă să coincidă în mod atât de firesc, precum a fost cazul anul acesta la Cluj, când Asociația Generală a Românilor Uniți și Centrul Manresa au fost gazdele celei de-a 61-a Întâlniri Anuale a SIESC, care a avut ca temă raportul dintre identitate și diversitate.
Iată de ce.
Europa e încă în plină dezbatere asupra semnificațiilor BREXIT, dar un lucru este bine conturat: britanicii au transmis un semnal clar asupra vechimii și importanței propriului lor Parlament.
Europa e în freamăt și pare surprinsă de amploarea și frecvența atacurilor teroriste, dar ceea ce știm deja – este că cei care comit asemenea crime nu respectă dreptul la viață și sunt intoleranți.
Europa e confruntată la granițele ei (dar și în interior, pe-alocuri) – cu fenomenul populismului demagogic, care nu-și poate ascunde sensul profund: al luptei disperate pentru păstrarea puterii, accentele dictatoriale la care noi românii suntem atât de sensibili …
În atare context, Centrul Manresa din Cluj a găzduit o conferință mai mult decât actuală, pe tema mereu nouă a iubirii aproapelui – de data aceasta, propunerea a fost să confruntăm cele două spaime: a pierderii identității și a recunoașterii personalității (uneori superioare) a celuilalt, ca o condiție a traiului în comun într-o lume interconectată.
Respectul față de fratele nostru ne poate face cetățeni mai buni ai unei lumi desăvârșite, dar e nevoie de o privire introspectivă, e nevoie să privim în jur cu mirare – pentru a observa că poate exista pace și acolo unde există diversitate. Clujul oferă, din această perspectivă, un generos cadru pentru reflecție.
Capitala Transilvaniei – poate și pentru faptul că profesorii europeni creștini au venit din Slovenia până-n Suedia și din Franța până-n Austria – ne-a oferit în ultimele zile ale lunii iulie un spectacol al multiculturalității ajunsă la conștiința matură a păcii. O pace cu adevărat miraculoasă, dacă trecem în revistă expresiile monumentelor care și-au pus amprenta pe viața de zi cu zi a orașului ocrotit de dealul Mănășturului (al mănăstirii benedictine din veacul al X-lea): ce au în comun Avram Iancu și Mathias Rex? Bulevardul Eroilor, o stradă care unește catolicismul cu ortodoxia, prin – deloc întâmplătoarea! – prezență aici, a Catedralei greco-catolice ”Schimbarea la Față” …
Orientarea orașului, astăzi majoritar ortodox, Cluj cu fața către Roma poate pune pe gânduri trecătorul mai puțin avizat. Iar Casa Memorandiștilor (Muzeul Etnografic) și fermitatea unui mesaj care răzbate peste timp – acela că „Existența unui popor se afirmă, nu se discută!” (Dr. Ioan Rațiu) – pare a complica și mai mult lucrurile. Dar liniștea și seninătatea oamenilor spun altceva: nu avem a ne teme – clujenii au înțeles printr-un dar divin, că unirea în jurul unui principiu unic, imperial, este mai presus de naționalismul identitar care ar putea satisface masele, care ar putea da apă la moară demagogilor – dar nu ar rezolva problematica concretă a conviețuirii cu celălalt. Un celălalt pe care se cuvine să-l privești cu respect și admirație, cu iubire. În nici un caz, apropierea de celălalt nu trebuie făcută cu superioritatea toleranței – pentru că de aceasta am suferit la rândul nostru prea mult, și cunoaștem înțepătura spinului.
Am fi tentați să spunem: cât mai tânără națiunea, cu atât mai aprig naționalismul. Dar Brexit-ul ne-a arătat că nu e așa. Până și cea mai veche democrație din Europa a părut sensibilă în fața pierderii identității: deci, conducătorii de azi ai Uniunii vor fi având motive să se întrebe „Dar noi, unde-am greșit?”…
Comunicarea, în ziua de azi, a cultului diversității – are de făcut față unor multiple provocări, iar acceptarea firească a părților frumoase ale celuilalt nu se face încă firesc, nu e acceptată fără discuții. Dacă vrem ca gândul de pace să răzbească până la inima consumatorului de publicitate, care doarme pe canapea la umbra norului de mesaje care-l îndeamnă la consum… atunci trebuie să preluăm formulele din jocul pe care l-am învățat în ultimul sfert de veac: trebuie să exprimăm urgența educării spre transcendență, spre înțelegerea alterității celuilalt ca fiind parte a salvării noastre. Iar Biserica nu poate fi lăsată singură în acest demers: Școala, Familiile și Societatea civilă trebuie să-i preia și să-i multiplice mesajul.
Nimic întâmplător deci, că la Cluj – un oraș cosmopolit – s-a vorbit despre raportul dintre identitate și diversitate. Mai mult, pentru a ne arăta calea faptelor, evenimentul a avut loc în timp ce în învecinata Cracovie, tinerii catolici din întreaga lume se pregăteau de sărbătoarea întânirii cu Urmașul Sfântului Petru… Dacă acești tineri se vor întoarce în familiile lor ca ambasadori ai diferențelor recunoscute și respectate, lumea de mâine va avea o șansă în plus la Pace.
Felicitări Organizatorilor – AGRU Cluj (Dnei Irina Cristina Mărginean și Dlor Alin Tat și Marius Boldor) – și mulțumiri aduse generozității sponsorului RENOVABIS, care a făcut posibilă participarea invitaților. Un cuvânt special de mulțumire gazdelor: Centrul MANRESA și Părinții Olivo Bosa și Marius Taloș, care s-au îngrijit să nu lipsească nimic… nici de data aceasta!
