Se spune (mai ales de către cei începători în ale politicii sau ale afacerilor): ”Stai să vedem, că nu știm dincotro bate vântul … să mai așteptăm un pic, să vedem, și pe urmă …”
Pe urmă, abia pe urmă, ne decidem. După ce amestecul se stabilizează și ne dăm seama cum au căzut bobii, hop și noi de partea învingătorilor. Nu de alta, dar ”familia mea, de la ’48 în Cameră … si dă-i, si luptă … neicusorule!”, funcționează și astăzi.
Suntem atât de aproape de Caragiale, pentru că și el atunci – și noi acum, ne-ntrebăm cu nesaț asupra depărtării de civilizație. Pe care, vrem-nu vrem, Europa o întrupează. Cauți civilizația – du-te acasă la ea, în Europa de Vest și apoi întoarce-te. Mai du-te o dată. Mai întoarce-te iar. Simți o diferență? O simți, pentru că ea există – totul e să nici nu disperi după ce nu-i al tău, dar nici să nu-ți dorești mai binele pentru poporul tău. Ai dreptul să suferi – asta nu trebuie să te facă nesuferit.
Poți lua la mișto pe semenii tăi – e tot o formă de educație. Totul e să nu te dai rotund, să nu te dai a-toate-știutor. Pentru că întotdeauna, e cineva mai presus de tine.
Azi m-am întrebat cu voce tare, într-o baie publică pe care-o frecventez de-o vreme, din cauza colesterolului mărit: ”Auzi dom’le, dacă o angajată obraznică a unui patron care mi-e prieten nu-mi răspunde la mailuri, ce opțiuni am?” Colegii de SPA au râs cu poftă, și au început să înșire soluții (nu prea multe, pentru că în definitiv – nu era treaba lor, ci a mea).
1. Sună-l Dom’ne pe Patronul care zici că ți-e prieten, și spune-i, să știe cum lucrează angajații lui …
2. Insistă Domnule, că în definitiv nu e nici o diferență – mai lasă-te de favoritisme de-astea, că nu mai sunt la modă …
3. Renunță băi frate, că sunt atâtea firme care au nevoie de serviciile tale – dacă zici că ești atâta de bun precum te lauzi …
4. Mai dă-i un reminder și nu ceda, că răbdarea-i o mare virtute – abia ți-o antrenezi … nu știi ce iese până la urmă …
5. … Ai încercat să-i faci curte? Știu, ești căsătorit, dar poate așteaptă fata ceva de la tine și tu-i scrii mailuri?!?
Încet dar sigur, timpul cât ne-am îmbrăcat a trecut mai repede și viața și-a reluat cursul.
Europa a găsit breșa spre inima noastră. Am devenit mai reci, mai profesioniști, mai civilizați.
Acum avem blog – și rezolvăm problemele (inclusiv frustrările noastre de publicitari cu experiență) aici. Noroc că vântul ne arată că nu mai e cale de-ntors. În gaura pe care-am lărgit-o la Revoluție, încap astăzi valori și teme la care altădată, în comunism, nu ne-am fi gândit nici în ruptul capului! Cum să fi pus la îndoială capacitatea de discernământ a Secretarei Șefului de la BOB sau pe cea a Directorului Adjunct? Îmi aduc aminte de Tovarășa Mimi, care le făcea față simultan, și Generalului și Adjunctului … ce femeie extraordinară, pe unde-o fi?
În fine, vântul schimbării bate puternic, steagurile se-nfig întâmplător sau nu unele-ntr-altele, iar noi ne apropiem de civilizație în gând, precum Caragiale cândva – exasperat de cele două viteze ale progresului la români: încet și pe loc.
EUROPA a câștigat deocamdată partida cu România.
Calin Diaconu 