Filosofisme



Oamenii sunt masurati dupa puterea lor de a schimba lumea in care traiesc.

Cum sa pretinzi a schimba lumea, daca nu ai putere – nici macar cat o umbra care vrea sa schimbe filmul ce se deruleaza in fundal? Dar’mite sa vrei sa prinzi imagini cu simturile nepotrivite?


Se vorbesc multe şi se fac prea puţine.

Par a se enerva până şi speakerii de televiziune pe acest punct. De unde se trage pasiunea asta pentru scenarită – să fie un apanaj al libertăţii presei sau parte din mecanismul ei de funcţionare?
A gândi liber implică a gândi cu voce tare?
Poate că da, în relaţia “unu la unu” – de la individ la individ… Reflexul înjurăturii ne e mai la îndemână decât cultivata virtute a răbdării în ascultare şi supunere.

În relaţia “unul către mulţi” – de la canal media la massă… filtrele profesionalismului şi ale imparţialităţii, ale obiectivităţii puse în slujba Adevărului sunt încă departe de a funcţiona – şi nu numai la noi, ci şi “la ei”.

Iată mai jos un exemplu – de fapt o analiză, o radiografie a CUM NU TREBUIE SĂ GÂNDIM CU VOCE TARE – făcută cu mult umor şi foarte convingător de Jon STEWART… Pleacă de la o replică a Elenei de dincolo de Ocean (care la ei se numeşte  Sarah Palin) şi continuă cu o tiradă împotriva deontologilor, colegi de-ai lui şi totodată competitori pentru piaţa degeţelelor schimbătoare ale telecomenzilor nărăvaşe…
Închei cu speranţa că vom avea cât de curând şi noi un Jon Stewart al nostru – că la Elene ne batem deja de la egal la egal!…

http://www.thedailyshow.com/watch/wed-march-3-2010/anchor-management


In timp ce coperta revistei FOCUS din Germania o prezinta pe Afrodita intr-o postura indecenta fata de Europa in general, revine in actualitate o rivalitate a filosofilor celor doua natiuni-cheie, profund reprezentative pentru gandirea europeana… Nu stim cum va evolua reactia grecilor la acest tip de umor “afrodigital”, in schimb am gasit navigand pe internet o mostra de umor inconfundabil, de dincolo de Canalul Manecii … apropo de rivalitatea viziunilor si castigul cauzei.

“Si ce sa facem?” – vor spune grecii, in cele din urma… “…sa nu ne mai bucuram deloc de viata?”  Vizionare placuta si fiti cu ochii pe deficitul bugetar!


În timp ce ascultam pe Adrian Năstase explicând de zor că pentru următoarele 9 luni (adică tot atât cât aşteaptă un copilaş maturitatea naşterii depline), Bebiţă-PSD ar trebui condus de un Ion Iliescu matur şi chibzuit … am zis că e loc să mai fac câte ceva: “HAi să navigăm pe apele învolburate ale internetului, să mai prindem din ştirile care nu au loc pe televizoarele noastre patrioate!”

Şi ce să vezi: pac-pac, din trei click-uri, până să mă bage de seamă soţia şi copiii, haţ! PAMELA ANDERSON – în toată splendoarea celor 41 de anişori, mulţi înainte Doamna Anderson! Acu’, dacă tot m-am oprit locului, hai să înţeleg un pic care ar fi legătura şi cum se face că noi, admiratorii îl avem în ADN pe-acest “DON’T LET GO!” … De ce adică, avem nevoie să o mai apreciem măcar o vreme pe Pamela sau să ne imaginăm că ne poate conduce măcar un pic, până scăpăm de criză Domnul Iliescu? Cu siguranţă că problema e la noi, admiratorii care nu avem încredere în viitorul “altfel”, care ne manifestăm cu exagerată reticenţă în raport cu incertitudinea celor ce vor veni… Nu-i mai puţin adevărat însă că aceste exerciţii de admiraţie au influenţă asupra subiecţilor. E suficient să priveşti pozele sau să asculţi pe Dl Iliescu declarând că reprezintă un  BRAND suficient de puternic pentru a rezista – la 80 de ani, în poziţia “stand alone”!

In orice caz, amândurora – din inimă, LA MULŢI ANI cu SĂNĂTATE!


Ar fi foarte greu pentru cineva lipsit de grija propriei mantuiri sa ma convinga ca e deosebit de interesat de a mea…” zicea in urma cu trei veacuri John Locke (1632-1704).

Simt ca undeva in zona asta a gresit Traian Basescu.

A anuntat schimbari mari – o revolutionare a intregului aparat de stat, un nou statut al functionarului public, responsabilitate, profesionalism, performanta, dedicare – si a folosit pentru acestea oameni prea mici. Poti desfiinta o relatie cu partenerul alaturi de care ai castigat alegerile si poti da semnalul de iesire de la guvernare  prin varianta regizata a “biletelului roz”, aruncat ca o bomba intr-un show de televiziune… dar iti asumi o reactie a celui umilit in public.

A considera partidele un fel de secte ce trebuiesc desfiintate – este iarasi un act curajos, dar are un efect colateral imediat: iti atragi mai mult decat atentia celor pe care vrei sa-i desfiintezi!

Cum poti fi neiertator fata de cei care au pareri diferite fata de tine si iertator (bland) in raport cu ai tai atunci cand gresesc? Cum sa judeci cu dubla masura?

Mai mult decat alegerea unei tactici de lupta, e o intrebare ce tine de morala: Cat de curate sunt armele folosite in lupta cu sistemul ticalosit? (exista, aberant, o parte buna in inregistrarea generalizata a convorbirilor telefonice: stam de vorba sub lupa propriei constiinte)

Credinta nu exista fara convingere. Si daca nu ai rabdare sa ma convingi – poate ai probleme cu sistemul nervos sau cine stie, ma ignori? Convingator nu poti fi daca nu ai credinta de partea ta.

Daca ajungem la concluzia ca o singura solutie este cea corecta inseamna sa ne para rau celor care nu ne-am nascut in Partidul Democrat?!

Locke a exprimat convingerea ca mintea omului e o “tabula rasa” (tabla nescrisa) pe care cineva scrie in decursul anilor o poveste frumoasa, mereu diferita: asta e frumusetea diversitatii, Domnule Presedinte!

« Previous Page