In avion



Fiecare pom seamana cu celalalt – cata vreme nu da rod.

Vorba Bibliei, “dupa rod, veti cunoaste pomul” – adica dupa faptele noastre vom ajunge sa ne cunoasca ceilalti.

Care-i promisiunea: a bonului sau a pomului :-)?!

Pomul si Bonul


iti imaginezi ca stii
uneori esti aproape de adevar
cauti
sa-ti prelungesti viata
citind poezii japoneze
alteori
fluieri fericit
ca nu te doare nimic
ai intarziat
dar
cum reusesti asta
cand totul dureaza
o clipa


Basílica de San Pedro, Roma

Basílica de San Pedro, Roma (Photo credit: Chodaboy)

Pe Sfantul Petru, Dumnezeu l-a iubit mult, daca l-a pus intaistatator al Apostolilor Sai.

L-a iubit si ni l-a dat drept exemplu al slabiciunii umanitatii noastre, in cutremuratoarea scena a tradarii de credinta anuntata de cantatul cocosului. Plansul lui Petru ar trebui sa fie si al nostru, o conditie prealabila oricarei ridicari: abia dupa ce intelegem ca nu ne putem ridica singuri, reusim sa o facem. Suntem atat de departe de mersul sau statul pe apa, ba chiar nici un pescuit mai acatarii nu suntem in stare sa reusim singuri, fara ajutorul divin.

Daca va incepe de la recunoasterea onesta a neputintei noastre, sinceritatea cererii de ajutor poate fi o prima cheie  prin care ne hotaram sa deschidem usa Strainului care ne viziteaza atunci cand stie ca suntem pregatiti a-L primi.

Totusi, slabiciunea noastra difera de la unul la celalalt, si putem deosebi intre tradarea lui Petru si cea a lui Iuda:

  • caracterul programatic a gesturilor (Iuda a stiut ce face, pe cand lui Petru i s-a intamplat);
  • forma de raspuns – exprimata atat de diferit la cei doi apostoli: lacrima parerii de rau care exprima speranta iertarii la primul si deznadejdea neincrederii ce duce la sinuciderea celui de-al doilea.

Sinceritatea parerii de rau este o forma de care merita sa abuzam, prin care putem, si pe care trebuie sa o folosim in dorinta noastra de a deschide usa care ne desparte de Lumina.

Ce avem de facut? Sa cautam a transforma actul Botezului intr-o stare a unitatii noastre cu Isus, din a carei turma facem parte cu smerenie si multumire crestina.


In timp ce copiii se duc cu greu la culcare, invatand emotiile unei nopti de asteptare la capatul careia zorile vor aduce cadouri pe masura cuminteniei lor (si a puterilor Iepurasului) … si noi, cei mari, asteptam, cu emotie, intalnirea cu Lumina care anunta victoria definitiva a Binelui asupra Intunericului.

Sunt multe lucrurile care ne trec prin cap in drum spre Biserica.

In primul rand, nu putem sa nu ne gandim la rautatea noastra – cea care a determinat in mod direct sacrificiul Mantuitorului. El ne-a salvat, fiindca a avut de la ce: pacatele, viciile noastre, sunt de doua ori mai numeroase decat virtutile.

Apoi, ne gandim la puterea celui Rau, care se foloseste de ea pe masura rezistentei ce-i opunem: dand dovada de o putere de adaptare ce depaseste imaginatia noastra, comportamentul e ca al virusilor care se innoiesc pe masura ce antidoturile descoperite promit rezolvarea efectelor. Tulpini noi apar, pentru a stimula productia de vaccinuri noi.

Nu in ultimul rand, ne framanta versul eminescian:

“Astfel, intr-a vesniciei noapte pururea adanca

Avem clipa, avem raza, care tot mai tine inca.

Cum s-o stinge, totul piere ca o umbra-n intuneric:

Caci e vis al nefiintei universul cel himeric.

Cat de adanca e noaptea, daca nu avem de partea noastra Credinta in Lumina Invierii! Cat de triste sunt umbrele sterse, neconturate, pentru ca nici macar o umbra nu poate exista in afara Luminii!

“Timpul mort s’intinde trupul si devine vesnicie”, spune Eminescu peste cateva versuri – iar noi ne cutremuram cat de relaxata pare vesnicia in aceasta metafora! 

Lumina Invierii este un vaccin puternic, pe care suntem chemati sa-l facem anual. El ne ajuta sa intelegem, dar mai ales sa traim in spiritul veghei la care suntem chemati: “pentru ca vine ceasul, si-acuma este!” … Este un vaccin vechi de aproape 2000 de ani, pe care Maica Biserica il propune credinciosilor care “au urechi de auzit” … Si bineinteles, e mult mai mult decat atat: e dreptul nostru de a participa la victoria Binelui asupra Mortii, ca o pregustare a bucuriei de la a doua venire a Mantuitorului.

Cristos a-nviat!

Icoana Invierii Domnului


“Der Übermensch” trebuie sa fie, în cele din urmă, un robot. Spre ce duce perfecţionarea voinţei, dacă sufletul rămâne în urmă? Şi cum se poate perfecţiona sufletul fără a exersa faptele bune: compătimirea, compasiunea, caritatea?

x x x

Un Jurnal de idei se poate ţine dacă ai parte de idei, nu de jurnal!

x x x

Să gândim la viitor ca la un lucru care nu mai e al nostru: e al copiilor noştri.

x x x

Între “free” şi “lefter” – legătura o stabilesc taximetriştii din Atena, cu aparatele lor de marcat, atunci când sunt neocupaţi – adică liberi. Ele sunt inscriptionate profund şi tragic … “ελεφτεροσ”!

x x x

Frica ne egalizează, ne face pe toţi să fim la fel. Răspunsul pe care-l dăm fricii ne deosebeşte unii de alţii!

x x x

Sfântul Vasile cel Mare ne cheamă (Cuvânt ascetic II) să devenim arheologi ai sufletului noastru: adică să-l desprăfuim de povara păcatelor, să-l scoatem la lumină prin liniştirea patimilor care ne năpădesc!

x x x

(Despărţirea lui Avram de Lot). … din prea multă avere şi pentru că doreau să se aibe ca fraţii, şi ca să nu se certe, … s-au despărţit!

x x x

Pornim în căutarea binelui pentru noi, dar îl găsim abia în binele pe care-l facem celuilalt.

x x x

Civilizaţia nu se moşteneşte, ci se transmite … (zice Gordon Childe). Deci nu gena, ci dădăceala îşi face treaba!

x x x

Drumul către inima celuilalt este foarte lung şi întortocheat, dacă nu porneşte din inima mea!

x x x

 

« Previous PageNext Page »