Imaginati-va ca aveti in fata voastra un dulap. Un dulap inchis. Il puteti vedea pe dinafara si puteti spune despre el ca este din lemn natural, ca e furniruit, ca apartine unui anumit stil, ca se potriveste (sau nu) cu mobilierul din camera in care va aflati …

Descrierea, pentru cei mai multi – se opreste la suprafata lucrului cercetat. Insa exista oameni care nu se multumesc cu atat. Vor sa cunoasca amanunte de tot felul: masa dulapului, fibra lemnului, atelierul si echipa de mesteri care l-au lucrat, daca a fost transportat cu grija la locul lui, hainele care sunt depozitate in interior – daca sunt noi sau vechi, daca sunt ale lui sau ale ei sau ale copiilor, daca gospodina a uitat sa schimbe pliculetele anti-molii anul acesta …

Sunt altii, care dupa ce au cunoscut toate aceste lucruri, le pun in relatie unele cu altele si le compara cu realitatea altor dulapuri pe care le-au cercetat: astfel sunt eliminate defectele, sunt puse in valoare avantajele ergonomice, apar inventiile, are loc progresul uimitor si se schimba moda trecatoare …

Veti spune ca vorbesc despre designerii de mobila?

Dar daca ne-am imagina ca cei de mai sus sunt filosofii, care cerceteaza universul exterior si cel interior al omului? Cu tot ce tine de cunoastere, valori si fiintare – de acord? Lipseste ceva?

Aproape nimic, vom spune. Pentru ca filosofia, (si nu mai putin psihologia) cauta sa inteleaga omul, sa il cunoasca. (La fel vrea si marketingul 🙂 – filosofia afacerilor in economia de piata …)

Si totusi, exista un nivel superior, un alt unghi din care putem privi aceeasi realitate, care isi propune sa  oblojeasca sufletul nostru … bolnav! Bolnav de contradictia pe care numai religia o poate rezolva: suntem nemuritori cu sufletul si muritori cu trupul. Zbaterea care decurge de aici nu poate fi rezolvata numai prin cunoastere – unitatea contrariilor (materia insufletita)  are nevoie de tratament specific. Sufletul are nevoie de contactul direct cu Creatorul: aici cred ca avem diferenta principala dintre filosofie si religie!

Cunoasterea omului si a lumii, pe de-o parte. Vindecarea omului si mantuirea sufletului, pe de alta. Putem sa le combinam pe cele doua, fara a le confunda.

______________________

* concluzii pe marginea unei discutii de weekend cu Dl Ing Gheorghe Iovitoiu, caruia ii multumesc pentru … “provocare” 🙂!


“Der Übermensch” trebuie sa fie, în cele din urmă, un robot. Spre ce duce perfecţionarea voinţei, dacă sufletul rămâne în urmă? Şi cum se poate perfecţiona sufletul fără a exersa faptele bune: compătimirea, compasiunea, caritatea?

x x x

Un Jurnal de idei se poate ţine dacă ai parte de idei, nu de jurnal!

x x x

Să gândim la viitor ca la un lucru care nu mai e al nostru: e al copiilor noştri.

x x x

Între “free” şi “lefter” – legătura o stabilesc taximetriştii din Atena, cu aparatele lor de marcat, atunci când sunt neocupaţi – adică liberi. Ele sunt inscriptionate profund şi tragic … “ελεφτεροσ”!

x x x

Frica ne egalizează, ne face pe toţi să fim la fel. Răspunsul pe care-l dăm fricii ne deosebeşte unii de alţii!

x x x

Sfântul Vasile cel Mare ne cheamă (Cuvânt ascetic II) să devenim arheologi ai sufletului noastru: adică să-l desprăfuim de povara păcatelor, să-l scoatem la lumină prin liniştirea patimilor care ne năpădesc!

x x x

(Despărţirea lui Avram de Lot). … din prea multă avere şi pentru că doreau să se aibe ca fraţii, şi ca să nu se certe, … s-au despărţit!

x x x

Pornim în căutarea binelui pentru noi, dar îl găsim abia în binele pe care-l facem celuilalt.

x x x

Civilizaţia nu se moşteneşte, ci se transmite … (zice Gordon Childe). Deci nu gena, ci dădăceala îşi face treaba!

x x x

Drumul către inima celuilalt este foarte lung şi întortocheat, dacă nu porneşte din inima mea!

x x x

 


Incerc sa explic unui baiat de 12 ani ca nu trebuie sa se teama de verbul “a toci”, ca notiunea de “tocilar” e inventata de cei lenesi pentru a frana avantul celor harnici, ca invatam pentru a cunoaste si cunoastem cu adevarat abia atunci cand putem explica altora ceea ce am ajuns sa stim si sa credem …

Preocupat de atari discutii filosofice, e probabil normal sa am un somn ceva mai agitat – din care ma trezesc la ore nepotrivite pentru a continua meditatia, astfel:

“Exista zone de suprafata si zone de profunzime ale constiintei noastre.

Tine de puterea noastra de patrundere – luminarea intunericului -, sa deslusim straturile succesive care alcatuiesc arheologic sufletul/constiinta noastra. 

Strat dupa strat, depunem un efort de desprafuire, urmarind sa scoatem la iveala firea noastra profunda, adevaratul nostru eu. Pe masura ce inaintam, ne perfectionam si extindem operatiunile: slefuirea caracterului si exersarea vointei devin deprinderi fara de care nu putem realiza “saltul in profunzime” (sau urcarea si coborarea simultana a Scarii Sf Ioan nu se poate produce.  Apropo, Ioan Scararul nu a avut viziunea unei scari rulante, sic! ). 

In acest demers de autoperfectionare, nu trebuie sa pierdem contactul cu straturile superioare, acelea aflate la inceputul sapaturilor, cand am pornit la drum … Superioare e corect – si nu de suprafata: inocenta, sinceritatea, curiozitatea.

E drept ca performantele privind cunoasterea sufletului si descoperirea adevaratei noastre firi ne sunt date sub forma de inzestrare particulara, pe principiul fiecaruia dintre noi in parte. Dar si cel mai inzestrat dintre noi nu poate avansa interogativ in intunericul (sau infinitul) constiintei proprii, decat alegand sa tina de mana o calauza dedicata: fie pe cel Bun, fie pe cel Rau.

Sa ne rugam a merita a avea alaturi pe Ingerul Pazitor!”