Calin Diaconu

“Sa nu spui despre Dumnezeu ca e drept, daca ar fi drept, toti am fi in fundul iadului. Sa spui despre El ca este indurare si bunatate.” (Isaac din Ninive, sec VII, citat de PS Mihai Fratila in culegerea de eseuri “Puterea de a improviza”, Ed. Surorilor Lauretane, Baia Mare, 2014)

În Joia Mare, în timpul Deniilor celor 12 Evanghelii, ascultând cu inima tulburată de-atâtea răutăţi care se înşiruie în faţa ochilor, ai parte de-un adevăr simplu şi cutremurător: înţelegi că drumul lui Dumnezeu este drept şi neabătut, pe când oamenii au un teribil talent să rătăcească împotriva Lui!

Cele 12 Evanghelii ne arată situaţii diferite în care unul singur – tâlharul de pe Cruce, face notă discordantă pentru că se revoltă, sesizând în ultima clipă nedreptatea şi judecata strâmbă din juru-i. Hei! Acesta e diferit de noi, El suferă fără vină, suferă pentru cei care-L batjocoresc. Din aceasta constatare-i vin mărturisirea şi căinţa: “Pomeneşte-mă Doamne, cand vei veni întru Împăraţia Ta!”: oaza de lumina in intunericul din jur. Sutaşul a constatat şi el mărirea lui Dumnezeu, a simţit şi el că suprafirescul a participat la evenimente. Maica lui Isus, prin al cărei suflet se trece o sabie şi celelalte femei care erau cu ea au aşteptat, înmărmurite de durere. Apostolii, cu excepţia lui Ioan, s-au împrăştiat.

În Deniile Joii Mari avem parte de o rătăcire aproape totală, am spune: Petru se pierde de trei ori, plângând apoi amar; Iuda se vinde pe nimic, neînţelegând să facă parte şi el din iubirea de oameni a Fiului lui Dumnezeu; fariseii şi cărturarii vorbesc numai ca să se audă şi să-şi împartă dreptatea lor; mulţimea şi ostaşii îşi doresc spectacol crud sau distracţie … Si toate se intampla, pentru ca noi sa fim iertati pe deplin! Spectrul larg al pacatelor noastre ne este trecut prin fata ochilor, pentru ca noi sa intelegem ca “îndurarea lui Dumnezeu depăşeşte ideea de dreptate” (PS Mihai Fratila, op.cit.)

Toate se întamplă, pentru a împlini Voia Tatălui. Omul, cu toate slăbiciunile şi rătăcirile sale este cel care construieşte lumea, având libertatea propriei orbiri sau a căutării lui Dumnezeu. Nedrepţi suntem atunci cand îl inlocuim pe Dumnezeu care stă mereu in faţa noastra, cu una din găselniţele la modă – puterea sau banii, pălăvrăgeala filosofică sau apetitul pentru circ. Atunci când ne distrăm sau ne lăsăm distraşi de la căutarea Lui, arătăm strâmb şi suntem nedrepţi fată de Creatorul nostru.

De ce căutăm îndreptarea?

Pentru că lumea in care trăim este creaţia lui Dumnezeu, e construită de El şi se supune legilor Lui. Şi pentru că există o legătură indisolubilă între Legea şi Dreptatea lui Dumnezeu. Cine ascultă de prima, poate spera să aibe parte de a doua.
Se spune într-unul din antifoane: “Când te-ai înălţat pe lemn în mijlocul a doi tâlhari, ai fost socotit cu cei fără-de-lege, Cel ce eşti fără de păcate, ca să mântuieşti pe om. Îndelung-Răbdătorule, Doamne, mărire Ţie!”. De-acum, nu vom putea spune că nu L-am văzut!

Ascultarea poruncilor lui Dumnezeu o facem de prea multe ori din frica de a nu greşi, mai degrabă decât din convingerea de a face binele. Ne temem şi ne pregătim sufletele pentru Judecata lui Dumnezeu, despre care ştim că va veni atunci. Dar îndreptarea noastră începem atunci când ne orientăm cu faţa către Dumnezeu, prin căutarea Lui, acum.
Între “atunci” şi “acum” – e drumul pe care-l avem de parcurs, în sensul trăirii clipei cu atenţia cuvenită detaliului.

De ce să privim in alte părţi, dacă ştim pe Cine avem de căutat?

În fiecare an, de Sfintele Paşti, întoarcerea în rândul prietenilor lui Dumnezeu se face cu smerenie – fără de care nu putem înainta pe drumul de la atunci la acum.
Parcursul de îndreptare (către) si întoarcere (la) are, în aceste zile, momentul său de Lumină si Bucurie, de care cu toţii avem parte atunci când împărţim cu fraţii de-o credinţă semnul drumului pe care am hotărât să mergem.

În aparenţă, pare a fi prilej de îndreptare individuală. Dar gestul de exteriorizare, printr-o scurtă şi hotărâtă mărturisire sau prin răspunsul acordat acesteia, dezvăluie o împărtăşire a bucuriei, între fraţi. După cum Lumina o primim şi dăruim fiecare din noi prin lumânările pe care le aprindem unii altora, la fel oferim şi primim Bucuria salutului creştin pe care-l rostim în aceste zile binecuvântate: “HRISTOS A-NVIAT!”