In avion



[Iosua, cap.1] … Iosua, succesorul lui Moise – trece Iordanul si ocupa teritoriul pana la Marea cea Mare. Ii spune Domnul: “Fii tare si curajos!

Curajul si taria merg mana in mana: taria de caracter, credinta in victorie, rezistenta de a sta drept cand restul se clatina, de a zvacni inainte atunci cand toti ar da inapoi. Ne place sa vedem asta in filme, dar atunci cand ni se cer aceste calitati in viata de zi cu zi …?

Curajul ramane in limitele bunului-simt, fara a se lasa viciat nici de lipsa (frica) si nici de prea-plin (temeritate) – doar daca omul intelege sa se curete pe sine de frica si spaima. Frica de durere, frica de necunoscut sau spaima de esec, de inchipuirile relelor ce s-ar putea intampla.

Puterea curajului, taria de caracter si implicit renuntarea la tot felul de frici si spaime – iata porunci dumnezeesti care nu au grad deplin de universalitate, dar pe care ne place sa le vedem stralucind la ceilalti de langa noi. Cum facem sa le cultivam (in) noi insine?


Salut Vecine! Cum iti mai merge?


Un dialog purtat (aproape) deloc in contradictoriu ...

11 Octombrie a fost o seara aglomerata la Ateneul Roman. Motiv de speranta ca ar exista un interes real din partea bucurestenilor fata de discutii purtate pe tema credintei sau, mai degraba – de speranta si admiratie fara rezerve fata de modul in care Editura Humanitas stie sa-si faca temele… atunci cand lanseaza o carte “grea”!

E suficient sa amintim ca au fost cooptati in aceasta actiune un Ministru al Culturii si Ambasadorul Romaniei la Vatican – pentru a ne face o imagine asupra anvergurii actiunii culturale de ieri seara.

Pe scurt, cateva idei si ganduri pe care le-am retinut cu aceasta ocazie:

  • Cartea lansata in Romania de Excelenta Sa, Cardinalul Gianfranco Ravasi – “Intrebari privitoare la credinta. 150 de raspunsuri la intrebarile celor care cred si ale celor care nu cred” – ridica, prin insasi titlul ei, urmatoarea dilema: Intrebari vechi cu raspunsuri noi? sau, dimpotriva – Intrebari noi cu raspunsuri vechi? … si, avand in vedere ca raspunsurile au fost date de un reprezentant al Bisericii, putem inclina fara a ezita, spre a doua varianta!
  • Proiectul mai larg din care face parte aceasta lucrare, se cheama “Il Cortile dei Gentili” – si este unul care se straduieste sa adune laolalta, pe respiratorii aceluiasi aer care suntem: adica de-o potriva cei credinciosi si cei necredinciosi … De ce? Pentru ca – mirare! – aerul libertatii (caracteristica a conditiei umane) nu poate fi despartit de ziduri, s-atunci nu ar fi rau sa incepem exercitiu de toleranta prin impartirea aerului pe care il respiram :-)!
  • Unitatea oamenilor pare un ideal tot mai greu de atins, daca ne gandim ca pe langa credinciosi si binecredinciosi au mai aparut si ateii, agnosticii, indiferentii, falsii credinciosi … Un cuvant de lauda mi s-a parut ca aud pentru acei atei care s-au interesat in mod real (autentic), in timpul vietii lor de Dumnezeu, vrand  sa-L cunoasca (dar nereusind sau poate nerecunoscand oficial aceasta).
  • Se pare ca in lumea de astazi, pentru majoritatea dintre noi, nu mai conteaza incotro ne indreptam – cat mult mai mult ce anume vom manca maine! Competitia aiuritoare intre Dumnezeu si Cardul-care-poate-totul  a marcat evolutia omului contemporan: acesta a ajuns sa tresara tot mai rar la vagile ecouri ale unei moralitati pe care o mai simte inca – insa pentru cata vreme? Reactii stravechi ale “omului nou” sunt doar cele care se declanseaza in fata durerii, a despartirii de persoana iubita, a disparitiei constientizata ca iminenta!
  • Daca lasam sa dispara Codul Bibliei din zestrea noastra culturala – vom avea problema neintelegerii unei mari parti a creatiilor din trecut (adica vom ajunge sa ne uitam la picturile din catedrale si muzee ca la picturi rupestre: ne plac dar nu le intelegem! – HRP)
  • Pastrarea Traditiei nu trebuie fortata ca pe vremea planului cincinal si a Cantarii Romaniei – am ajunge la o “muzeificare a valorilor” (vezi Catedralele goale, adica pline de turisti si fara de credinciosi in rugaciune). Mai degraba, sa fim preocupati de trairea cu sufletul a valorilor traditionale!
  • E foarte important – pentru a incheia cu un ton optimist in fata pericolului relativizarii lumii de astazi – sa cuprindem intelegerea diferentei dintre gol/vid si absenta/lipsa. Daca “vidul” semnifica nimicul si ne afecteaza sufleteste in cel mai grav mod prin instrainare, “absenta” este cea care ne pune bataile inimii in miscare, ea naste sentimente – nostalgia, amintirea! Cu alte cuvinte, se-ntampla sa uit Legile lui Moise, insa pentru a nu ma cufunda mai rau, trebuie sa recunosc ca simt asa: “Nu-mi aduc aminte unde le-am pus, insa simt ca sunt pe-aici, pe undeva!”

Filipeni III, 1-8 : “Eu pe toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc.”

Înălţimea cunoaşterii lui Isus: înseamnă un timp parcurs în suiş, în urcare, în autodepăşirea propriei condiţii umane – spre înţelegerea prin bucuria inimii a Dumnezeirii. Urcuşul e greu şi anevoios, pe-alocuri pare imposibil. Bariere apar mereu în faţa noastră, poate cea mai mare este aceea nevăzută, care se referă la sensul urcuşului: oare la capătul lui voi afla cele ce-am căutat? De aceea, nu ca un căutător trebuie să urcăm muntele cunoaşterii lui Dumnezeu, ci ca un drumeţ curios şi încrezător, care se bucură de fiecare floare întâlnită pe parcurs, de fiecare moment în care privind înapoi, poate înţelege perspectiva de ansamblu: atât drumul cât şi contextul în care a fost parcurs…

Teamă privind vârful muntelui înconjurat de nori? Poate – dar e mai bine aşa, căci strălucirea soarelui ne-ar putea orbi. Tocmai pentru a înlătura teama de piscul cel mai înalt, a trimis Dumnezeu în lume pe Fiul său preaiubit, pentru a trăi printre noi, spre a ne arăta nu numai fragilitatea noastră – pe care o ştim, o simţim şi înţelegem cu fiecare despărţire -, ci mai ales pentru a ne arăta dumnezeirea noastră (cea din suflet) şi marile puteri pe care fiecare din noi avem datoria de a le exersa: credinţa, iubirea şi speranţa!

Pe Bunul Isus îl putem cunoaşte – atingerea vârfului muntelui a devenit posibilă!

Însă timpul pe care îl avem la dispoziţie ne este limitat pentru că:

1. trebuie să facem loc şi altora să-L cunoască (să ne imaginăm cum s-ar umple Pământul dacă n-ar mai muri oamenii, cum ne-am călca unii pe alţii pe bătătură faţă de liniştea în care trăim acum!);

2. limitarea timpului individual naşte responsabilitatea petrecerii lui: ce fac cu acest timp (limitat) care îmi este dat, încredinţat mie? (Nu este posibilă o discuţie despre timp între zeii nemuritori!)

3. timpul limitat al individului, pentru că implică mântuirea sa – naşte priorităţile adevărate: ce trebuie să mă preocupe? Ce trebuie să evit? Cum joc corect cartea libertăţii de conştiinţă?

4. timpul limitat al individului face cu atât  mai vizibilă (adică pune în valoare) interconexiunea dintre generaţii: trebuie să înţeleg cum depind în cunoaştere de câştigul celor dinaintea mea şi în continuarea eforturilor celor care vin după mine;

5. timpul limitat pe care eu înţeleg că-l am, mă conduce spre ideea timpului dăruit (sau acordat), adică timpul pe care în mod eronat îl considerăm al nostru – vedem că nu ne aparţine, nefiind generat de noi!


Omul creste (se dezvolta) precum o planta – care are nevoie nu numai de soare, apa si minerale din pamant -, ci indeosebi avand toate acestea, de proptele (araci, uluci, pari sau stalpi de sustinere). Altfel, cresterea sa ar ramane una chinuita. Imaginati-va plantele agatatoare tarandu-se pe jos, pe pamant, orbecaind dupa un ciot de care sa se prinda pentru a-si expune rostul luminii soarelui …

In Apostolul  Sfintei Duminici de astazi, Sfantul Pavel distinge limpede, atat pentru galatenii de acum doua milenii cat si pentru noi ce de astazi, intre cele doua “proptele” care ne indrepteaza pe noi oamenii, adica ne ofera sansa de a ne ridica de la pamant: 1. Faptele Legii (deci nu Legea ca atare, ci ascultarea fata de aceasta) si 2. Credinta in Hristos Isus (puterea divina pe care o primim si o crestem in noi).

Ne spune Sfantul Pavel ca faptele Legii nu sunt suficiente. Sunt necesare – adica e bine, cand facem binele si este rau cand facem raul -, dar nu sunt suficiente pentru indreptarea noastra: adica, pentru inaltarea noastra de la pamant, din starea de taratoare, spre inaltimea Crucii lui Hristos!

Pentru aceasta, este o datorie a noastra sa incercam a intelege profund, prin simturi si ratiune de-o potriva, sacrificiul din iubire de oameni si jertfa pe Altar a Mielului: iata o propunere spre o verticalitate de alt tip – nu ingamfata, ci smerita, pe care Biserica crestina ne-o propune astazi (ca si ieri) prin glasul Apostolului Neamurilor.

« Previous PageNext Page »