In avion



Pe calea unei încurcate frăţietăţi. Aşa au ajuns evreii să se robească de prea multă muncă în Egiptul lui Faraon. Frăţietatea invidioasă, falsă, monstruoasă, care domina relaţiile dintre feciorii lui Iacov-Israel … a condus după cum citim, la vânzarea fiului favorit Iosif ca sclav unei caravane care avea treabă la vecinii din apus.

Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov – nu numai că preface pilduitor răul omenesc în Bine suprafiresc – ridicând pe Iosif la înalta demnitate de al doilea om în stat -, dar ne dă un semn suplimentar asupra căruia stăruim în meditaţia de azi.

Numai într-o perfectă frăţietate, armonioasă completare a calităţilor individuale ale fiecăruia, numai astfel va putea peste câteva generaţii Moise (un gângav – adică un bâlbâit timid – cum se autodenumeşte singur), prin vocea fratelui său cu trei ani mai mare,  Aaron, să-şi convingă conaţionalii şi nu mai puţin pe încăpăţânatul Faraon, că întoarcerea acasă a poporului ales trebuie să aibe loc!

Ce trebuie să înţelegem? Că frăţietatea (sau fraternizarea solidară?) este expusă pericolelor disoluţiei mai ales în perioadele de bine, de preaplin, când ne certăm între noi neştiind cum să împărţim roadele bogăţiei … Şi iarăşi, că frăţietatea are şanse de realizare mai mari, atunci când greul îi uneşte pe oameni.

Avem de luptat cu aducerea aminte a răului, pentru a nu lăsa frăţietatea pradă făţărniciei…

Brothers in Arms


Gânditorul de la Hamangia

Raţiunea poate multe de una singură: îşi pune probleme, şi le ridică singură la fileu, îşi centrează mingi în careu şi pe urmă dă tot ea cu capul … dar, această  nelinişte de care se lasă cuprinsă şi măcinată, care în acelaşi timp pare a-i da vioiciune şi neastâmpăr – nu poate comanda şi nici convinge în vreun fel sufletul să se liniştească…

Felul intim de a fi al sufletului, natura ideală către care acesta tinde – este pacea.

Ce rezultă?

Nevoia de adaptare a metodelor la obiectivul asumat: nu ajungem la pacea sufletului dacă ne cultivăm curiozitatea şi nici nu atingem performanţe intelectuale deosebite dacă ne odihnim raţiunea…

Yoga - asană

Poate fi meditaţia o cale de mijloc?

Şi iarăşi … meditaţia singură, fără fapte bune – e lipsită de conţinut, orice poziţii (im)posibile am reuşi să construim din trupul nostru!

Sau, altfel spus … dacă starea meditativă a raţiunii aduce în ajutorul practicantului voinţa de a privi lucrurile aşa cum sunt: imperfecte – atunci orice meditaţie presupune o căinţă prealabilă. Şi o rugăciune, pentru iertarea păcatelor: atât a celor rele pe care le-am făcut, cât şi a celor bune pe care nu am ştiut sau nu am putut, am uitat sau nu am vrut să le fac – semenilor mei şi prin aceasta, mie. Meditaţia ne poate aduce aminte că ne rugăm prea puţin…

Papa Pius XII (1939 - 1958)


… se spune că a fost o seară deosebită :-)!

Mai ales că, la sfârşit – pe fundalul celebrului Radezcky Marsch – dirijorul cu nume de om bun, Peter Guth – a chemat doi tineri (unul blond şi altul brunet) în ajutorul său…

Poate sămânţa aruncată acum, va da roade peste ani şi ani! Condiţia seriozităţii şi a renunţărilor e absolut necesară, căci nimic nu se poate obţine numai cu talent …

Prin amabilitatea unui fotograf amator, am intrat în posesia unor probe de ţinută care ne-au încântat. Vizionare plăcută şi salutări tuturor!

This slideshow requires JavaScript.

 


Foarte interesant, cum apa ne înconjoară din toate părţile – şi Natura şi-a păstrat în tot acest răstimp ritmul ei… Noi construim, ea-şi vede de treabă, frumos, nu? Click pe link şi vizionare plăcută…

http://player.vimeo.com/video/15069551<p><a href=”http://vimeo.com/15069551″>The Unseen Sea</a> from <a href=”http://vimeo.com/user1857500″>Simon Christen</a> on <a href=”http://vimeo.com”>Vimeo</a&gt;.</p>


Iubirea este o valoare centrală a creştinismului. Iubirea aproapelui, practicată şi nu declarată, cea care se traduce cu „deschidere către celălalt”: către problemele sau către bucuriile lui, spre descoperirea celuilalt în noi înşine – esenţa umanităţii.

Pentru Sf. Pavel, există o înţelegere (catalogare)  a oamenilor în funcţie de acceptarea acestei voalori. De pildă, sunt semeni ai noştri „plini de iubire” – adică împliniţi în relaţia cu ceilalţi; şi dimpotrivă cei singuri (însinguraţi), lipsiţi de sens pentru că sunt „goi de iubire”…

Iubirea înseamnă trăire sufletească intensă – iar sufletul ne modelează existenţa, astfel:

  1. prin cunoaştere (descoperim binele din noi numai atunci când îl practicăm în raport cu celălalt. Binele „pentru mine” înseamnă egoism, egoismul ca formă barbară a binelui);
  2. prin educaţie (acceptăm critica din partea celuilalt, fără să o percepem ca pe un atac la starea noastră de aşa-zisă perfecţiune. Reluarea sau continuarea antrenamentelor nu numai în faţa oglinzii deformate de uşurinţa cu care ne acceptăm slăbiciunile, ci în faţa intransigenţei celuilalt – care vede paiul din ochii noştri mai abitir decât bârna din ochiul său!);
  3. prin purificare (expunem partea noastră bună, fragilitatea noastră, faţa noastră zâmbitoare celuilalt. Ne asumăm un risc al moliciunii care poate fi taxată drept slăbiciune în schimbul durităţii care se exprimă invariabil, monoton.)

« Previous PageNext Page »