Ieri am asistat la o situaţie inedită: Strauss Kahn al FMI-ului, într-un interviu – povesteşte despre mersul negocierilor “on-going” cu guvernul român. Citez aproximativ fragmentul pe care l-am reţinut: “Guvernul român ne-a prezentat propunerea de reducere a salariilor bugetare cu 25%  – iar noi am spus NU!”… Apoi, haios de tot, câţiva de la Banca Natională sar în ajutorul Guvernului declarând presei că, dimpotrivă, FMI avea deja printre  propunerile proprii de redresare a deficitului reducerea cu … 20% a aceloraşi salarii! În acest context, ne putem aştepta ca după Rusalii – aceşti “parteneri” care se joacă de-a afacerile pe banii noştri şi ai copiilor noştri, să apară la braţ într-un interviu comun, o conferinţă de presă a împăcării, eventual patronată de cine altul decât Il Magnifico Presidente Băsescu din care să rezulte că “E OK! Totul a fost o regretabilă neînţelegere… rămâne la 20%, cum am discutat iniţial!”

În timp ce Europa e strânsă la mijloc între Statele Unite şi Asia, Balcanii îşi consumă una din dramele obişnuite ale istoriei lor multimilenare… iar Dominique, relaxat – ne ia dominant la mişto prin guvernanţii noştri incapabili … Pentru că omul chiar ţine la imaginea lui!


Când suporterul nu mai suportă, adică atunci când se simte trădat, slab reprezentat sau îşi dă seama că a fost minţit … se dedă unor diverse forme de protest.

În Turcia, Fenerbahce trebuie să-şi refacă (parţial) stadionul.

Pentru un eşec similar – în Anglia poate şi-ar fi pedepsit eroii cu aplauze şi încurajări optimiste de genul “At the end of the storm there’s a rising star!”…

La noi, criza morală se lasă descoperită la tot pasul.

Bunăoară Cristi Chivu, altfel un băiat aparent liniştit, cu siguranţă talentat şi dăruit – dar luat de val: cum o fi să semnezi cu Bergenbier, tu singur, Căpitan, împotriva Echipei tale – care câştigă bani de pe urma lui Ursus?!  … Iar ca sponsor, ce beneficii de imagine asociată poţi spera de la figuri care îşi câştigă o tristă faimă? Pe lângă cocaină, baruri, înjurături – acum avem şi scene obscene…

Suporterul român are parte de cazne – probabil fericirile anilor de glorie de la sfârşitul mileniului trecut se cer răscumpărate cu răbdare… şi suferinţă!

În timp ce Piaţa Victoriei se umple încet dar sigur cu “suporteri” ai guvernului-marionetă, nu-mi pot reţine nostalgia după un Fasconal de pe timpuri… Parcă erau altfel durerile de cap de atunci. HAI ROMÂNIA!


Tragicul episod de la Smolensk ne-a lăsat tuturor un gust amar: Preşedintele Poloniei, în drum spre o ceremonie istorică ce urma să recunoască nişte crime odioase, moare în accident aviatic. Polonia e decapitată şi întreaga lume află despre MASACRUL DE LA KATYN… (filmul s-a transmis în direct la ore de maximă audienţă, inclusiv în Rusia).

Personal, după ce am văzut cutremurătorul film al lui Vajda, am gândit în spiritul filmului, continuând cu o replică (imaginară) a Doamnei General: “Lăsaţi-i să se odihnească, nu strângeţi capital politic la tăieri de panglici şi depuneri de coroane … Jertfa lor nu poate fi recompensată cu discursuri.”

Apoi a venit norul de cenuşă cernită peste zilele funeraliilor naţionale. Test de forţă pentru diplomaţiile cancelariilor marilor puteri: cum ajung trimişii noştri la “faţa locului”? Că Obama nu a găsit soluţii – va fi fost ocupat cu reformele lui, şi venea de departe… dar că Angelica M. n-a ajuns, e grav. Pentru ea şi prin ea, e grav pentru Germania.

Episodul de astăzi însă, ne-a convins că lui Medvedev nu-i priesc deloc comemorările; mai nou Janukovitch al Ukrainei a păţit-o la un mod caraghios de … trist! S-ar cuveni poate să  ne întrebăm dacă nu cumva eroii s-au săturat, înaintea noastră, de mascarada politicii televizate?!

http://webtv.realitatea.net/extern/viktor-ianukovici-a-fost-lovit-de-o-coroana-de-flori


Cu ce mă îmbogăţeşte extra un film dacă îl văd “3D”?!televizor 3d

Mesajul nu se schimbă, iar eu  îl voi putea descifra în funcţie de  aceleaşi coordonate, în care mă plasează propriul meu efort cognitiv.  Poate e doar o modă, trecătoare… şi-n plus, fiind vorba de zona “artistică” – nu doare prea tare.

Mă ajut însă de această introducere pentru a-mi aduce aminte de televizorul alb-negru RUBIN  la care am văzut superprograme de Revelion (păcat că nu-l apreciam atunci pe Sile Dinicu) sau inmormântarea lui Mao Tse Dung – o Chină în lacrimi, cutremurător!  Televizoare pe lămpi, care se încălzeau mai greu, pe măsură ce bătrânul televizor imbătrânea la noi în sufragerie… (Ajuns în final mobilier, pentru că totul se redusese la 2 ore de propagandă pe zi…)

O concluzie ar putea fi următoarea: suntem copiii “materialismului dialectic şi istoric” – puşi să rezolve ecuaţia “materialismului capitalist”! Nimic mai simplu: şi aşa, am inventat termenul de “tranziţie” …

(Am reţinut de altfel şi mirarea actualului secretar general al NATO – dl. Jaap de Hoop Scheffer- care spunea recent într-un interviu: “E surprinzător că intrarea României în Alianţă s-a făcut sub un comunist…”) Să fie oare comuniştii “mai flexibili” la valurile modei istorice?

Îi vom recunoaşte, pe ei sau pe nepoţi, după felul în care se vor lăuda cu noul lor televizor 3D – pe care l-au luat la pachet cu o pereche de ochelari …”free”!


În timp ce englezii aşteaptă cu sprânceana ridicată să-l vadă la treabă pe David Cameron, noi românii – ar trebui să fim atenţi la felul în care va funcţiona coaliţia dintre conservatori şi liberal-democraţi… S-au “contrat” bineînţeles în timpul alegerilor, dar acum au hotărât să guverneze împreună: cum vor “pasa pisica” şi totuşi, vor reuşi să pună interesul Brittaniei de-asupra intereselor de partid?

La noi, mă aştept numai la lucruri frumoase în săptămâna ce urmează, când – miercuri 19 mai este programat un miting anuntat ca ceva mai consistent – având ca scop, ce? (Dacă vorbim de demiterea guvernului – atunci nu se poate, fără alegeri anticipate…) .

Iată două dorinţe despre care îmi doresc să se întâmple… a treia, îmi veţi permite să o ţin de rezervă!

1. Locuitorii comunei Răchiţele (întâmplător comuna natală a lui Boc) solidarizează cu situaţia grea a ţării şi organizează o conferinţă de presă anunţând că cer returnarea integrală şi realocarea fondurilor dedicate lor pentru sala de sport de 581.000 EURO…

2. Fan Clubul AC/DC solidarizează cu situaţia grea a ţării şi organizează demonstraţii de solidaritate. Concertul va urma să aibe loc fără spectatori, căci …  nu vrem să ne distrăm în criză!

Vă las pe voi să completaţi lista dorinţelor … imposibile!