Aparent, s-au ocupat toate albiile spălătoreselor de rufe murdare din politica românească… Nu mai avem nici o covată, nici o copaie sau lighean – şi de aceea, ne trezim că neînţelegerile democraţiei nesfârşitei tranziţii de la noi ne sunt teleportate tocmai în Consiliul Europei!

În loc să vorbim unii cu ceilalţi şi să căutăm soluţii de compromis, îmi pare că vorbim fiecare pentru el însuşi … condiţie preliminară surzeniei depline.

Celor care au inventat – nu demult! – Alianţa D.A.: “Dreptate şi Adevăr”, le reamintim că vocea raţiunii trebuie să treacă prin filtrul inimii pentru a se face auzită!

Adresându-se inimii, cugetul nostru caută să o îmbuneze – dar rezultatul e multiplu: se face pe sine însuşi mai bun! Iar gura noastră – rosteşte cu înţelepciune numai atunci când devine prelungirea firească a unei raţiuni purificate prin filtrul inimii!

Căci atunci când raţiunea se adresează ei înşişi, de obicei sfârşeşte luînd-o razna: fie se laudă (minţindu-se că ar fi stăpâna adevărului), fie se-ndoaie (neaflând certitudini), fie se ceartă (intrând în contraziceri cu alte raţiuni la fel de autonome ca şi ea)…

Abia atunci când raţiunea nu se mai adresează ei înşişi, ci propriei inimi – abia atunci, raţiunea poate spera să parcurgă lungul drum până la inima celuilalt. Iar gura, în afară de a povesti despre sensurile unei inimi iubitoare de oameni, va căuta să rostească lucruri simple şi drepte. Aşa, ca adevărul!

Vă întreb: dacă politicienii noştri ar accepta că Adevărul e drept şi Dreptatea e adevărată, am avea nevoie de traduceri din “bruxeleză” pentru a ne înţelege între noi?!


Cand te gandesti ca a fost o vreme in care ni se parea ca lucrurile stau pe loc!

Ma rog,  se poate reformula, in functie de unghi:

“A fost o vreme in care timpul nu constituia preocuparea noastra prioritara”… sau,

“A fost o vreme in care actiunea timpului parea sa nu ne influenteze direct“, sau…

“A fost o vreme in care lucrurile se miscau mai lent si noi aveam timp sa le intelegem!”…

Pana la urma – pentru a patrunde adevaratul gust al timpului, trebuie sa avem de unde sa-l pierdem, iar rezervele sunt cu atat mai limitate cu cat avansam in varsta.

De pilda: am avut timp, vreme de cinci incercari (!) sa “rezolv” un lucru important (vital – credeam eu): admiterea la Facultatea de Istorie. O vreme in care am invatat despre slabiciune si vointa dar mai ales firescul ridicarii din cadere (for the record, pe vremea numita “a comunismului” exista jargonul des utilizat “am cazut la facultate” sau “~la treapta” dar putini erau cei care foloseau sintagma cu referire la PACAT…)

Gustul timpului pierdut fizic se transforma in gustul amintirilor. Dar si pe acestea ai nevoie de timp pentru a le rememora, pentru a le retrai … (In plus ai nevoie de cunostinte – vezi importanta arhivei si de un filtru de intelegere care se formeaza… tot in timp – vezi importanta firelor albe de par!)

In ritmul impus al lumii in care traim azi nu ne lipsesc concluziile (nu ne ferim de responsabilitatea lor!) cat mai ales gustul acestora: sa stai pur si simplu cu ochii in tavan si sa te bucuri ca ti se pare ca ai mai inteles/descoperit cate ceva!