Calin Diaconu

O problemă ce derivă din universalitatea Bisericii lui Christos, o întrebare pentru cei care caută Pacea, care iubesc Întregul, în aceeași măsură în care se pot manifesta liber, ca parte a acestuia și care înțeleg unitatea credinței ca pe un semn al maturității vieții spirituale, ar fi aceasta: cum ținem laolaltă Biserica Universală? 

Cum îi asigurăm, Bisericii, unitatea trăită, dorită, reală?  

Când mă refer la Biserică, am în vedere cea dăruită nouă de Dumnezeu, prin unicul Său Fiu: Biserica Creștină. Cea pe care m-aș bucura să o numim cu toată simplitatea: ”Biserica lui Christos”, indiferent de numărul limbilor pe care le cunoaștem. 

Așadar, cum îi aducem împreună pe creștinii răspândiți azi prin toate colțurile lumii, să se roage cu o voce puternică, într-un Imn al Iubirii aproapelui, care va devini credibil doar prin realitatea fraternității noastre, astfel încât – la sfârșitul cântării în comun -, rușinoasele și necinstitele războaie, să amuțească pe veci …

Dincolo de faptul că e propovăduit în multe limbi, Cuvântul Evangheliei îmbracă mai multe ”forme” – sau ”rituri” – iar în Biserica Catolică, putem considera că avem două rituri: cel Latin (apusean sau roman) și cele ale Răsăritului (bizantine, siriene, armene …).

Catolicismul – pe care unii îl văd, din păcate, doar ca manifestare a spiritualității din Apus, pentru a se manifesta pe deplin, a învățat la vremea potrivită, importanța principiului universalității prin păstrarea și respectarea tradițiilor locale, ca metodă de reparare a rupturii dintre ortodoxie și catolicism … Unitatea românilor ortodocși cu Roma, se numește în limba română ”greco-catolicism” și este o realitate istorică a cărei misiune de unire a început să fie scrisă din anii 1698 – 1701, continuând și în zilele noastre (printr-un miracol al Istoriei, ce se scrie de către oameni, împreună cu Dumnezeu).

Unitatea spirituală a neamului românesc, pentru a fi deplină, nu poate fi ”declarată” și nici ”planificată” (sau ”programată”) – ci va trebui trăită interior, de către toți membrii turmei creștine ce se simt ai acestei limbi și au legături cu acest pământ dar, în același timp, înțeleg că fac parte dintr-un proiect mai mare, atotcuprinzător, pe care-l numim în limbajul popular ”lumea largă”. 

Altfel, ne vom trezi că deplângem cu nostalgie neputința de a nu putea împărtăși tradițiile noastre comune (răsăritene). Românii catolici și românii ortodocși au aceeași dată a Crăciunului, în Calendar. De ce nu ar stabili o dată comună, și pentru Sfintele Paști?! 

Dacă nu ne propunem unitatea spirituală, formele urâte ale manifestării fricii și neîncrederii, răutățile acuzatoare și neproductive, vor tulbura în continuare mințile și sufletele noastre. 

Ruptura de Roma a neamului românesc este (încă) o rană deschisă a latinității ființei noastre, o misiune pe care ochii greco-catolicilor o percep cu sensibilitatea aceluia care a trecut prin suferințe și nedreptăți provocate de regimul comunist ateu, care a încercat zadarnic să le nege existența. Zidul interior al credinței în unitate, este o formă de viață, o premisă a existenței libere, o bucurie a exprimării individuale ca parte dintr-un întreg … 

Ieșiți din catacombele rezistenței, nepoții și strănepoții celor care au suferit în tăcere nedreptăți ce nu pot fi iertate altfel decât prin iubire creștină, suntem chemați să aducem contribuția noastră la refacerea Unității Bisericii, în primul rând, prin cultivarea gândurilor și gesturilor ecumenice. 

Înțelegem foarte bine cui ne adresăm, în contextul majorității ortodoxe de azi, și observăm realitatea care ne situează în poziția ”fratelui celui mai mic”, care-și propune să-i învețe câteva lucruri, pe frații săi mai mari. Dar contează oare numărul, atunci când ne rugăm cu inimile, împreună? Sau, e suficient să știm ce anume cerem (vezi claritatea cererii orbului Bartimeu) …

Sursa statisticilor din tabelul de mai sus:  Wikipedia 

Destinul nostru, fiind marcat de sensul refacerii unității Bisericii Universale, oricât de puțini am fi, consider semnificativă cererea noastră, pentru că vine din credința pe care am moștenit-o și pe care ne dorim să o lăsăm mai departe, copiilor noștri: vrem să ne unim, în primul rând pentru că Petru este Piatra de Credință pe care însuși Christos Isus, Domnul și Mântuitorul nostru, și-a construit Biserica Sa. Și vrem să ne unim în jurul tradițiilor limbii române (care ne oferă înțelegerea noastră particulară asupra lumii), pentru că avem multe de învățat, unii de la ceilalți, nu în ultimul rând, amintindu-ne de vremea unității trăite, din frumoasele povești ale copilăriei, care începeau astfel ”Pe vremea când Dumnezeu umbla cu Sfântu Petru pe Pământ …”.  

Lumina Adevărului, Lumina Unității pe care lumea întreagă o așteaptă, vine de la Răsărit (vezi Scrisoarea Apostolică a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, ”Orientale Lumen”, 1995) – fiind proaspătă, în fiecare zi. De aceea, comuniunea deplină și desăvârșită a Bisericii, presupune convertirea constantă, al cărei punct de plecare este înțelegerea reciprocă, printr-un ”dialog al inimilor”. 

Cred că importanța universalității Bisericii este azi mai actuală ca oricând, fiindcă umanitatea e chemată să învețe a se lăsa îmbogățită de omenitate. Sau altfel spus: omenirea să devină mai omenoasă …

Experiențele personale, unice, dacă se vor lăsa îmbogățite de darul de a le povesti celuilalt, ne vor transforma interior, pentru că vom reînvăța ascultarea … A primi experiența celuilalt, ca pe o bogăție personală, astfel vom ajunge să comunicăm ”de la inimă la inimă”.

De ce nu ar fi drumul spre unitatea Bisericii lui Christos programul dedicat creștinătății mileniului III? 

Fiecare generație de credincioși greco-catolici este chemată să descopere frumusețea Unității ca pe o condiție a Păcii și ni se cere să medităm asupra complementarității spiritualităților din care suntem constituiți. 

Este în înscris în ADN-ul nostru, să căutăm împăcarea Apusului cu Răsăritul. De aceea, întrebările concrete, pe care fiecare greco-catolic și le va pune în conștiință, vor fi acestea: Cum cultivăm legăturile reciproce? Care sunt pașii pe care-i avem de făcut, pentru cunoașterea reciprocă?

De asemenea, comunicarea intimă nu poate evita răspunsul la întrebările personale – Cine sunt eu? Cine ești tu? Cine suntem noi? … – și ne condiționează să fim sincer interesați de cei cu care stăm de vorbă!  

În cadrul dialogului ecumenic care se va relua în luna Ianuarie, în cadrul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, să ne imaginăm că suntem simple instrumente (canale de comunicare), ce vibrează note diferite ale unei singure armonii, dictată de Spiritul (sau Duhul) Sfânt …  fiindcă înțelegerea reciprocă e astăzi mult mai importantă decât cultivarea disensiunilor. 

La urma urmei, tocmai fiindcă retrăim vremuri de război, suntem chemați să recunoaștem că Unirea, ca formă a Credinței, este o stare fragilă, pe care se cuvine să o botezăm zilnic, cu apa propriilor noastre lacrimi …   

(București, în 30 Decembrie 2023)

PS – Pentru mai multe informații despre interpretarea care ne-a oferit această meditație, vă recomand să continuați lectura, aici. Tuturor, un An Nou 2024, cu Pace și Bine!