Sunt multe căile care duc spre împietrirea sufletului iar pericolul de a ne îmbolnăvi de nepăsare este cu atât mai mare cu cât sistemul social în care trăim ne propune himere poleite cu aur în locul valorilor spirituale eterne: Credința, Speranța și Iubirea.

Textul de față nu-și propune să schimbe pe vreunul din voi, ci este menit să mă ajute să mă schimb pe mine, cel care intru în relație cu voi, care schimb cu voi idei, cuvinte, priviri, promisiuni … Mai ales, dorește să sondeze capacitatea de transformare a unui teoretician în educator. Un teoretician este acela care învață pentru a căuta explicații, un educator este cel care propune schimbarea pentru sensul ei evolutiv: pasul înainte, spre întâlnirea cu Creatorul.

Împietrirea nu înseamnă imediat nemișcare, ci poate căpăta sens în căutările false, în frământările sterile, în rătăcirile din labirintul vieții de zi cu zi. Prezentul continuu depășește prin aceea prezentul imediat, pentru că ajunge să vadă viața de sus, în sensul ei. Căutarea e bună, dar dacă nu are sens transformator, dacă nu caută conținutul (esența) jocului – rămâne la stadiul de practică a plăcerii.

Teoreticianul împietrit în sistem ceartă pe celălalt. Este creator de scandal și discuții. Vede lucrurile care nu merg, le arată cu degetul, fără a găsi soluțiile adevărate. Îl recunoaștem în moralistul de serviciu care, scuturat bine, este demascat de propriile interese partinice. Demascatorii răului din celălalt sunt purtători de mască ei înșiși.

Educatorul e cel care propune exemplul propriu. Trecerea se face de la realția om-către-om la relația om-care-se-oferă-pe-sine-celuilalt, adică de la explicație la conținut, de la formă la fond, de la observarea relelor care se văd cu ochiul liber – la expunerea răului care stă ascuns și le generează.

Sistemul construit de oameni, adică societatea și statul care o guvernează – își arată din când în când limitele, cât să stârnească nemulțumiri și setea de schimbare. Șansa democrației și farmecul ei constau în aceea că acceptă principial punerea în discuție a stărilor de fapt date, dar slăbiciunea ei se relevă în sterilitatea discuțiilor și fragilitatea numerelor: cei mulți legitimează puterea, iar nu dreptatea.

Fiindcă sămânța depinde de locul în care cade, putem ajunge la concluzia că universul din jur nu e pregătit să primească ideile novatoare și suntem tentați să ne întristăm când schimbările nu se produc în ritmul dorit de noi. Suntem gata să dăm vina pe osificarea din jur, înainte să ne aplecăm asupra pietrei din interior, de unde pornește adevărata schimbare. Valorile eterne rămân Credința, Speranța și Iubirea – iar acestea nu pot fi împrumutate din afară, trebuie descoperite în interior, în raportul nostru cu ceilalți – prin exemplul pe care-l propunem.


(Note și însemnări în timpul Școlii de Rugăciune 2014/2015)

Labirintul căutărilor sterile. E atât de simplu să recunoști oamenii după faptele lor ...

Labirintul căutărilor sterile: când ar fi atât de simplu să recunoștem oamenii, după faptele lor …


Dovleac de HalloweenDovlecii care se stramba la cei mici sunt creatia parintilor – o surpriza pe care cei mari o fac celor mici – un “cucu-bau” mai elaborat, care functioneaza cel mult asa: eu te speriu un pic, draga copile – si tu razi, pentru ca stii ca in spatele dovleacului sau a mastii de vrajitoare e vocea (chiar daca prefacuta) a Tatalui sau a Mamei, acea voce care nu-ti poate face rau cu adevarat …

De fapt, intre sperietura, frica si spaima sunt atatea nuante, incat unii au gasit de cuviinta ca afacerea merita categorisita: thriller, horror, monster, ghosts, zombie … ca sa nu mai vorbim de Dracula si de Vampiri.

Cum stau insa lucrurile cu adevarata frica, cea care ne pandeste pe fiecare – dincoace de ecran?

Cred ca adevarata frica este de singuratate in fata mortii, si se manifesta atunci cand ne imaginam tacerea eterna si profunda. Ideea ca ni se va-ncheia rolul si ca gata, la un moment dat vom iesi din scena – ne face sa exploram adancul de nepatruns al infinitului din noi. Singurul mod de a umple acest infinit, odata ce l-am descoperit, este cu nimic mai putin decat Infinitul insusi, cu Dumnezeu.

Adevarul despre infinitul singuratatii care este umplut de Infinitul insusi este transmis de Mantuitorul Isus Hristos, care spune: “Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine.” – Ev dupa Sf. Ioan (cap. 16, v. 32)

Infinitul e singurul antidot pentru infinitul din noi. Spaima se transforma in liniste. Iar linistea ne da taria de a lupta si a birui. Singuratatea e un gol care se cere umplut: odata ce descoperim fragilitatea existentei noastre, lipsa scopului (nu avem altul in afara aceluia de a sluji Creatorului nostru si a-l iubi pe fratele nostru), vremelnicia constitutiei … nu putem ramane indiferenti.

Daca adevarata frica are la origine spaima de singuratate a celor care nu L-au cunoscut inca pe Dumnezeu, teama lor de a se apropia de zonele adanci ale fiintei proprii, atunci egoismul nu e altceva decat o variatiune pe aceeasi tema: egoismul e o singuratate intoarsa pe dos. Pentru ca existenta “in modul egoist” nu face altceva decat sa incerce (zadarnic) sa umple haul interior, umfland un balon al sinelui prea fragil pentru o sarcina atat de mareata… Eliminand pe celalalt din randul preocuparilor mele raman doar eu pentru mine: urechile si ochii nu mai accepta nici verbul celuilalt si nici frumosul altuia. Egoismul duce inevitabil la suficienta …

Singuratatea si egoismul – sunt doua momente in care frica se arata, in care ea ne cere socoteala in mod direct, parca ar vrea sa o confruntam. Din nestiinta sau din stiinta, din fapte sau vorbe sau ganduri, singuratatea ca abandon al luptei si egoismul ca tentatie a trairii pentru placere au ca punct comun frica. Ambele sunt suferinte autoprovocate si ne permitem un sfat pentru cei care s-ar confrunta cu subiectele in discutie. Celor singuri – faceti loc lui Dumnezeu in inimile voastre! Celor egoisti: faceti loc aproapelui in sufletul vostru!

Pentru a incerca un raspuns intrebarii din titlu: acum, ca Haloween-ul a trecut – daca tot am ramas cu temeri, sa ne facem … temerari, iubind pe Dumnezeu si pe aproapele mai mult ca pana acum?!

Spaime induse copil speriat

PS – un raspuns excelent dat aceleiasi intrebari – care ne-a framantat separat, si fara sa ne vorbim. Actorul Adrian Vancica, despre subiect. Merita toate like-urile din lume! https://www.facebook.com/Actor.Official.Page