Economice

Archived Posts from this Category

March 10, 2010

Manifestări ale crizei la americani

Posted by Calin Diaconu under Economice | Tags: , , , , |
[2] Comments 

Aparent … o veste bună de “Dincolo de Ocean”: a revenit umorul americanilor!

Nu în ultimul rând, pentru că situaţiile “funny” le poţi (teoretic) afla la tot pasul – însă trebuie să ai o anumită stare sufletească, o anumită dispoziţie pentru a le trăi ca atare.

Sunt lucruri caraghioase pe lângă care trecem fără a le observa, cum este alăturarea păpuşilor din raftul Wal-Mart, de mai jos… Premeditare? Rasism? Sau pur şi simplu legea cererii şi a ofertei care dacă nici la ei nu funcţionează, atunci… unde altundeva? Minunaţi-vă privind preţurile diferite ale păpuşilor din imaginea de mai jos!

Lăsând gluma la o parte, dacă veţi citi comentariile “lor” la poza respectivă – ajungi la concluzia că în situaţie de criză uşor se ajunge la replica “vina e a celuilalt“:

White Women are worth more

sau

I’m not trying to be racist or anything but who the hell would want a nigger doll in the first place? White people don’t want one because lord help the white man who is trying to own a nigger and niggers don’t want one because it reminds them how fucking ugly and apelike they look (which interestingly enough is why niggers don’t have mirrors in their houses).

sau

How much are the mexican barbies?

sau

….

 

March 2, 2010

2010 – an mai bun?

Posted by Calin Diaconu under Economice | Tags: , , , |
Leave a Comment 

Pentru cei care lucrează în mediul privat, noţiunile de “target” şi de “buget” sunt strâns legate una de cealaltă.

Bugetul de cheltuieli derivă din target. Cu alte cuvinte, ideal ar suna astfel: cheltuiesc dacă am rezultate. La modul real însă, lucrurile stau un pic diferit: ar trebui să cheltuiesc doar atâta cât îmi permit…

2009 a fost un an debusolant pentru că targeturile au fost stabilite pe istoricul din 2008. Deci şi bugetele au stat sub semnul incertitudinii: ştim că va fi rău. Însă nu ştim cât de rău va fi în final: aşa că preferăm să aşteptăm, să vedem, să mergem pe scenarii pesimiste.

Dar ce faci cu oportunitatea? Când toată lumea din jurul tău tace, nu e oare cel mai bun moment pentru tine să vorbeşti – şi încă pe timpuri de antenă mult mai rezonabile decât în trecutul apropiat?

2010 e diferit în special prin aceea că ştim la ce ne raportăm – ştim cum arată fundul paharului, ştim la ce să ne aşteptăm… Şi mai ales este bun pentru că marii jucători au şansa de a-şi consolida poziţia în piaţă.

Cu alte cuvinte: ştim că va fi bun, pentru că ştim ce aşteptări să avem şi implicit ştim să-l măsurăm/comparăm… Însă până ajungem din nou la nivelul lui 2008, mai avem de aşteptat!

 

January 16, 2010

“Deadline”-ul la Români…

Posted by Calin Diaconu under Economice | Tags: , , , , , , |
Leave a Comment 

Înainte de 1989, noţiunea nu exista printre noi: aveam cel mult ore de întâlnire, la care unii ajungeam punctuali iar unele se lăsau aşteptate…
Scenele erau caraghioase, mai ales atunci când se întâmplau în faţa celebrului “Ceas de la Universitate”!
Dar “deadline“?! Nu pomeniserăm de aşa ceva. Trăiam în afara unei asemena grozăvii, pentru că în jur auzeam tot felul de minciuni despre care ştiam că nu avem voie să râdem decât pe înfundate.
De pildă, gluma reală “CINCINALUL ÎN 3 ani şi jumătate!“… În rest, nu se stabilise o dată certă de intrare în comunism. Noua orânduire, visul de aur al omenirii, era “undeva, acolo” … sau “undeva, departe”; iar noi trebuia să avem răbdare, să credem ce ni se spune şi …să aşteptăm!
Ei bine, din aşteptarea asta ne trezeste noul capitalism de vreo 20 de ani – însă abia criza actuală pare că ne învaţă cu adevărat de ce “timpul nu mai are răbdare cu oamenii”… Însă chiar şi aşa, unora nu le vine să accepte termenul: zic că ar fi prea …morbid! (citeşte: “le-ar omorî pasiunea”)
Auzi tu! Linia, termenul, data, ziua, ora, minutul … pe care dragul de el, românul să nu poată să-l amâne un pic, să-l negocieze un pic, să-l întindă un pic, pentru că … dincolo e: moartea!
“PUUU-AAH!”, vorba lui Al Pacino.

 

March 4, 2009

Pretul corect? Cel platit!

Posted by Calin Diaconu under Economice | Tags: , , |
Leave a Comment 

Zilele acestea se desfasoara la Romexpo prima parte a CEX-ului (Construct Expo) – dedicata firmelor de constructii, antreprenorilor. Sectorul resimte din plin criza, dupa cel putin un cincinal euforic, in care a raportat cresteri impresionante: alaturi de industria auto, e in linia intai a frontului.

 

Daca e mai putin de lucru, inseamna ca – pe langa calitate, despre care speram ca va creste (construim mai putin – deci o vom face mai bine), vom avea timp pentru meditatii si ne propunem ca macar sa definim intrebarile fundamentale ale momentului:

 

1.    Cum s-a putut ajunge aici? Care au fost mecanismele si unde trebuie cautati vinovatii? Ce inseamna “bubble” imobiliar?

2.    Care e pretul corect al constructiilor – din moment ce preturile la materiale scad dramatic? La fel, apartamentele vechi care isi reduc pretentiile … Putem vorbi de o “rationalizare” a preturilor?

3.    Care va fi soarta proiectelor imobiliare “inghetate”?

4.    Care este suma reala a capitalului blocat in sectorul imobiliar in tara noastra?

5.    Cum stau Bancile: au sau nu lichiditate suficienta sau dobanzile la depuneri indica deja probleme de bonitate?

6.    Avem conducatorii pe care ii meritam – sunt ei la inaltimea crizei? Au vointa si vor gasi la timp mijloacele de a investi in infrastructura?

7.    Cine poarta responsabilitatea cresterii preturilor terenurilor: evaluatorii, bancile, dezvoltatorii, cumparatorii, media care i-a ridicat in slavi si le-a elogiat priceperea de a inmulti banii?

8.    Suntem pregatiti sa construim ecologic, high-tech – atragind fondurile structurale alocate viziunii verzi europene?

 

Un lucru e sigur: in urmatoarea perioada, vom lucra pe banii nostri mai degraba decat pe banii bancilor. Asta ne va face mult mai atenti la plapuma. Iar pana revine increderea in consum, ne vom acoperi preventiv, cu inca o patura!

 

February 20, 2009

Fetzele crizei

Posted by Calin Diaconu under Economice | Tags: , , , , , |
1 Comment 

In dimineata aceasta mergeam pe tarseul obisnuit spre birou cand – un lucru marunt dar neobisnuit m-a facut sa meditez la fatzetele multiple ale crizei… Cu o seara inainte, petrecusem pana tarziu in discutii despre Rusi si Americani si nu imi aduceam exact aminte daca pana la urma putem vorbi de niste reglari de conturi sau de o criza veritabila … In fine, iata pe scurt ce s-a intamplat.

 Am (zic eu) bunul obicei de a saluta oamenii, de a intra in vorba cu ei  – iar in drumul meu spre birou am legat unele simpatii mai “speciale” cu vanzatorii de ziare ambulanti. Nu ii cunosc dupa nume, dar stiu despre unul ca sufera pentru Rapid, despre un altul ca ar putea fi un bun negustor intr-o lume de demult (“Lasati daca n-aveti acum, imi dati maine cand treceti pe-aici!”) …

Asa si astazi: ajuns la unul din stopurile pe care nu am cum sa le ocolesc, imi caut din ochi musteriul si il zaresc plouat si infrigurat, sus pe bordura – ridicand din umeri, iar cand il intreb incurajator cu geamul lasat ce face? – el imi arata mahnit semaforul blocat pe galben intermitent…

Inteleg adevarata drama a omului abia dupa cateva secunde bune:  cat de trebuincioasa le este culoarea rosie si cat de necesara business-ului! Fara ea, nimic nu merge cum ar trebui si mai ales cum ar putea sa mearga… Ehei, si mai ziceti sa cautam prin manuale despre rolul conjuncturilor in economia mondiala – cand avem la indemana exemple de asemenea anvergura!

Stiti insa ce imi da speranta ca lucrurile nu au cum sa mearga decat spre si mai bine? Zambetul sugubat al omului meu si injuratura nerostita despre situatie asa, in general!

 

« Previous Page — Next Page »