“Incurca-i drace, ca si mie-mi place!” – aceasta nu e o lozinca, ci un adevarat program politic al unor conducatori periculosi prin cinismul lor.

Infrunti o alianta. Cum o spargi? Il atragi pe unul, prin laude … iar pe celalalt il umilesti, respingandu-l total! Cat e de simplu, pentru cel care este in mod natural construit sa distruga, sa otraveasca cele din jur.

Platon ne spune in “Apararea lui Socrate” ca exista doua tipuri de oameni care sunt “primejdiosi in vorbire”: unii, pentru ca au capacitatea de a rastalmaci adevarul, altii pentru ca nu se pot infrana si il trantesc verde-n fata! Din care o face parte Presedintele nostru? Nu putem spune cu exactitate, pentru ca foloseste cu succes, cate ceva din fiecare tehnica …

Iar atunci cand greseste (a invatat dupa Arafat ca si cei mici conteaza), nu greseste el – ci “a fost insuficient informat” ?! Asta mi-ar fi placut la culme, daca nu ar fi fost inca pe-atat de trista …

Neputandu-si imagina altfel scena in care performeaza de-atata timp, decat ca pe-un camp de bataie, Domnul Presedinte ar trebui sa inteleaga ca lupta politica prelungita are tendinta de a degenera pana la urma … iar in faza terminala, ajungem la razboiul civil!

Suntem datori sa zambim inca o data amar – pentru ca-i apreciem rationamentele si jocul fin de glezne, dar suntem suferinzi din pricina stagnarii la care ne-a condamnat lipsa de coeziune! Chiar asa, iata doua intrebari care pot sta la baza a doua partide politice sau macar a unui referendum …

1. De ce-ar trebui sa cedeze Basescu si mai ales in fata cui?

2. De ce-ar mai fi nevoie sa lupte Basescu si impotriva cui?

 


Daca Sanatatea ar fi la pamant in Romania, atunci Domnul Ministru Nicolaescu ar putea gandi in urmatorii termeni: “Moartea e o chestiune democratica. Nu si boala, deoarece nu toti romanii au acces la cele mai bune conditii – clinicile private arata deja revoltator de bine comparativ cu spitalele de stat – ia sa-mi dau demisia pentru a atrage atentia opiniei publice asupra nenorocirilor din sistem …”

Pentru ca Justitia pare a fi la pamant in Romania, iata-l pe fostul Sef al DNA-ului, Domnul Daniel Morar, prezentandu-si astazi demisia … Un ramas-bun trist, despre care simtim ca este primul semnal serios pe care un reprezentant al unei bresle respectabile il transmite catre politicieni: lasati-ne sa lucram, nu puteti fi voi in locul nostru – nu e sanatos pentru sistem!

Insa Domnul Morar nu se bucura de simpatia spontana de care s-a bucurat Raed Arafat, atunci cand a pornit – prin gestul sau curajos de enervare a imprevizibilului Domn Presedinte Basescu -, revolta spontana in masse. Nedreptatea replicii “ghici ghicitoarea mea?” a pornit o revolutie, i-a unit pe romani impotriva unui tiran, i-a scos in strada in frig si vifor, i-a readus in disperarea anului 1989. Politicienii au fost sanctionati pentru ca au vrut sa intervina in buna functionare a unui “112” palpabil.

In mod normal, gestul Domnului Morar ar trebui interpretat ca o palma data lui Basescu si Ponta. Dar Justitia e mai departe de camasa romanilor decat Sanatatea, iar pentru majoritatea concetatenilor … rolul procurorilor e probabil foarte greu de inteles. Tine de educatia politica, de varsta necoapta a tinerei noastre democratii – si nu cred ca cineva va iesi in strada sa protesteze alaturi de Dl Morar pentru gravele imixtiuni ale politicului in magistratura. Mai ales ca politicienii au invatat lectia, si nu-l iau la misto pe cel care-i critica. Si nici critica nu a fost una spectaculoasa, ci mai degraba … sugerata!

In fapt, asistam zilele acestea la o targuiala, in care se negociaza libertatea personala a viitorului-fost Presedinte Basescu, in timp ce economia tarii, blocata de lipsa increderii investitorilor-parteneri in seriozitatea noastra, striga cu putere  sa ne apucam de treaba, caci dupa un an de scandaluri, timpul ne-a expirat! Oricat de tare ne-ar striga insa pe nume tristele realitati economice (cum ar fi scaderea consumului de energie pe primul trimestru din pricina scaderii productiei industriale), ramanem surzi si neabatuti in programul autodistrugerii pe care il vrem dus pana la capat …

Pacat.

Daniel Morar

O demisie ca a Domnului Morar ar merita un ecou si un efect tonic asupra unei Justitii in agonie


In timp ce Coreea de Nord reactioneaza furios la antrenamentele de primavara ale americanilor in departata Asie, lumea politica romaneasca se infoaie din nou, de data asta in jurul temei “pe cine sa numim procuror general si pe cine punem sef la DNA?”.

Dl Prim Ministru Victor Ponta a reinventat diplomatia – solutia “win-win” -, acceptand dorinta lui Basescu si numind pe dna Codruta Kovesi la DNA. In acelasi timp, Dl Crin Antonescu explica de ce se simte tradat si isi retrage implicarea in Justitie: liberalii nu mai vor Ministerul, lipsiti de dreptul propunerii listelor de procurori.

Fisura in USL s-a produs. De-acum, incet-incet – dar cu perseverenta, problemele noi care vor aparea (fie adevarate sau false), vor eroda pana la disolutie constructia fortata dintre social-democrati si liberali … lovitura de gratie va fi momentul in care Basescu va pleca de la Cotroceni: dusmanul care i-a unit in trecut parasind colina, se va naste intrebarea fireasca “cine ocupa locul ramas gol?” …

Ceva ma face sa cred ca acel cineva nu va fi Antonescu. Soarta lui e de a face o figura frumoasa in opozitie, acolo ii sta bine, acolo se aprinde, acolo (simt eu si ar trebui sa vada si el) pare ca e destinul si farmecul sau …

Si totusi, ceva ma face sa sper ca din actualul scandal legat de Justitie, vor fi suficienti aceia care vor intelege ca regulile jocului trebuie schimbate: nu se poate practica la nesfarsit “numirea” in acele posturi care necesita profesionisti! Baieti, ati auzit de “concurs”?!

Ce ma mira, e cum o lume aflata practic in razboi, mai gaseste resurse meditative … iar noi, care ar trebui sa acuzam oboseala muncii (daca nu a meciurilor difuzate la ore neprietenoase), gasim resurse energetice pentru a urmari cu emotie reala talkshow-uri date parca in reluare, pana noaptea, tarziu …

 


Artistii au puterea de a schimba lumea?

Poate ca nu, insa cu siguranta vocea lor are un impact mare asupra celorlalti.

Nu sunt multe exemplele de acest tip. Pentru ca artistii trebuie de regula sa incante, nu sa educe. Sa socheze, dar nu sa cicaleasca.

Atunci cand, bucurandu-se de o anumita cota a popularitatii, decid sa isi puna sensibilitatea la bataie in contrapondere cu nepasarea majoritatii, riscand acuze de fariseism; atunci cand se lasa raniti de ceea ce ar trebui sa ne doara pe toti ceilalti, atunci ni se pare ca platforma scenei se largeste, iar artistii in cauza – din pacate prea putini pentru cate probleme are lumea actuala -, devin legende inca in timpul vietii.

Pe o asemenea cale, legendara, vad ca a apucat-o cantautorul Jason Mraz, pe care l-am descoperit cantand prin Myanmar pentru abolirea traficului de persoane, sau participand la un proiect impotriva zaharului din sucurile puternic promovate de media …

Sa il sustinem cu like-uri si sa-l share-uim, si sa speram ca-l vom vedea la Bucuresti … dar apropo, la noi, ce probleme ar fi de clarificat … artistic?!  🙂

 


O cumpana care se leagana intre doua stari …

O apasare pe care o simti pe basi si un zambet care vine dinspre cele inalte …

O reluare, mereu aceeasi – pentru unii -, data spre ridicare – pentru altii …

Un tipat combinat cu o inganare ragusita … reteta sigura de stoarcere a oboselii din organism, conditie a vindecarii: confruntarea directa cu faptul ca viata merge inainte si dupa retragerea noastra din scena!

Pe scurt, o stare de calm imperial in fata problemelor adevarate ale vietii. Un fel de doina a culegatorilor de bumbac, raniti la degete (pana nu vedeti o floare de bumbac ajunsa la maturitate – nu veti intelege esenta blues-ului).

Guy Davis. “Goin’ Down Slow”.

In incheiere, as dori sa observati perfectiunea publicului nordic, care s-a … topit in participare! … Dar … ia stati un pic!

Sa nu ne grabim, sa nu ne pripim … (o alta lectie importanta a Blues-ului!).

Hai sa verificam daca cei din sala sunt intr-adevar nordici sau … NU! Cata vreme “Loveless Caffe” este situat in apropierea Nashville-ului, despre care stim ca se afla in sud-estul Statelor Unite, in Tennessee! Chiar el,  supranumit “Music City” (pentru festivalurile de country) – sau “Athens of the South”, pentru ca au construit acolo o replica a Parthenon-ului din Grecia antica.

Cred ca merita sa impartasim mai jos o lectie de pozitionare, clasica … pentru a ne intreba la sfarsit daca Blues-ul se poate canta sau asculta pe stomacul plin? Personal, cred ca lucrul e imposibil, pentru ca starea de satietate te trage in jos cand e vorba de cele inalte, insa filmuletul de prezentare pare sa ne spuna contrariul … Enjoy! 🙂