Primul lucru pe care il sorbi cu nesat este verdele sub diverse nuante – gazon sau copac; crud, deschis, inchis… verdele iti vorbeste despre “Natura”, “natural”, “firesc”. Tot ce inseamna, antagonic, departare si opozitie la betonul cel gri. Verdele preia apa de sus, o cerne spre adancul pamantului. Verdele respira in aer, ii reda aerului oxigenul de care are si avem nevoie… Verdele e in raport purificator firesc cu aerul si apa. Verdele e mult in Bucovina, si nu se lasa pe plan secund – si umbra verdelui e verde in Bucovina!
Si e atata verde, incat incepe a se juca cu sine: daca vrea, verdele ploua verde din ramurile incarcate…
Dar armonia si blandetea o regasesti si in formele ei de relief – numite OBCINI. Ascultati definitia acestui cuvant, in DEX (Ed.1975): “Culme, coama prelungita de deal sau de munte care uneste doua piscuri, versant comun care formeaza hotarul dintre doua proprietati; inaltime acoperita de padure – din slav. obcina“… Ma bucur in acest caz de a fi lasat loc in limba noastra acelui strop necesar de suflet slav si am adoptat acest cuvant, a carui materialitate ei insisi l-au (re)gasit la sosirea lor pe aceste meleaguri binecuvantate.
Bucovina oamenilor de seama din trecutul tarii: Stefan cel Mare a iubit aceste locuri si a hotarat sa fie inmormantat aici. Domnitori si Mitropoliti s-au luat la intrecere in a aduce lauda si recunostinta lui Dumnezeu, zidind manastiri fortificate – centre ale culturii romanesti in Evul Mediu. Trepte ale descoperirii noastre ca neam si definitie a rostului nostru in aceasta parte a Europei, la hotarul dintre imperii. BUCHENWALD – “Tara Padurilor de Fag” (germ. Buche) – au avut si Imperialii austrieci rolul lor incontestabil in civilizarea si impunerea unei anumite ordini si a unui respect fata de lege si munca… nu mai vorbesc de pastrarea valorilor trecutului. Au lasat (mai de voie, de nevoie) sa se infiripe un filon patriotic in veacul desteptarii natiunilor. De veghe la hotarul de nord, Bucovina e un loc pe care ne dorim sa il descoperim putin cate putin, in diferitele varste ale vietii noastre.
Inchei aici – cu un salut din Dragomirna mitropolitului Atanasie Crimca, cu speranta unei cat mai apropiate revederi!
(Nu inainte de a multumi cum se cuvine fotografului amator de serviciu- Cristina Diaconu!)
La peste 500 de kilometri de Bucureşti, în Vatra Dornei – ne-am putut da seama încă o dată de felul în care suntem agresaţi, zilnic, de oraşul-capitală. Pentru a face diferenţa între betonul, praful, zgomotul, aglomeraţia – şi armonia naturii nepoluate, vă rog să inspiraţi aerul fotografiei de mai sus.
