Dragi prieteni care reprezentați Societatea Civilă în consultările cu Președintele Klaus Johannis!

Vă mulțumesc pentru efortul pe care îl faceți, pentru timpul pe care-l răpiți familiilor voastre pentru a purta ideile noastre la unul dintre puținii politicieni care se mai bucură de credibilitate. Dacă veți considera că merită, adăugați și acest punct pe ordinea voastră de zi: o politică de stat profamilială.

E important ca statul român să recunoască impasul demografic în care se află, să calculeze corect scenariile probabile și să găsească soluțiile până nu e prea târziu.

Familia tradițională trebuie apărată, pentru că ea e singura pe care ne putem baza în educarea copiilor noștri, în formarea lor ca viitori cetățeni demni și responsabili, în educarea iubirii responsabile. Familia va fi locul în care – aceia care vom apuca bătrânețea pe aceste meleaguri – vom găsi rostul nostru de bunici utili la câte ceva, pentru a ne câștiga pâinea cea de toate zilele. Pentru că, în scenariul actual, noi – decrețeii cei mulți – vom apăsa teribil de greu pe umerii celor care azi, tot mai puțini la număr, vor produce plusvaloare prin munca lor de zi cu zi. Nu mă pot gândi cât vor ajunge taxele pe cap de om activ, pentru a ni se plăti nouă pensiile și nici la ceea ce vom mai apuca sau nu să ”luăm” din contribuțiile plătite! Pentru că mi se face rușine numai când mă gândesc cum vom sta cu mâna întinsă, și mai bine mă întorc la sat și mă apuc de agricultură.

Ce mă preocupă – e adevăratul genocid, cel oglindit în cifrele oficiale – cel pe care nimeni nu vrea să-l analizeze …

Protejați familia, stimulați creșterea copiilor, recunoașteți meritele mamelor, opriți avorturile fără număr, reduceți impozitele celor care au copii, dați drumul la prima casă de câte ori e nevoie, dați credite celor tineri când își întemeiază o familie, stimulați întoarcerea acasă a milioanelor de fii rătăcitori, recunoașteți meseria de casnic(ă) în nomenclator (nu pentru a le impozita, ci pentru a mulțumi mamelor-educatoare!).

Și nu fiți temători că de aceste politici familiale vor ști să profite numai țiganii sau imigranții! Nu cred că ne permitem luxul de a socoti lucrurile în termeni absurzi ”noi versus ei”. Cred că diversitatea e frumoasă, iar Binele are o unicitate a lui, care constă în Adevărul unic. Vom face școli și-i vom învăța românește pe toți, dacă va fi cazul.

Nu e nevoie să reinventați roata! Creați doar cadrul în care să protejați viața, să protejați familia, să protejați tradițiile acestui popor. Și dacă nu credeți că e timpul, sau dacă nu credeți că voi sunteți cei chemați să duceți la îndeplinire visul latinității estice pe care o reprezentăm pe harta Europei – plecați, lăsați-i pe alții să încerce. Pentru că datele, domnilor, sunt clare, suntem în picaj liber. Pe tobogan, cum s-ar spune …

P.S. Dacă vreți să amețiți, citiți comunicatul Institutului National de Statistica – aici. Sau, mai simplu – priviți cu răbdare graficul de mai jos…

NU cifrele - ci trendul si mai ales suprapunerea generatiilor e cea care ne va afecta grav. Revolutia ar trebui sa fie a celor de varsta a doua (decreteii de ieri!)

NU cifrele – ci trendul si mai ales suprapunerea generatiilor e cea care ne va afecta grav. Revolutia ar trebui sa fie a celor de varsta a doua (decreteii de ieri!)


Mihai Alexandru, chitară Goodbye To Gravity, la minutul 2,37 definește ascendența formației sale în topuri, astfel: ”e ca un tobogan pe care vrei să te dai, știi că e fun, dar mai trebuie să cari ceva pe scară până ajungi (sus, n.n.) … lucrul e din ce în ce mai ușor de cărat și panta e din ce în ce mai abruptă și mai fun … și sper să fie așa în continuare!”

Un album de debut care a fost pregătit vreme de doi ani, în studio …  poate fi un motiv de mândrie și cred că suntem în măsură să realizăm câtă muncă au cărat pe scară, pentru a ajunge acolo, sus.

Despre cele întâmplate în club, constatăm că toboganul inventat de Gravity funcționează ca o trambulină pentru societatea noastră civilă, care se pregătește de un salt calitativ – spre o lume în care să nu mai fim trași în jos de păcatele ce izvorăsc din slăbiciunea noastră principală: dorința de a trăi ușor, fără efort și implicit fără merit.

Băieții de la Gravity și-au trăit viața într-un sistem care în cele din urmă i-a răpus. Ideea cu ”intrarea liberă” a fost de fapt o concesie făcută celor care le-au făcut o propunere indecentă: umpleți-ne clubul cu consumatori, și ”câștigă toată lumea”. Diavolul are căile sale de a ne convinge. A fost o scăpare, și nu ar strica să punem în discuție în mod serios meseria de PRODUCĂTOR DE SPECTACOLE. Cine și cum poate lua un atestat pentru așa ceva? E până la urmă o știință, organizarea de EVENIMENTE – sau o poate face oricine are un pic de imaginație sau relații?!

Unii vor spune că a fost un simplu ghinion și atât. Eu cred că a lipsit un producător profesionist și că ar merita să reflectăm serios asupra CLASIFICARII OCUPAȚIILOR DIN ROMÂNIA – COR.  Avem nevoie de specialiști și de principii, în toate domeniile – pentru că viața semenilor noștri este în pericol.

P.S. Acum, poate începe mandatul Domnului Klaus Johannis. Vom fi cu ochii pe el – căci da, ne dorim (și) un Președinte profesionist! Felicitări pentru acest text: http://www.jeg.ro/pot-sa-ti-spun-klaus/ 

Ce înseamnă ”intrare liberă”, am înțeles: câștiguri din băutura vândută pe bani.

Ce înseamnă ”intrare liberă”, am înțeles: câștiguri din băutura vândută pe bani … not funny, at all.                         Amatorismul are nevoie de corupție (una din formele minciunii) pentru a supraviețui.


Când au dreptate, au…

Englezii, căci aparent despre ei vom vorbi astăzi, izolați în insule și totuși atât de bine conectați la lume pentru că ei sunt inventatorii mecanismelor de funcționare ale marilor puteri în ceea ce s-a numit ”politica de echilibru”, au înțeles printre primii că ceva fundamental s-a schimbat în lumea de azi: cărțile s-au dat pe față!

După ani de zile de lupte în Siria, în care americanii s-au ascuns în spatele rebelilor iubitori de dreptate iar rușii în spatele legitimității precare a unui dictator pe care s-au decis să-l susțină, iată că provocarea a fost dusă până la capăt: au recunoscut în fața lumii întregi că au ceva de împărțit și nu se înțeleg …

Statele Unite sunt puse sub presiune de Rusia în Orientul Mijlociu, iar lucrurile nu stau bine pentru ei nici în Marea Chinei de Sud. De fapt … lumea nu poate fi condusă de unul singur, pare a spune caricatura de mai jos: e nevoie de un dans in trei, cel puțin!

Motivația titlului meu este simplă, mai ales pentru cei care conduc. Mașini mici, … ce altceva?!

Scooteriștii sunt acei indivizi care din diferite motive (teamă, bani) nu au evoluat până la motocicletă, dar sunt acceptați ca participanți la trafic, dacă au actele în regulă. De regulă, ei sunt aceia care profită de cozile interminabile, de ambuteiaje, inventând benzi acolo unde ele nu există, depășind ilegal prin dreapta, expunându-se riscurilor de a fi oricând dați peste cap de o ușă care li se poate deschide în nas, pentru că nimeni nu-i bagă în seamă – iar claxonul lor este oricum prea slab pentru a se face auzit.

Marii oameni politici ai vremurilor noastre, expuși pe coperta numărului dublu de săptămâna trecută a prestigioasei publicații ”The Economist” chiar asta mi-a sugerat: băi băieți, a fost nevoie de-un Putin, să vă ia la mișto și să vă demaște adevărata față? De când el își expune cu tupeu goliciunea (păstrând adevărul intențiilor în spatele unor ochelari de soare, de unde poate privi fără să i se citească reacțiile), ni se pare că și Chinezul are ochii mai mijiți ca de obicei și deci privirea mai ascunsă, natural bineînțeles! Nimic întâmplător în actualul context, aliatul Obama cu urechile lui, pare că aude tot și toate – dar are momentele lui de aroganță, când privește lumea cu spatele, sau nu vrea să închine un pahar de șampanie cu dușmanul.

În fine. E timpul să renunțați la mentalitatea de scooter-iști … nu de alta, dar dacă englezii au pus ochii pe voi, înseamnă că vor și ei o bucățică din plăcintă!

Și mai e ceva – (pasionații de Texas Hold’em vor înțelege bine ce spun) … nu e nici un dubiu … Putin e ALL-IN!

putin and obama


Nu știu când ne vom mai întâlni în istorie cu o asemenea conjunctură astrală, așa că voi profita de ceea ce s-a întâmplat în aceste zile, pentru a încerca să repar ceva ce simt că este profund stricat în adâncul ființei mele … voi încerca să renunț la dragostea pentru fotbal, să mă separ de fenomen – ca atunci când, în urmă cu ani, m-am lăsat de fumat! Nu am putut-o face, până nu mi-am demonstrat că a inspira fum în loc de aer curat e o crimă pentru organism, o crimă pe care nu am dreptul să o comit, doar din simplă slăbiciune.

Știu că va fi nevoie de voință, pentru că legăturile mele sentimentale cu fotbalul sunt foarte puternice – primele amintiri sunt din 1970, cînd un Tată autoritar își cheamă întâiul-născut (în vârstă de patru ani pe-atunci, comunicarea consta în ascultare și imitare) în fața televizorului: ”Vino și stai cu mine aici, chiar dacă nu înțelegi nimic din jocul acesta de-ocamdată, fiindcă nu-i știi regulile! Dar vino, pentru că vreau să înveți, trebuie să știi – și mai ales, trebuie să-l vezi pe marele Pele jucând, în direct!”… Sau, cum aș putea uita starea euforică și străzile pline de prieteni ale Bucureștiului, după victoriile cu Columbia și Argentina, de la World Cup? Imaginile sunt încă atât de puternice încât știu că cel mai mult voi suferi de pe urma amintirilor pe care va trebui să le las de-o parte …

Conjunctura astrală este unică, iar numai cine nu vrea să citească semnele timpului, rămâne cu întrebările fără răspuns. Să profităm, deci.

În primul rând, Blatter și Platini – ambii suspendați pentru 90 de zile. Adică li s-a oferit un timp al meditației asupra fenomenului pe care-l conduc – un fenomen care a depășit de mult timp și cu mult aplomb granițele sportului, prin implicările sale economice și sociale. Banii fără număr și bucuria euforică i-au dus la idolatrie și deci la păcat.

În al doilea rând, e în plină desfășurare Campionatul Mondial de Rugby – din care gustăm cu bucurie și surpriză (plăcută) exemple de regulament perfecționat. Arbitrajul video de pildă, care e solicitat ori de câte ori cel care judecă e încercat de dubii, pentru a elimina pe cât e posibil eroarea umană și subiectivismul. Cum? Prin împărțirea răspunderii: arbitrii în rugby chiar se consultă între ei! Ce să mai spui de ascultarea serioasă, aumată conștient față de acela care reprezintă Legea în teren? Simți cum e amplificată atunci când vine din partea unor forțe ale naturii: vezi și aproape că nu crezi, cum niște namile de oameni liberi și puternici se pleacă spre ascultarea unui arbitru pișpiriu, pentru că s-au antrenat să-și strunească slăbiciunea internă, ego-ul. Lipsa prefăcătoriei, ne miră. Condamnarea greșelilor prin acordarea unui ”timp de gândire” – mă refer la cele 10 minute de pauză pe care le aduce un cartonaș galben, când jucătorul e pus să vadă cum merge lumea înainte fără el, și are timp să-și asume greșeala și să-și ispășească păcatul … în primul rând, acela de a-i lăsa pe coechipieri în inferioritate numerică! … oh, toate aceste reguli ar face minuni și în fotbal – dar cine e dispus să le vadă?! Cine și-a dorit o revoluție etică – poeții romantici poate?!

În al treilea rând, Naționala de Fotbal a României se chinuie sub ochii noștri, fotbalul românesc de club se târăște de la un an la altul – și noi trăim mizeria unei iluzii care ne plasează rușinos și nemeritat în ”Top 20” … Cât rău ne-a făcut arbitrul scoțian aseară, în meciul cu Finlanda, când nu a acordat oponenților penalty-ul cuvenit, în repriza a doua?! Cât de bine ne-ar fi prins un duș rece acum, pierzând o calificare pe care, după ultimele două remize albe și jocul de aseară, oricum nu o merităm? Iată câteva din întrebările pe care nu mai vreau să mi le pun, pentru că știu ce am simțit la golul pefect valabil – dar neacordat! – la acel șut superb al lui Dorinel Munteanu, într-un meci cu bulgarii, parcă. Am gustat din nedreptate și cred că nu merită să o facem altora, la rândul nostru.

Singurul mod de a ne trezi la realitate nu este să strigăm pe stadioane, să ”facem galerie” sau să cerem demisii – ci să lăsăm o vreme tribunele goale, tăcute, pentru că așa vrem noi. Vă propun o grevă a suporterilor, pentru o scădere intenționată a ratingului transmisiunilor de fotbal până la … nepăsare, să-i forțăm astfel pe sponsori să fugă de fenomen până la însănătoșirea lui și, în același timp, să-i forțăm să-și îndrepte atenția spre alte sporturi, mai evoluate.

Poate în perioada asta de meditație Blatter, Platini dar și Burlenii autocefali ai diferitelor federații naționale de fotbal de pe mapamond, vor avea timp să privească în liniște Campionatul Mondial de Rugby și vor înțelege că sportul poate și trebuie jucat după reguli respectate și respectabile.

football or rugby


Pope Francis

Nu ajunge să știm, trebuie să facem. Dar dacă nu știm să ne alegem modelele din trecut, atunci …

”E de datoria mea să construiesc poduri …”

(Papa Francisc, Discurs către Reprezentanții Congresului SUA, Septembrie 2015 – o posibilă interpretare.)

Biserica este atentă la lumea din jur, mai întâi pentru că face parte din ea dar și pentru că este cea mai veche instituție, încă vie și având un rol social recunoscut de (aproape) toți … Pentru că, divizați cum ne-am obișnuit să fim, sunt unii care-i neagă acest rol, alții îl consideră prea mare – iar nu puțini vor fi dintre aceia care spun că Biserica nu face destul sau că se gândește prea mult la propriul interes. Eu cred că prin simplul fapt că există, Biserica ne demonstrează sorgintea ei divină și mă bucur atunci când văd cum umilința și modestia unui Papă atrage atenția și simpatia celor pe care-i ceartă, ca un Părinte iubitor.

Aflat recent în vizită în Statele Unite, blândul Papă Francisc le-a adus aminte americanilor de ce sunt o națiune mare. În cuvântarea adresată Congresului reunit, s-a folosit de patru exemple, făcându-le cel mai frumos compliment posibil: a spus tânărului popor american : ”Aveți istorie! Fiți mândri de reprezentativitatea strămoșilor voștri, care și-au pus amprenta asupra caracterelor voastre! Folosiți calitățile lor astăzi, pentru că și astăzi, lumea asta care se clatină are nevoie de principii solide și sănătoase!”* …

Cele patru exemple sunt: Abraham Lincoln, Dr Martin Luther King, Dorothy Day și Thomas Merton. Despre fiecare, ne putem documenta citind. Dar impresionant a fost exercițiul de a aduna de la fiecare acele calități necesare pentru a trece peste furtuna veacului acestuia. Aproape neobservat, în buchetul caracterelor tari, a fost prezent un al cincilea – anume Moise, strămoșul comun asumat ca un exemplu de ”politician complet” pentru că prin legile lui (drepte fiind!), se strânge laolaltă poporul lui Israel iar prin vorbirea lui directă cu Dumnezeu e întruchipată demnitatea transcendentă a ființei umane.

Ce alt rol valid își poate asuma politica, dacă nu pune în centrul atenției sale trebuințele societății ca întreg, dacă nu-și propune o creștere pentru toți, nu doar pentru cei privilegiați. Socialism? Suntem sensibili și aricioși când auzim ”binele pentru toți” dar e nevoie de idealism – și încă de unul radical, pentru a termina războaiele și a opri polarizarea lumii acestui început de mileniu.

Ne-am notat observația (aplaudată de congresmeni probabil pentru naturalețea autocriticii?): ”Nici o religie nu este imună în fața formelor de erezie individuală sau în fața extremismului ideologic” … cât și aceea prin care suntem avertizați asupra reducționismului simplist (lucrurile nu sunt întotdeauna albe sau negre, e nevoie să facem efortul de a descoperi nuanțele – altfel cum îl vom înțelege pe celălalt?).

Papa Francisc s-a adresat congresmenilor americani ca unor reprezentanți și i-a rugat (fără a le-o spune explicit!) să se ridice la înălțimea funcției lor – e valabil pentru toți politicienii, care trebuie să fie ”reprezentanți reprezentativi” ai popoarelor care i-au ales (adică i-au împuternicit pentru politică – o treabă care e în cele din urmă necesară întregului polis).

Numai cine nu vrea să vadă structurile injuste și acțiunile de forță ale lumii noastre, numai cine închide deliberat ochii și nu meditează serios la aplicarea principiului subsidiarității** în politică, acela nici nu va recunoaște valorile fraternității și ale dragostei și cum acestea sunt, de fapt, roade ale credinței.

Folosind prilejul pentru a promova enciclica sa ecologică ”Laudato Si”  despre dezvoltare sustenabilă, Papa Francisc a vorbit despre necesitatea de a ne lepăda de formele de nepăsare în care am ajuns să excelăm și a propus să ne lăsăm antrenați într-o altă formă de progres, ”mai social”. Trebuie să găsim calea prin care se vor îmbina în mod fericit trei obiective, care astăzi par a se exclude reciproc: lupta împotriva sărăciei, demnitatea umană și protejarea naturii.

Aceste mesaje credem că au ajuns până la inimile congresmenilor americani. Acum că ”le știu pe toate acestea, fericiți vor fi de le vor face!”. Amin!

PS – celor care doresc să parcurgă transcrierea discursului (în limba engleză): Pope Francis makes historic address to U.S 2015 september.

_______________

* mesajul-cheie, deși folosesc aici ghilimelele pentru a-l exprima, este o părere personală generală asupra discursului și se referă la ceea ce mi s-a părut mie că a vrut să transmită Sfântul Părinte în discursul său congresmenilor americani. Papa Francisc e prea bun și blând pentru a scutura conștiințele politicienilor într-un mod brutal sau măcar direct. E prea delicat pentru așa ceva. Dar noi, hârșiți în partea asta de lume, ne-am obișnuit cu croșee, directe și upper-cut-uri în timpul diferitelor alocuțiuni … 

** acest principiu spune așa: să se permită și să se încurajeze decizia la nivelurile de jos, acolo unde se lucrează de fapt