Dupa ce in batalia din 2004 au “arestat” Dreptatea si Adevarul, pentru ca probabil erau pe primele locuri in preferintele electoratului chestionat in focus-grupuri… pentru ca apoi sa reuseasca imposibilul: sa desparta Dreptatea de Adevar (prin spargerea aliantei DA), … acum a venit, firesc, randul bunului simt sa fie tarat in mocirla bataliei politice. Interesant cum in comunicarea catre masse, politicianul roman face apel la valori cu punctaj mare in focus-grupuri. Asta inseamna ca retetarul doctorului in advertising si drumul spre farmacia solutiilor de marketing si-au dovedit eficienta. Numai ca legea in marketing pune pe primul plan produsul – in cazul de fata calitatea umana a politicianului-candidat… (un produs care insala asteptarile consumatorului are sanse mari sa fie eliminat de competitie).
Bunul simt al ascultarii smerite … sa nu se supere cumva pe certurile noastre marunte si sa emigreze definitiv intr-o buna zi!
Sa ma explic…
Faptul că politicienii se iau după rezultatele focus-grupurilor nu e ceva nou. În esenţă – asta se poate traduce brutal astfel: „să le dăm alegătorilor ceea ce vor să audă”. De ce ar avea nevoie să facă asta? Pentru că, în mod fascinant, dacă oamenii aud ceea ce vor să audă … se liniştesc, capătă un soi de încredere în puterea lor de „corp social”, sau chiar mai mult: se entuziasmează pentru câte o idee, devenind „corp social” în jurul ei. Li se pare că ceea ce au auzit – există deja, li se pare că ceea ce au înţeles – ştiu deja, li se pare că ceea ce vor – merită să aibe deja!
Faptul că politicienii adună grupuri reprezentative şi se „focusează” pe răspunsurile acestora (sau faptul de a face la sfârşitul exerciţiului o medie şi a inventa mesaje simple, pe înţelesul celor mulţi) … nu e în sine un ceva rău.
Abia când începe bătaia pe bunul simţ – şi asta, pentru că nu găseşti uşor un sinonim la bunul simţ iar bunul simţ este primul în sondaje: atunci suntem nevoiţi să tragem un semnal de alarmă de tip anglo-saxon: „Hey guys, you’re (going) a little too far!” Ceea ce în context înseamnă că vă cam depărtaţi de realitate…
Atitudinea politicianului faţă de alegător trebuie să fie de ascultare, însă nu o ascultare de tip „ping-pong ţăcănit” (Na de-aici ce ai vrut să auzi!) ci o ascultare de tipul Părintelui faţă de Copiii Săi. O ascultare din care alegătorul să simtă sudoarea muncii şi a veghei neobosite şi neplictisite, a suferinţei pentru propriile neputinţe şi a părerii de rău faţă de propriile limitări… în acelaşi timp, garanţia că nu se va despărţi niciodată de ei, iar suferinţa va fi comună – la fel şi bucuria unor victorii!
Cuvântul ascultării nu vine însă de la oameni, ci îl primim de la Dumnezeu – şi lucrează selectiv: în cei ce cred cu adevărat. Dacă primul drum al noului Preşedinte va fi la Patriarhie şi nu la Servicii – înseamnă că ne vom fi dorit o schimbare profundă (si nu numai de… consilieri!).
Dupa inlaturarea lui Ceausescu prin impuscarea sa langa un zid oarecare al unei foste capitale a Tarii Romanesti (pana atunci celebra prin Turnul Chindiei); am avut de rezolvat si pus la punct multe probleme… Una dintre ele a fost sa aducem in actualitate Legea Fundamentala a Statului, CONSTITUTIA. Sa o transformam din litera moarta in litera vie: sa o adaptam astfel incat un “experiment” trist de genul concentrarii puterii in mainile unui singur om sa nu mai fie posibil.
Cu siguranta nu am fi retinut nuantele subtile ale separatiei puterilor in stat si nici mecanismele autoreglarii dintre cele trei puteri aflate in complexa si frumoasa interactiune, daca nu ar fi existat aceasta “fortare a interpretarii constitutiei”. Observati cum carticica galbena a inceput sa fie purtata pe la televiziuni? Cum abia acum, in aparenta ananghie, isi intra in drepturi – caci asta e soarta legii: sa o folosesti abia atunci cand ai nevoie de ea!
Sau ca – pe langa ea, s-au mai scris tomuri intregi de comentarii avizate, ca exista o disciplina numita drept constitutional si ca avem in aceasta tara o Curte Constitutionala, stand intr-un fel de-asupra tuturor…
Calin Diaconu 