Autumn_Colours_Throughout_d9ceMai întâi, vom sesiza o diferenţă între „clătinat” şi „legănat” prin filtrul perceperii/înţelegerii diferite a timpului trăit.

Pentru unii, timpul stă pe loc, pentru alţii – timpul o ia razna. Mişcarea singură e aceeaşi şi intelegem ca se trage din pendul… atunci cand, aramiu-tomnatic se aseaza-n ultim vals pe pamantul inca fierbinte.

Se leagănă:

  • codrul verde când simte freamătul haiducului şi doina voinicului;
  • doi pe-un balansoar când nu au nevoie de cuvinte;
  • copilul în leagăn când e înfăşat (legat)…

Dar se clatină:

  • o clădire la cutremur;
  • un om beat în zigzag-ul drumului pierdut;
  • o statuie când stă să fie dărâmată de pe soclu.

Distingem un dramatism şi o nuanţă mai radicală în clătinare, care lasă de-o parte relaxarea şi se concentrează pe acel moment de „ori-ori”, de „atărnat de-un fir de păr”, de „azi o vedem şi nu e”. E momentul recunoaşterii Marelui Adevăr: acela al micimii noastre de „fir de praf” şi „biet nimica”…

Apoi, ne vom întreba care este fermecata legătură între „clătinare” şi „clătire”; dacă nu cumva este nevoie să iscăm furtună (Sturm) şi să băgăm la înghesuială (Drang) aparenta putere nemăsurată a Minţii şi Voinţei noastre pentru a ne limpezi asupra a ceea ce suntem cu adevărat: suntem gândurile, principiile, hotărârile pe care le luăm. Suntem credinţa noastră.

(Şi să nu uităm a mulţumi furtunii pentru latura marinărească a caracterului

nostru!)Huge_Storm_Surge_74d2


93



Sufletul nostru e orb.

Şi, ca un orb, s-a învăţat să simtă, încă din copilărie – întristarea şi plăcerea: primul zâmbet al copilaşului nou-născut, este adresat în somn… cui? Poate unor amintiri netrăite încă, sau poate unor proaspete amintiri, legate de lumina ochilor Mamei, căldura şi parfumul aşternutului cald… amintiri neînţelese şi necomparate, ci trăite (sau retrăite) în memoria sufletului.

La fel, primele supărări „pe mâncare”, atunci când pornim din nimicuri războiul nostru de câteva minute cu Lumea, când nimeni nu ne înţelege, toţi sunt parcă împotriva noastră, fără să putem demonstra acest lucru („las’ că ştiu eu”)… furia ni se topeşte rapid în întristare, în melancolie, pentru ca apoi, uitarea să ne ajute să „trecem peste”, să o luăm de la început.

 Sufletul nostru orb are nevoie de Raţiune.

 Raţiunea îi explică Sufletului ceea ce acesta ştie/simte din propria-i experienţă (o ştie numai intuitiv, căci nu are cuvinte să-şi explice stările cognitive pe care le trăieşte, afară de poeţi!) că nici întristarea şi nici plăcerea nu sunt definitiv bune. Ele sunt trăiri extreme, iar la mijloc – în spaţiul îngust şi strâmt, pe calea celor puţini, prin gămălia de ac în care uneori încape o cămilă, e… pacea sufletului: zâmbetul de mulţumită (şi nu rânjetul de automuţumire).

Sufletul, pe măsură ce avansează în experienţe, ani şi riduri, ar trebui să fie tot mai deschis în ascultare către sfaturile Raţiunii. Însă nu e relevant să devii ascultător de nevoie, atunci cănd nu mai ai încotro! Nu e relevant pentru dialogul Suflet – Raţiune, ca primul să asculte de-al doilea numai după ce… a surzit!

Vom spune că Raţiunea are nevoie de ceva timp, în fiecare din noi, pentru a se maturiza, dar o vom găsi până la urmă acolo – căci este darul cunoaşterii Binelui şi Răului, este darul care ne-a izgonit din Rai, făcându-ne muritori.

 Sufletul nostru orb are nevoie de Raţiune, care stă trează sau picoteşte – din puterea Voinţei. Voinţă, care e misterios mai puternică cu cât e mai smerită! Voinţă pe care o cerem prin rugăciune, pentru a o îndeplini (şi nu pentru a o creşte!), în fiecare zi a vieţii noastre.

 (…gânduri pe marginea unor lecturi niciodata pre tarzii, din Sfântul Antonie cel Mare)


sindicalisti albastriInstalatiile de sonorizare au evoluat mult din vremea Pietei Universitatii pana azi. Organizatorii demonstratiilor sindicale din aceste zile, au adus microfoane si boxe de ultima generatie, iar Palatul Guvernului – sa fi avut termopane cu cinci camere, tot trebuie ca a rasunat in interior de furia muncitoreasca de afara! “JOS GU-VER-NU’!” si “U-NI-TA-TE!” – au fost probabil cele mai scandate lozinci. sindicalisti rosiiIn albastru sau in rosu, de la BNS sau de la Sanitas, toti pareau a fi prezenti, cu mesajul “Potoliti-va, lasati-va de prostii si puneti treaba pe roate ca ne lasati fara paine!”

 

 

Putini sindicalisti din Bucuresti insa, la cate autocare din provincie au ocupat Kiseleff-ul… Multe si cu soferi ingrijorati: “Ati auzit, vor sa confiste autocarele care circula in data alegerilor?”coloana vazuta din padurea kiseleff

Si mi-am permis, in timp ce faceam cateva poze, sa reflectez din nou la valoarea de intrebuintare a autocarelor si puterea pe care o au in zi de actiune politica transportatorii “de persoane”. De fapt, cine a platit aceste autocare … “ale sindicatelor”? Cu ce difera actiunea aceasta, de intimidare, de o actiune de tip “turism electoral”? Ce parteneriat public-privat s-a pus la cale in domeniul transporturilor? Imi imaginez ca fara aceste mijloace de transport ar fi venit… cati?! Imaginatia sanatoasa se mentine in anumite limite ale decentei, dar uneori, realitatea depaseste ceea ce noi avem puterea sa ne imaginam… Sa admitem deci ca o imaginatie bolnava isi inchipuie ca un grup de fanatici partizani ai unui partid oarecare pleaca la drum si voteaza de patru-cinci ori, in judete diferite, pentru a obtine ce: o victorie mincinoasa!

Ce facem? Ne lasam striviti de noua moda … a autocarelor politice?

striviti de coloana


toata lumea vorbesteSuntem fara indoiala intr-o noua dimensiune a comunicarii…

Imi aduc aminte de primul aparat de fax pe care, in anul 1987 (sau 1988?) l-am primit ca pe o minune a tehnicii la serviciul meu de atunci: inventia care a dus  la inlocuirea telexului mi s-a parut la momentul respectiv ca reprezinta un varf al tehnicii, o revolutie care va contribui la scurtarea timpilor in legarea unor afaceri… Adica, nu mai e nevoie sa astepti sa ajunga scrisoarea prin posta – e suficient sa trimiti oferta prin fax sau sa primesti comanda prin acelasi aparat. Dar are valoare juridica? Pai, inca nu (nn: spuneam noi atunci)- dar legislatia se adapteaza vietii, daca aceasta o ia inaintea timpului!

Tineti minte primele telefoane mobile: greoaie, mari, scumpe si admirate, inaccesibile majoritatii – insa folositoare fara indoiala celor care calatoreau mult si care trebuiau sa primeasca sau sa dea instructiuni.

Apoi, cand Romania a fost pregatita, a inceput revolutia in comunicare: au intrat pe piata operatorii de telefonie MOBIFON si MOBILROM (ce confuzie intentionata o mai fi fost si aceasta?). In perioada celor 12 ani ce s-au scurs de la lansare, dupa sute de milioane de Euro investiti in marketingul comunicarii, dupa ce ni s-a repetat stiintific si meticulos cat este de usor si cat este de util sa comunici, cat de trendy si cat de friendly, comportamentul nostru fata de vorbitul la telefon s-a schimbat. Ne-a intrat atat de mult in sange, incat face deja parte din ADN-ul noii generatii.

Chestiunea pe care v-o propun pentru discutie este cum folosim corect telefonia mobila...

1. e corecta ascultarea/inregistrarea convorbirilor?

2. e corect sa folosim cu atata usurinta si pentru orice fleac telefonul mobil?

3. exista risc de radiatie in cazul telefoanelor mobile? (cat e legenda si cat e adevar in pericolul antenelor dedicate celulalelor? cum e cu vorbitul in masina?)

4. cate cupluri s-au destramat din cauza telefoanelor mobile (macar sa avem o numaratoare de cand cu videotelefonia: arata-mi unde esti!)

5. ce am pierdut de cand am inlocuit scrisorile cu vorbitul la telefon (profunzimea unei relatii telefonice: te-am sunat sa vad ce mai faci?)

telefoane mobile


Dacă eu, ca individ – am şansa răscumpărării păcatului;  iar prin sinceră părere de rău, penitenţă si impartasirea Sfintelor Taine îmi pot spăla şi întineri sufletul… cum se poate ca noi, ca specie, să fim condamnaţi la un final apocaliptic?

Cum era lumea înainte de venirea lui Iisus? – Neîmpăcată!

Războaie şi certuri au fost şi după Sfânta Sa Naştere, numai că, la nivelul fiecăruia dintre noi (!) – avem şansa de a primi sau libertatea de a refuza „arvuna mântuirii” (Sf. Pavel): adică Sfântul Duh al Speranţei, Credinţei şi Iubirii.Pacea vine din acestea trei, iar minunea este faptul de a putea simţi, gusta şi trăi această pace încă de aici, de pe Pământ.

 Pacea nu vine după victorii sau înfrângeri, ci din trăirea credinţei. În felul acesta ne salvăm, ca indivizi. Ca specie însă…?