sindicalisti albastriInstalatiile de sonorizare au evoluat mult din vremea Pietei Universitatii pana azi. Organizatorii demonstratiilor sindicale din aceste zile, au adus microfoane si boxe de ultima generatie, iar Palatul Guvernului – sa fi avut termopane cu cinci camere, tot trebuie ca a rasunat in interior de furia muncitoreasca de afara! “JOS GU-VER-NU’!” si “U-NI-TA-TE!” – au fost probabil cele mai scandate lozinci. sindicalisti rosiiIn albastru sau in rosu, de la BNS sau de la Sanitas, toti pareau a fi prezenti, cu mesajul “Potoliti-va, lasati-va de prostii si puneti treaba pe roate ca ne lasati fara paine!”

 

 

Putini sindicalisti din Bucuresti insa, la cate autocare din provincie au ocupat Kiseleff-ul… Multe si cu soferi ingrijorati: “Ati auzit, vor sa confiste autocarele care circula in data alegerilor?”coloana vazuta din padurea kiseleff

Si mi-am permis, in timp ce faceam cateva poze, sa reflectez din nou la valoarea de intrebuintare a autocarelor si puterea pe care o au in zi de actiune politica transportatorii “de persoane”. De fapt, cine a platit aceste autocare … “ale sindicatelor”? Cu ce difera actiunea aceasta, de intimidare, de o actiune de tip “turism electoral”? Ce parteneriat public-privat s-a pus la cale in domeniul transporturilor? Imi imaginez ca fara aceste mijloace de transport ar fi venit… cati?! Imaginatia sanatoasa se mentine in anumite limite ale decentei, dar uneori, realitatea depaseste ceea ce noi avem puterea sa ne imaginam… Sa admitem deci ca o imaginatie bolnava isi inchipuie ca un grup de fanatici partizani ai unui partid oarecare pleaca la drum si voteaza de patru-cinci ori, in judete diferite, pentru a obtine ce: o victorie mincinoasa!

Ce facem? Ne lasam striviti de noua moda … a autocarelor politice?

striviti de coloana


toata lumea vorbesteSuntem fara indoiala intr-o noua dimensiune a comunicarii…

Imi aduc aminte de primul aparat de fax pe care, in anul 1987 (sau 1988?) l-am primit ca pe o minune a tehnicii la serviciul meu de atunci: inventia care a dus  la inlocuirea telexului mi s-a parut la momentul respectiv ca reprezinta un varf al tehnicii, o revolutie care va contribui la scurtarea timpilor in legarea unor afaceri… Adica, nu mai e nevoie sa astepti sa ajunga scrisoarea prin posta – e suficient sa trimiti oferta prin fax sau sa primesti comanda prin acelasi aparat. Dar are valoare juridica? Pai, inca nu (nn: spuneam noi atunci)- dar legislatia se adapteaza vietii, daca aceasta o ia inaintea timpului!

Tineti minte primele telefoane mobile: greoaie, mari, scumpe si admirate, inaccesibile majoritatii – insa folositoare fara indoiala celor care calatoreau mult si care trebuiau sa primeasca sau sa dea instructiuni.

Apoi, cand Romania a fost pregatita, a inceput revolutia in comunicare: au intrat pe piata operatorii de telefonie MOBIFON si MOBILROM (ce confuzie intentionata o mai fi fost si aceasta?). In perioada celor 12 ani ce s-au scurs de la lansare, dupa sute de milioane de Euro investiti in marketingul comunicarii, dupa ce ni s-a repetat stiintific si meticulos cat este de usor si cat este de util sa comunici, cat de trendy si cat de friendly, comportamentul nostru fata de vorbitul la telefon s-a schimbat. Ne-a intrat atat de mult in sange, incat face deja parte din ADN-ul noii generatii.

Chestiunea pe care v-o propun pentru discutie este cum folosim corect telefonia mobila...

1. e corecta ascultarea/inregistrarea convorbirilor?

2. e corect sa folosim cu atata usurinta si pentru orice fleac telefonul mobil?

3. exista risc de radiatie in cazul telefoanelor mobile? (cat e legenda si cat e adevar in pericolul antenelor dedicate celulalelor? cum e cu vorbitul in masina?)

4. cate cupluri s-au destramat din cauza telefoanelor mobile (macar sa avem o numaratoare de cand cu videotelefonia: arata-mi unde esti!)

5. ce am pierdut de cand am inlocuit scrisorile cu vorbitul la telefon (profunzimea unei relatii telefonice: te-am sunat sa vad ce mai faci?)

telefoane mobile


Dacă eu, ca individ – am şansa răscumpărării păcatului;  iar prin sinceră părere de rău, penitenţă si impartasirea Sfintelor Taine îmi pot spăla şi întineri sufletul… cum se poate ca noi, ca specie, să fim condamnaţi la un final apocaliptic?

Cum era lumea înainte de venirea lui Iisus? – Neîmpăcată!

Războaie şi certuri au fost şi după Sfânta Sa Naştere, numai că, la nivelul fiecăruia dintre noi (!) – avem şansa de a primi sau libertatea de a refuza „arvuna mântuirii” (Sf. Pavel): adică Sfântul Duh al Speranţei, Credinţei şi Iubirii.Pacea vine din acestea trei, iar minunea este faptul de a putea simţi, gusta şi trăi această pace încă de aici, de pe Pământ.

 Pacea nu vine după victorii sau înfrângeri, ci din trăirea credinţei. În felul acesta ne salvăm, ca indivizi. Ca specie însă…?


E vorba despre o prescurtare care m-a insotit pe vremea cand pregateam de zor examenul de intrare la Facultatea de Istorie.

Fiind cea de a doua disciplina – dar cu pondere egala in media generala, examenul de “materialism dialectic si istoric” (filosofie marxista) a insemnat un test de vointa in memorarea unor definitii exacte. In paralel – pentru ca nu se putea altfel, ramaneam ceasuri intregi intr-o stare de visare admirativa, un soi de meditatie fara temei solid, o mirare asupra felului in care este construita lumea. Simplitatea si Maretia Lumii le primeam cu fiecare capitol al cartii subtiri dar greu de invatat: de pilda, cat este de firesc, de simplu si natural – ca lucrurile se inlantuie (vezi conexiunea universala) si ce grozave consecinte se nasc din atare lege… 

Sistemul filosofic simplificat ne-a marcat multora felul de a intelege viata si lumea.

De pilda, manualul incepea cu cateva lectii introductive, urmate de un capitol despre istoria filosofiei – care fusese scos din programa pentru examen si implicit nu presupunea efort ci exclusiv distractie/placere de a fi/nu fi de acord cu tezele si principiile, ipotezele si notiunile prezentate pe fuga si atinse numai in treacat…

Prima lectie cu adevarat serioasa era prezentata in capitolul 4 (sau 5, daca nu ma insel?) – era lectia despre Materie, Miscare, Spatiu si Timp … abia spre final, era un capitol dedicat Constiintei: atat celei individuale, dar mai ales celei sociale … iar totul culmina cu un final apoteotic, un discurs despre Umanismul Socialist (in care citatele din Nicolae Ceausescu erau la ele acasa!).

Nu mi-as fi adus aminte de reflexele dobandite in timpul anilor de pregatire, daca in seara aceasta nu mi-ar fi atras atentia un canditat la presedintie cu textul aproximativ urmator: “Tara nu are nevoie, ca peste criza economica si sociala, sa se suprapuna inca una – cea politica!”

Sa analizam constiintele filtrate de criza, in toate planurile lor interdependente, asa cum imi aduc aminte ca le-am invatat la filosofie intr-a 12-a (prin 1984) – EPJMASFR – de frica sa nu uit vreuna si sa fiu … depunctat!

  • Economic. Traim pentru a manca sau mancam pentru a trai? Ce se intampla cu surplusul celor ce au si cum acoperim nevoile celor ce nu au? Simtul proprietatii vs. altruism.
  • Politic. Am dreptul de a ma exprima liber: cat de departe pot merge cu injuratul guvernantilor? Am si alte posibilitati de implicare in viata cetatii? Sunt corect reprezentat?
  • Juridic. Cat de ramasa in urma e Legea fata de Viata? Cat de impusa e Legea Europeana, cat o fortam sa supuna Realitatile romanesti?
  • Moral. Binele si Raul, cu mine la mijloc – avand libertatea si datoria de a alege.
  • Artistic. Frumosul si Uratul – cum pot eu, Om sa infrumusetez perfectiunea Naturii? Cum fac ca filtrul meu sa nu imbicseasca fotografia?
  • Stiintific. Cunoastere temeinica si rodnica a Legilor, in inlantuirea lor: specializare intr-un domeniu ingust pentru a mai adauga ceva la cele descoperite pana la tine.
  • Filosofic. Meditatie si speculatie, intelegere.
  • Religios. Traire si implinire, intelepciune.

Ca ne place sau nu, ca suntem in criza sau nu – trebuie sa cernem raspunsuri pe fiecare palier. Si nu putem separa aceste planuri intre ele – nu putem sa le tinem departe, chipurile nepangarite pe unele fata de celelate, fara a ne amagi noi insine!


Înainte de a percepe nostalgia vacanţei care s-a sfârşit prea repede, se cuvine să mulţumim pentru faptul că ne-am regăsit sănătoşi şi cu bateriile încărcate.

 Vatra DorneiLa peste 500 de kilometri de Bucureşti, în Vatra Dornei – ne-am putut da seama încă o dată de felul în care suntem agresaţi, zilnic, de oraşul-capitală. Pentru a face diferenţa între betonul, praful, zgomotul, aglomeraţia – şi armonia naturii nepoluate, vă rog să inspiraţi aerul fotografiei de mai sus.

Am să revin insa alta dată asupra frumuseţilor Bucovinei… Acum am să vă povestesc ceva despre unii dintre oamenii care conduc şi avizează proiecte în această ţară.

În cele de mai jos consemnez un episod cules de pe traseul acestui concediu. Un caz despre care auzisem – dar pe care nu l-am înţeles în gravitatea lui: că s-ar fi construit o Biserică nouă (ortodoxă) lângă una veche (greco-catolică), undeva lângă Târgu Mureş … la Iernut.

 Ei bine, am fost chiar acolo. Am intrat intr-o frumoasă Biserică ortodoxă, în comuna Iernut, la margine de Targu Mureş, construită PESTE o alta Biserică, mai veche – greco-catolică, pe care practic A INTEGRAT-O, A ACOPERIT-O, A SUFOCAT-O … ÎN INTERIOR! (am aflat intre timp ca se numeste “tehnica coliviei”).

Nu am avut inspiraţia să fac poză în interior fiind, dar va invit sa vedeti cu ochii vostri incredibila stare de fapt! Am gasit de cuviinta sa surprind panoul cu date informative – problema fiind deja de competenţa unui departament de investigaţii al unui trust independent media! E important să ştim după ce legi funcţionăm ca societate, ca stat… 

 Anunt Ungheni

 Biserica din Biserica

 

 

 

 

 

… mai ales că nu departe, la Sighişoara – am regăsit normalitatea pe care o credeam pierdută – la Biserica din Deal. O paralelă se impune, deoarece ambele situatii au avut nevoie de aprobări din partea Autorităţilor Statului. Ori, e straniu să formulăm –  la nivelul anului 2009: „pe alocuri, autorităţile statului român încă dorm în funcţie”… Cunoaştem cum trebuie făcut, dar nu facem ceea ce trebuie – suntem deci de două ori mai vinovaţi.

Anunt Sighisoara

Biserica din Deal

 

 

 

 

 

 

Iar Dumnezeu ne-a dat o ţară plină de daruri – e normal să ne asteptam sa ne ceară multe în schimb!