sindicalisti albastriInstalatiile de sonorizare au evoluat mult din vremea Pietei Universitatii pana azi. Organizatorii demonstratiilor sindicale din aceste zile, au adus microfoane si boxe de ultima generatie, iar Palatul Guvernului – sa fi avut termopane cu cinci camere, tot trebuie ca a rasunat in interior de furia muncitoreasca de afara! “JOS GU-VER-NU’!” si “U-NI-TA-TE!” – au fost probabil cele mai scandate lozinci. sindicalisti rosiiIn albastru sau in rosu, de la BNS sau de la Sanitas, toti pareau a fi prezenti, cu mesajul “Potoliti-va, lasati-va de prostii si puneti treaba pe roate ca ne lasati fara paine!”

 

 

Putini sindicalisti din Bucuresti insa, la cate autocare din provincie au ocupat Kiseleff-ul… Multe si cu soferi ingrijorati: “Ati auzit, vor sa confiste autocarele care circula in data alegerilor?”coloana vazuta din padurea kiseleff

Si mi-am permis, in timp ce faceam cateva poze, sa reflectez din nou la valoarea de intrebuintare a autocarelor si puterea pe care o au in zi de actiune politica transportatorii “de persoane”. De fapt, cine a platit aceste autocare … “ale sindicatelor”? Cu ce difera actiunea aceasta, de intimidare, de o actiune de tip “turism electoral”? Ce parteneriat public-privat s-a pus la cale in domeniul transporturilor? Imi imaginez ca fara aceste mijloace de transport ar fi venit… cati?! Imaginatia sanatoasa se mentine in anumite limite ale decentei, dar uneori, realitatea depaseste ceea ce noi avem puterea sa ne imaginam… Sa admitem deci ca o imaginatie bolnava isi inchipuie ca un grup de fanatici partizani ai unui partid oarecare pleaca la drum si voteaza de patru-cinci ori, in judete diferite, pentru a obtine ce: o victorie mincinoasa!

Ce facem? Ne lasam striviti de noua moda … a autocarelor politice?

striviti de coloana


Dacă eu, ca individ – am şansa răscumpărării păcatului;  iar prin sinceră părere de rău, penitenţă si impartasirea Sfintelor Taine îmi pot spăla şi întineri sufletul… cum se poate ca noi, ca specie, să fim condamnaţi la un final apocaliptic?

Cum era lumea înainte de venirea lui Iisus? – Neîmpăcată!

Războaie şi certuri au fost şi după Sfânta Sa Naştere, numai că, la nivelul fiecăruia dintre noi (!) – avem şansa de a primi sau libertatea de a refuza „arvuna mântuirii” (Sf. Pavel): adică Sfântul Duh al Speranţei, Credinţei şi Iubirii.Pacea vine din acestea trei, iar minunea este faptul de a putea simţi, gusta şi trăi această pace încă de aici, de pe Pământ.

 Pacea nu vine după victorii sau înfrângeri, ci din trăirea credinţei. În felul acesta ne salvăm, ca indivizi. Ca specie însă…?


E vorba despre o prescurtare care m-a insotit pe vremea cand pregateam de zor examenul de intrare la Facultatea de Istorie.

Fiind cea de a doua disciplina – dar cu pondere egala in media generala, examenul de “materialism dialectic si istoric” (filosofie marxista) a insemnat un test de vointa in memorarea unor definitii exacte. In paralel – pentru ca nu se putea altfel, ramaneam ceasuri intregi intr-o stare de visare admirativa, un soi de meditatie fara temei solid, o mirare asupra felului in care este construita lumea. Simplitatea si Maretia Lumii le primeam cu fiecare capitol al cartii subtiri dar greu de invatat: de pilda, cat este de firesc, de simplu si natural – ca lucrurile se inlantuie (vezi conexiunea universala) si ce grozave consecinte se nasc din atare lege… 

Sistemul filosofic simplificat ne-a marcat multora felul de a intelege viata si lumea.

De pilda, manualul incepea cu cateva lectii introductive, urmate de un capitol despre istoria filosofiei – care fusese scos din programa pentru examen si implicit nu presupunea efort ci exclusiv distractie/placere de a fi/nu fi de acord cu tezele si principiile, ipotezele si notiunile prezentate pe fuga si atinse numai in treacat…

Prima lectie cu adevarat serioasa era prezentata in capitolul 4 (sau 5, daca nu ma insel?) – era lectia despre Materie, Miscare, Spatiu si Timp … abia spre final, era un capitol dedicat Constiintei: atat celei individuale, dar mai ales celei sociale … iar totul culmina cu un final apoteotic, un discurs despre Umanismul Socialist (in care citatele din Nicolae Ceausescu erau la ele acasa!).

Nu mi-as fi adus aminte de reflexele dobandite in timpul anilor de pregatire, daca in seara aceasta nu mi-ar fi atras atentia un canditat la presedintie cu textul aproximativ urmator: “Tara nu are nevoie, ca peste criza economica si sociala, sa se suprapuna inca una – cea politica!”

Sa analizam constiintele filtrate de criza, in toate planurile lor interdependente, asa cum imi aduc aminte ca le-am invatat la filosofie intr-a 12-a (prin 1984) – EPJMASFR – de frica sa nu uit vreuna si sa fiu … depunctat!

  • Economic. Traim pentru a manca sau mancam pentru a trai? Ce se intampla cu surplusul celor ce au si cum acoperim nevoile celor ce nu au? Simtul proprietatii vs. altruism.
  • Politic. Am dreptul de a ma exprima liber: cat de departe pot merge cu injuratul guvernantilor? Am si alte posibilitati de implicare in viata cetatii? Sunt corect reprezentat?
  • Juridic. Cat de ramasa in urma e Legea fata de Viata? Cat de impusa e Legea Europeana, cat o fortam sa supuna Realitatile romanesti?
  • Moral. Binele si Raul, cu mine la mijloc – avand libertatea si datoria de a alege.
  • Artistic. Frumosul si Uratul – cum pot eu, Om sa infrumusetez perfectiunea Naturii? Cum fac ca filtrul meu sa nu imbicseasca fotografia?
  • Stiintific. Cunoastere temeinica si rodnica a Legilor, in inlantuirea lor: specializare intr-un domeniu ingust pentru a mai adauga ceva la cele descoperite pana la tine.
  • Filosofic. Meditatie si speculatie, intelegere.
  • Religios. Traire si implinire, intelepciune.

Ca ne place sau nu, ca suntem in criza sau nu – trebuie sa cernem raspunsuri pe fiecare palier. Si nu putem separa aceste planuri intre ele – nu putem sa le tinem departe, chipurile nepangarite pe unele fata de celelate, fara a ne amagi noi insine!


Folosită în faţa unui pahar cu vin – expresia „VIAŢA ESTE TRECĂTOARE” împrumută din falsul libertăţii absolute: şi dacă viaţa noastră se trece odată cu anii, asta nu inseamnă că putem face chiar tot ceea ce dorim, ci trebuie să punem frâu poftelor noastre. Cu alte cuvinte, să numărăm paharele ce le avem în faţă.

 

Principalul motiv al vieţii fiecăruia dintre noi, al vieţii „individuale” – este cel al mântuirii. Cum se împacă o viaţă trecătoare şi deci limitată, cu mântuirea – care este absolută? Prin aceea că fiecăruia i se acordă o şansă egală. Toţi pornim la drum în viaţa noastră cu şansa egală de a descoperi, de a afla cine suntem; adică trebuie să înţelegem şi în aceeaşi măsură să şi facem ceea ce distingem ca Bine. Un Bine care se află în afara noastră, dar pe care avem capacitatea de a-L simţi şi dori în interiorul nostru.

 

Cum ştim dacă Binele pe care îl simţim este adevărat sau fals? În primul rând, prin zestrea lăsată nouă de cei dinaintea noastră, care au primit, aflat şi consemnat pentru noi. Moştenirea aceasta există în cărţi şi în gene. Nu e nevoie să redescoperim că roata vieţii se învârte ci trebuie să ne însuşim principiile sau legile după care funcţionează viaţa şi convieţuirea noastră. Căci libertatea mea se termină acolo unde începe a celuilalt… atât din frumoasă modestie cât şi din practică autoapărare.

 

 


Zice un agnostic: “Am intilnit oameni care se inchinau inainte de decolare, crezind ca in felul acesta nu vor cadea cu avionul!”. I-am raspuns: “Poate se inchinau, crezind ca in felul acesta vor muri impacati!”…