Comentarii din Cetate



Avem nevoie de politicieni? Da, bineînțeles: așa cum avem nevoie de agricultori, mineri, pescari, comercianți, informaticieni, artiști, ingineri, medici și fotbaliști … Avem nevoie de oameni care să conducă societatea noastră. În mâinile lor, prin votul nostru, prin alegerea noastră, punem opțiunea dar mai ales speranța de mai bine a zilei de mâine.

Nu suntem interesați în acest moment de stânga, de dreapta sau de centru. Nu ne interesează ”orientarea politică” a celor care ne conduc – fie nu am înțeles diferențele, fie nu au știut ei să ni le explice. Deocamdată, ne interesează ca cei care ne conduc  să fie, din punct de vedere etic – puri. Nepătați. Corecți.

Nu  mă interesează unde ne (con)duc, câtă vreme acela (cutare) e un om bun, care face binele și îl dorește pentru mine, nu pentru el. Dacă vrea binele meu, va îndrepta România înspre ape mai line, iar eu – locuitor cu drepturi depline al corabiei – , mă voi bucura de rezultat.

Deși avem nevoie de politicieni, sunt câteva locuri unde politica nu-și are locul, nu are ce căuta, nici măcar în curte darmite pe holuri: școala, biserica, justiția, spitalul – acestea trebuie să rămână în afara alegerilor pe criterii politice.

La nivelul fiecărei capitale de județ, ar trebui constituit un tribunal al eticii (unde cele bune și cele rele să fie semnalate de cetățeni, înainte de a ajunge la DNA). De asemenea, ar trebui să reabilităm termenul de ”turnător” – care are și o componentă pozitivă: atunci când un cetățean descoperă altora răul făcut de un politician sau reprezentant al statului … În lumea anglo-saxonă,  termenul de ”whistle-blowing” e nu numai acceptat, dar există o întreagă legislație în acest sens. Cât e de importantă moralitatea conducătorilor!

Vin alegerile …, și ne-am dorit să cunoaștem opinia prietenilor noștri despre trista situație a latrinelor din curte. Ele ne conferă unul din locurile codașe din Europa căreia-i aparținem. Pentru aceasta, am redat o știre (apărută la începutul anului la DIGI 24) și am pus câteva întrebări într-un sondaj. Iată mai jos răspunsurile, la rugămintea noastră de a comenta știrea: ”Potrivit Eurostat, 38,1% din locuinţele din România au toaletele în curte, media europeană fiind de 2,7%. Ţara noastră este cu mult în urmă şi faţă de vecinii bulgari, unde 26,4% din locuinţe au grupurile sanitare în curte.”

Suntem cu toții – cei care am răspuns acestui sondaj – de acord asupra unui singur punct: CE CĂUTĂM NOI ÎN EUROPA?! Asta ar trebui să ne pună serios pe gânduri, pentru că diferențele care ne rușinează pot fi mobilizatoare sau dimpotrivă, pot fi generatoare ale unui ROMEXIT care va lăsa cu buzele umflate pe cei care ne-au absorbit pentru interesele lor, fără a ne face o pregătire morală, înainte!

Se cuvenea să aflăm mult mai multe despre morală, muncă și libertate, dar și despre Europa în general – noua noastră patrie, care nu are cum să ne înțeleagă, dacă nu-i explicăm de unde venim …   Iar filmele despre epoca ceaușistă, deși foarte apreciate, mă tem că nu sunt suficiente.

1

2

3

4

 

 

 

 


 


A fost odată ca niciodată – dar poveștile ni se spun cu speranța că învățăm ceva din ele. Sigur, unii ținem minte numai aspectul acela că ”adormeam frumos”: în acest caz, poate e timpul să reevaluăm rolul poveștilor. Pentru că, și atunci când adormeam frumos, tot creștea ceva în noi – puterea imaginației.

La urma urmei, datorăm poveștilor ascultate de la bunici, măcar o parte a creativității noastre de azi.

Și când te gândești ce vremuri grele au trăit bunicii noștri, și cum ne-au ținut ascunse greutățile lor, pentru a asigura pacea – de care aveau atâta nevoie pentru refacere, pentru revenirea la normal.

În numele păcii, Vestul a acceptat Rusiei sovietice o îndelungă dominiație asupra unor sateliți, care au europenizat-o pe ea și ne-a rusificat pe noi. Cât am pierdut că cineva ne-a îndepărtat de liberul arbitru, că mușchiul responsabilității nu s-a mai antrenat în felul nostru de-a fi, putem observa astăzi încă, atunci cnd așteptăm ca lucrurile să fie făcute de celălalt și nu le pornim noi înșine.

O societate fără lideri civili (sau cum se naște vreunul e absorbit de zona politică), o societate fără sindicate puternice (sau cele care sunt – au o patină politică mizerabilă), o lipsă a politicilor familiale și în plus discuții aberante asupra rolului Bisericii (de parcă nu ar trebui să fim mai întâi liberi, și pe urmă să-L căutăm pe Dumnezeu, în Casa Lui) …

Știu, poate părea dezarmant de trist – dar nu vă pierdeți speranța în viitor și mai ales, în rostul nostru – care am adormit de prea multe ori în timpul poveștilor, lăsând realitatea în stăpânirea imaginarului, fără a face efortul de a extrage învățămintele morale ale poveștilor pe care bunicii ni le povesteauAzi, acesta poate fi rostul nostru: să explicăm importanța moralei și al legăturilor ei cu liberatatea.

stalin 1

stalin 2

 

 


Există o șansă a blocurilor comuniste de a face saltul în democrație, transformând comunitatea vecinilor de apartament, a celor de scară, de bloc sau de cartier – în organism civic funcțional.

Totul depinde de înțelegerea noțiunii de condominium: dacă înțelegi că există o „casă a scărilor” și un pământ (sub bloc precum și cel din fața blocului) – care aparțin tuturor e un bun început. La fel, ”spațiul verde”, pe care cu toții ne dorim să-l admirăm dar ne ferim să-l întreținem…

Dar poți ieși din spațiul construit și poți aventura ideea civică spre stradă, pe care o poți înțelege ca bun comun: noi pietonii, noi șoferii, avem dreptul la civilizație. Maturitatea cererii se poate desfășura în organizarea unui marș cu aprobare de la Primărie, de pildă.

Mă bucur că vecinii mei s-au ridicat cu mic cu mare într-un marș de protest împotriva nesimțirii Primăriilor 5 și 6! (una din dramele Prelungirii Ghencea e și aceea de a fi graniță între două sectoare, deci poate fi teoretic pasată de colo-colo …) Dacă ne putem alătura lor, o facem cu plăcere.

Pentru că, pe lângă dreptul la trotuare – ar mai fi de semnalat nesimțitelor autorități disconfortul timpului pe care-l petrecem (citește: pierdem!) în mașină, pentru că suntem încăpățânați și nu vrem să întrerupem legăturile noastre cu centrul Capitalei…

asociatia prelungirea ghencea


brazilia(Câteva gânduri pe marginea unui interviu acordat de Glenn Greenwald blogului ”Democracy Now!”.)

Nu vă sună cunoscut termenul de suspendare (impeachement)? Ar trebui, pentru că s-a încercat de mai multe ori suspendarea Președintelui, și la noi. Luați de pasiunile momentului, nu am înțeles cât de importantă a fost exercitarea democrației de către popor, testarea ei în momentul fierbinte al depunerii primului om în stat.

Să ne înțelegem, totul pleacă de la corupție. Și probabil că este atăt de generalizată la nivel planetar, încât mințile luminate care ne conduc au ajuns să spună ”HAI SĂ FACEM CEVA!”. Se vorbește deja de mai multe tipuri de corupție – ”soft” (normală) și ”radical” (acută, cronicizată, o infecție ajunsă la maturitate) …

De ce macină corupția rădăcina – altfel sănătoasă – a democrației? Pentru că politicienii – deși aparent sunt aleși de către popor, rămân în slujba celor care le-au achitat facturile campaniei. E o regulă tristă în ultima vreme, că politicienii care au cea mai convingătoare campanie să fie aleși de popor: asta echivalează cu a recunoaște că politicianul e un produs, pe care noi suntem dispuși să-l consumăm. Bugetul de publicitate ne convinge (rețeta e simplă: mesaj țintit spre target + impresii cât mai multe) și ne trezim că am pierdut alesul chiar dacă acesta iese din primul tur.

Atunci ce speranța avem? Putem spera în aplicarea legii (THE RULE OF LAW). Rolul instituțiilor judiciare și al instituțiilor de forță ale statului e mare, cu cât corupția e mai mare. Aceste instituții se maturizează pe măsură ce legea se aplică și oamenii sprijină prin aplauze (adică prin audiențe) rezultatele acțiunilor cu mascați. Se poate (teoretic) și altfel: putem dezvolta campanii serioase la nivelul targetului expus corupției – învățându-l, educându-l. Dar asta e prevention, și probabil va ține după ce ne vom plictisi de circ. Deocamdată, circul ne place, circul face bine – avem audiență.

Care este vârsta maturizării unei democrații? O democrație tânără – e cea ”proaspăt scăpată/eliberată” de o dictatură. Brazilia își măsoară vechimea democrației din 1985, cînd s-a înlăturat dictatura militară instaurată de americani în 1964. Câte generații trebuie să treacă până la vindecare?  Contează tipul de dictatură din care se naște o nouă democrație? Diferă dictaturile militare de cele comuniste, prin evoluția democrațiilor care le-au înlocuit, sau mai importante sunt vecinătățile (geopolitica)?

Când începe tragerea la răspundere a conducătorilor politici într-o democrație sufocată de corupție? Când începe societatea civilă să se maturizeze pentru a cere socoteală celor pe care i-a votat? E nevoie de impulsuri tragice – ca cel de la Colectiv, de-acum o jumătate de an? De dezvăluirea unui scandal de corupție de miliarde? Ce pune în mișcare masele tăcute, ce bagă strechea-n turmă?

Există o legătură între pasiunea pentru etică și criza economică prelungită (recesiune)? Oare descoperim importanța binelui doar atunci când dăm de rău? Sau căutăm cauzele răului (adică de ce anume nu merg bine lucrurile) și începem să ne uităm în oglindă pentru a ne îngrozi de urâțenia chipului sluțit de falsitate, doar atunci cînd ajungem la fundul sacului?!

Ce responsabilitate revine noului val de politicieni, care ajung la putere pe baza promisiunilor de stopare a corupției? Căror riscuri se expun (conștient sau nu), pentru că va veni momentul în care vor trebui să facă compromisuri (politica nu merge fără)?!

Are dreptul justiția – într-o democrație –  să se alieze de partea ”celor buni” (adică a opoziției, de regulă),  pentru a asigura alternanța la putere?!

Cum ne dăm seama de (sau cum putem distinge între) atacurile oportuniste și încriminările adevărate? Există o foame de senzațional a mediei, o goană după prezentarea cătușelor la televizor … ce învățăm din aceasta? Nu putem învăța din bine, nu putem preveni?

Furia străzii care duce la schimbarea unui Președinte ales în mod democratic – e un semn de slăbiciune a democrației și nu de creștere a conștiinței civice a poporului. Una din regulile de aur ale democrației e exercitarea dreptului de vot. Nu ne putem răzgândi, nu putem să schimbăm regulile jocului în timpul meciului … democrația implică seriozitate.

În ce măsură sunt nemulțumirile și mai ales, nemulțumirile exprimate – rodul unor procese de maturizare internă și în ce măsură sunt ele alimentate și stimulate din exterior? Există interese de destabilizare a zonei? Cine câștigă de pe urma războiului?!…

brazilia

 

« Previous PageNext Page »