Insomnii



Autumn_Colours_Throughout_d9ceMai întâi, vom sesiza o diferenţă între „clătinat” şi „legănat” prin filtrul perceperii/înţelegerii diferite a timpului trăit.

Pentru unii, timpul stă pe loc, pentru alţii – timpul o ia razna. Mişcarea singură e aceeaşi şi intelegem ca se trage din pendul… atunci cand, aramiu-tomnatic se aseaza-n ultim vals pe pamantul inca fierbinte.

Se leagănă:

  • codrul verde când simte freamătul haiducului şi doina voinicului;
  • doi pe-un balansoar când nu au nevoie de cuvinte;
  • copilul în leagăn când e înfăşat (legat)…

Dar se clatină:

  • o clădire la cutremur;
  • un om beat în zigzag-ul drumului pierdut;
  • o statuie când stă să fie dărâmată de pe soclu.

Distingem un dramatism şi o nuanţă mai radicală în clătinare, care lasă de-o parte relaxarea şi se concentrează pe acel moment de „ori-ori”, de „atărnat de-un fir de păr”, de „azi o vedem şi nu e”. E momentul recunoaşterii Marelui Adevăr: acela al micimii noastre de „fir de praf” şi „biet nimica”…

Apoi, ne vom întreba care este fermecata legătură între „clătinare” şi „clătire”; dacă nu cumva este nevoie să iscăm furtună (Sturm) şi să băgăm la înghesuială (Drang) aparenta putere nemăsurată a Minţii şi Voinţei noastre pentru a ne limpezi asupra a ceea ce suntem cu adevărat: suntem gândurile, principiile, hotărârile pe care le luăm. Suntem credinţa noastră.

(Şi să nu uităm a mulţumi furtunii pentru latura marinărească a caracterului

nostru!)Huge_Storm_Surge_74d2


93



Sufletul nostru e orb.

Şi, ca un orb, s-a învăţat să simtă, încă din copilărie – întristarea şi plăcerea: primul zâmbet al copilaşului nou-născut, este adresat în somn… cui? Poate unor amintiri netrăite încă, sau poate unor proaspete amintiri, legate de lumina ochilor Mamei, căldura şi parfumul aşternutului cald… amintiri neînţelese şi necomparate, ci trăite (sau retrăite) în memoria sufletului.

La fel, primele supărări „pe mâncare”, atunci când pornim din nimicuri războiul nostru de câteva minute cu Lumea, când nimeni nu ne înţelege, toţi sunt parcă împotriva noastră, fără să putem demonstra acest lucru („las’ că ştiu eu”)… furia ni se topeşte rapid în întristare, în melancolie, pentru ca apoi, uitarea să ne ajute să „trecem peste”, să o luăm de la început.

 Sufletul nostru orb are nevoie de Raţiune.

 Raţiunea îi explică Sufletului ceea ce acesta ştie/simte din propria-i experienţă (o ştie numai intuitiv, căci nu are cuvinte să-şi explice stările cognitive pe care le trăieşte, afară de poeţi!) că nici întristarea şi nici plăcerea nu sunt definitiv bune. Ele sunt trăiri extreme, iar la mijloc – în spaţiul îngust şi strâmt, pe calea celor puţini, prin gămălia de ac în care uneori încape o cămilă, e… pacea sufletului: zâmbetul de mulţumită (şi nu rânjetul de automuţumire).

Sufletul, pe măsură ce avansează în experienţe, ani şi riduri, ar trebui să fie tot mai deschis în ascultare către sfaturile Raţiunii. Însă nu e relevant să devii ascultător de nevoie, atunci cănd nu mai ai încotro! Nu e relevant pentru dialogul Suflet – Raţiune, ca primul să asculte de-al doilea numai după ce… a surzit!

Vom spune că Raţiunea are nevoie de ceva timp, în fiecare din noi, pentru a se maturiza, dar o vom găsi până la urmă acolo – căci este darul cunoaşterii Binelui şi Răului, este darul care ne-a izgonit din Rai, făcându-ne muritori.

 Sufletul nostru orb are nevoie de Raţiune, care stă trează sau picoteşte – din puterea Voinţei. Voinţă, care e misterios mai puternică cu cât e mai smerită! Voinţă pe care o cerem prin rugăciune, pentru a o îndeplini (şi nu pentru a o creşte!), în fiecare zi a vieţii noastre.

 (…gânduri pe marginea unor lecturi niciodata pre tarzii, din Sfântul Antonie cel Mare)


E vorba despre o prescurtare care m-a insotit pe vremea cand pregateam de zor examenul de intrare la Facultatea de Istorie.

Fiind cea de a doua disciplina – dar cu pondere egala in media generala, examenul de “materialism dialectic si istoric” (filosofie marxista) a insemnat un test de vointa in memorarea unor definitii exacte. In paralel – pentru ca nu se putea altfel, ramaneam ceasuri intregi intr-o stare de visare admirativa, un soi de meditatie fara temei solid, o mirare asupra felului in care este construita lumea. Simplitatea si Maretia Lumii le primeam cu fiecare capitol al cartii subtiri dar greu de invatat: de pilda, cat este de firesc, de simplu si natural – ca lucrurile se inlantuie (vezi conexiunea universala) si ce grozave consecinte se nasc din atare lege… 

Sistemul filosofic simplificat ne-a marcat multora felul de a intelege viata si lumea.

De pilda, manualul incepea cu cateva lectii introductive, urmate de un capitol despre istoria filosofiei – care fusese scos din programa pentru examen si implicit nu presupunea efort ci exclusiv distractie/placere de a fi/nu fi de acord cu tezele si principiile, ipotezele si notiunile prezentate pe fuga si atinse numai in treacat…

Prima lectie cu adevarat serioasa era prezentata in capitolul 4 (sau 5, daca nu ma insel?) – era lectia despre Materie, Miscare, Spatiu si Timp … abia spre final, era un capitol dedicat Constiintei: atat celei individuale, dar mai ales celei sociale … iar totul culmina cu un final apoteotic, un discurs despre Umanismul Socialist (in care citatele din Nicolae Ceausescu erau la ele acasa!).

Nu mi-as fi adus aminte de reflexele dobandite in timpul anilor de pregatire, daca in seara aceasta nu mi-ar fi atras atentia un canditat la presedintie cu textul aproximativ urmator: “Tara nu are nevoie, ca peste criza economica si sociala, sa se suprapuna inca una – cea politica!”

Sa analizam constiintele filtrate de criza, in toate planurile lor interdependente, asa cum imi aduc aminte ca le-am invatat la filosofie intr-a 12-a (prin 1984) – EPJMASFR – de frica sa nu uit vreuna si sa fiu … depunctat!

  • Economic. Traim pentru a manca sau mancam pentru a trai? Ce se intampla cu surplusul celor ce au si cum acoperim nevoile celor ce nu au? Simtul proprietatii vs. altruism.
  • Politic. Am dreptul de a ma exprima liber: cat de departe pot merge cu injuratul guvernantilor? Am si alte posibilitati de implicare in viata cetatii? Sunt corect reprezentat?
  • Juridic. Cat de ramasa in urma e Legea fata de Viata? Cat de impusa e Legea Europeana, cat o fortam sa supuna Realitatile romanesti?
  • Moral. Binele si Raul, cu mine la mijloc – avand libertatea si datoria de a alege.
  • Artistic. Frumosul si Uratul – cum pot eu, Om sa infrumusetez perfectiunea Naturii? Cum fac ca filtrul meu sa nu imbicseasca fotografia?
  • Stiintific. Cunoastere temeinica si rodnica a Legilor, in inlantuirea lor: specializare intr-un domeniu ingust pentru a mai adauga ceva la cele descoperite pana la tine.
  • Filosofic. Meditatie si speculatie, intelegere.
  • Religios. Traire si implinire, intelepciune.

Ca ne place sau nu, ca suntem in criza sau nu – trebuie sa cernem raspunsuri pe fiecare palier. Si nu putem separa aceste planuri intre ele – nu putem sa le tinem departe, chipurile nepangarite pe unele fata de celelate, fara a ne amagi noi insine!


Folosită în faţa unui pahar cu vin – expresia „VIAŢA ESTE TRECĂTOARE” împrumută din falsul libertăţii absolute: şi dacă viaţa noastră se trece odată cu anii, asta nu inseamnă că putem face chiar tot ceea ce dorim, ci trebuie să punem frâu poftelor noastre. Cu alte cuvinte, să numărăm paharele ce le avem în faţă.

 

Principalul motiv al vieţii fiecăruia dintre noi, al vieţii „individuale” – este cel al mântuirii. Cum se împacă o viaţă trecătoare şi deci limitată, cu mântuirea – care este absolută? Prin aceea că fiecăruia i se acordă o şansă egală. Toţi pornim la drum în viaţa noastră cu şansa egală de a descoperi, de a afla cine suntem; adică trebuie să înţelegem şi în aceeaşi măsură să şi facem ceea ce distingem ca Bine. Un Bine care se află în afara noastră, dar pe care avem capacitatea de a-L simţi şi dori în interiorul nostru.

 

Cum ştim dacă Binele pe care îl simţim este adevărat sau fals? În primul rând, prin zestrea lăsată nouă de cei dinaintea noastră, care au primit, aflat şi consemnat pentru noi. Moştenirea aceasta există în cărţi şi în gene. Nu e nevoie să redescoperim că roata vieţii se învârte ci trebuie să ne însuşim principiile sau legile după care funcţionează viaţa şi convieţuirea noastră. Căci libertatea mea se termină acolo unde începe a celuilalt… atât din frumoasă modestie cât şi din practică autoapărare.

 

 


Imaginati-va: dupa o insiruire neintrerupta de zile pline de evenimente catastrofice, o perioada  de o luna de pauza ar fi perceputa ca ceva nefiresc. Incendii, seceta, cutermure, inundatii, alunecari de teren, accidente, meciuri de fotbal pierdute “la mustata”, arestari spectaculoase, disparitii, aparitii, certuri grozave televizate “in direct”, …, intreg circul capata un aer natural si firesc (ceva de genul “asta e lumea in care traim”), iar apoi, dintr-o data: LINISTE si PACE! Ce te faci? Cum te dor, sarmane, urechile si cu ce vei considera sa umpli spatiul lasat gol de comunicatele apocaliptice care dintr-o data iti lipsesc?

Negresit, masinaria media va inventa stiri si din nimic…

« Previous PageNext Page »