Insomnii



Mărul însoţeşte prin apariţiile sale, multe din momentele reprezentative din istoria omenirii. De la mărul – fruct interzis şi motiv al păcatului originar; la mărul-ţintă ce declanşează drama în sufletul tatălui arcaş Wilhelm Tell… De la mărul care o adoarme pe Albă ca Zăpada, la “Merele roşii” ale lui Alexandru Tatos şi Mircea Diaconu… De la mărul supranumit Apple a lu’ Mac a lu’ Steve Jobs şi până la Big Apple – cum am auzit că i-ar spune New York-ului…

Una din cele mai mari contribuţii ar fi adus-o omenirii acel măr căzut în capul cui trebuie, la momentul potrivit. Super timing din care a rezultat, în anul 1687, exact în data de 5 Iulie (!), o primă ediţie a unei lucrări în trei părţi care a fost considerată una din cele mai importante lucrări din istoria ştiinţei: “Philosophiae Naturalis Principia Mathematica” – aţi ghicit, a lui Sir Isaac Newton.

Recitind superficial cele trei legi fundamentale ale mecanicii corpurilor şi Legea gravitaţiei, am rămas surprins ca un copil de şcoală de complexitatea interacţiunilor lumii din jurul nostru. Ce-i drept, nostalgia a lucrat imediat: mi-am adus aminte cu multă plăcere de fabuloasele lecţii ale unui dăruit profesor de fizică din Liceu, Herr Jost – căruia nu găsim cuvinte a-i mulţumi pentru harul pedagogic revărsat asupra noastră…

Şi, dintr-o dată, printr-o combinaţie de amintiri şi lecturi proaspete, saltul pe care l-am făcut în urmă cu două luni de la înălţimea de 2,65 m având “la purtător” 98 de kg – a căpătat cu totul alte conotaţii (care ţin, vai mie! – de ignoranţă) şi, ca filolog, v-aş ruga să mă ajutaţi să calculez forţa de impact, în Newtoni, a corpului la contactul cu pământul (vezi schema de mai jos )…

Chestiunea pe care abia acum, la două luni de la accident o înţeleg foarte clar – este că Pământul a reacţionat şi el, dragul, cu o forţă de impact “inversă”, care (dacă aş fi fost mai atent la orele de fizică din şcoală) ar fi trebuit neapărat luată în calcul! Ce uppercut am luat din cauza lipsei de previziune! Maleola tibială dreaptă – kaputt… dar până pe 5 august, când dăm jos ghipsul, nu mai e mult!

Ia să vedem, formulăm corect întrebările (adică, avem date suficiente pentru a le răspunde?):

1. Cât a durat “zborul”?

2. Care a fost forţa de impact la “aterizare”?

3. Cum s-ar fi schimbat datele problemei dacă eram la o “greutate optimă” de să zicem …83 de kg?

Un corp având masa de 98 kg cade de la înălţimea de 2,65 m ...


Tragicul episod de la Smolensk ne-a lăsat tuturor un gust amar: Preşedintele Poloniei, în drum spre o ceremonie istorică ce urma să recunoască nişte crime odioase, moare în accident aviatic. Polonia e decapitată şi întreaga lume află despre MASACRUL DE LA KATYN… (filmul s-a transmis în direct la ore de maximă audienţă, inclusiv în Rusia).

Personal, după ce am văzut cutremurătorul film al lui Vajda, am gândit în spiritul filmului, continuând cu o replică (imaginară) a Doamnei General: “Lăsaţi-i să se odihnească, nu strângeţi capital politic la tăieri de panglici şi depuneri de coroane … Jertfa lor nu poate fi recompensată cu discursuri.”

Apoi a venit norul de cenuşă cernită peste zilele funeraliilor naţionale. Test de forţă pentru diplomaţiile cancelariilor marilor puteri: cum ajung trimişii noştri la “faţa locului”? Că Obama nu a găsit soluţii – va fi fost ocupat cu reformele lui, şi venea de departe… dar că Angelica M. n-a ajuns, e grav. Pentru ea şi prin ea, e grav pentru Germania.

Episodul de astăzi însă, ne-a convins că lui Medvedev nu-i priesc deloc comemorările; mai nou Janukovitch al Ukrainei a păţit-o la un mod caraghios de … trist! S-ar cuveni poate să  ne întrebăm dacă nu cumva eroii s-au săturat, înaintea noastră, de mascarada politicii televizate?!

http://webtv.realitatea.net/extern/viktor-ianukovici-a-fost-lovit-de-o-coroana-de-flori



M-am prins şi eu, în sfârşit!

MEDIA ne ia candid la mişto – mi-a devenit clar ca lumina zilei abia acum, după o noapte de reflecţie, ajutat de o replică a unui reporter “de teren” de pe lângă B.E.C., acolo unde toţi ochii sunt aţintiţi în zilele acestea.

Ştirea făcea referire la dificultatea operaţiunii de renumărare a voturilor nule. Cei 17 magnifici numărători de greşeli trebuie să “dea gata” până luni – nu mai târziu de ora 15,00 (!) – cele 138.464 (unasutatreizecişioptmiipatrusuteşasezecişipatru) de voturi nule. Pentru asta, e clar deja – NU LE VA AJUNGE TIMPUL! Deci – măsurile au fost imediate, reporterul relatand ceva de genul:

“AM VĂZUT PLATOURI CU MÂNCARE ŞI AVEM INFORMAŢII CĂ S-AU ADUS ŞI PATURI PLIANTE ÎN INCINTA B.E.C.! PROBABIL CĂ CEI 17 SE VOR ODIHNI PE RAND, …”

Apoi, din nou calcule şi estimări dacă le va ajunge sau nu timpul acestor bravi salvatori ai democraţiei – căutători de petite în munţi de gunoaie…

Inutile nule voturi, ne-aduceţi aminte de gâştele care au salvat cândva Roma!

gasculite


Cică erau odată trei oameni, care nu aveau legătură unul cu celălalt – altceva decât contemporaneitatea. Adică împărţeau împreună anotimpurile şi atât. Căci timpul îl socotea fiecare, pentru sine, după natura caracterului lor şi a faptelor săvârşite, după cum urmează:

1. Primul, nu făcuse mare lucru în viaţa lui, nu “legase” nimic. Trăia modest, vorbea modest, avea o filosofie “călduţă”. Nu ştia a doua limbă străină şi nici nu citise literatură universală. Modest de sărac…

2. Al doilea, putea fi descris ca un Geniu al Răului – constructor de Imperii, i se legase în viaţă tot, ca într-un pact mefistofelic. Ştia multe, învârtea multe, dar cultiva  slăbiciunea umană şi construia nesăţios mai departe exploatând vicii şi îndreptându-se spre Iadul veşnic…

3. Al treilea era un om bun, muncitor şi ridicat pe forţele lui proprii din anonimat. Nu căutase el să fugă de anonimat dar lumina din ochii celorlalţi îi făcuse vizibilă prezenţa. Lumina era uneori caldă, recunoscătoare – alteori albastră, rece-invidioasă…, dar era lumină şi omul era expus cu plăcere ei.

Fiecare din cei trei a fost adus de către povestitor la o confruntare cu virtutea smereniei.

Şi iată ce am aflat:

1. Primul s-ar fi smerit pleonastic. Viaţa modestă  şi purtată în sărăcie are nevoie de curăţenie şi rugăciune. Dar smerenia nu e uşor de chemat la masa săracului!

2. Al doilea nu s-a prezentat nici el la confruntare. Ce să caute acolo? El îşi era suficient sieşi, nu avea de împărţit gloria cu nimeni altcineva – prin urmare nu avea cui să mulţumească, în faţa cui să se încline. Dar de unde atunci această foame a sufletului care nu putea fi astâmpărată? Omul Rău expus gloriei – se împăunează şi caută spre oglindă nu spre Cer.

3. Al treilea a venit cu plăcere la întâlnirea cu virtutea smereniei. Omul Bun expus gloriei – foloseşte smerenia ca pe o armă a recunoştinţei. Ce am primit – îşi spune -, este un dar de la Cineva mai presus de mine.

PS – O altă povestire cu tâlc, din care rezultă că şi săracul dacă se laudă cu sărăcia lui – are nevoie de smerenie pentru a vedea pe Dumnezeu – găsiţi aici: http://smerenia.wordpress.com/2007/02/13/smerenie/

« Previous Page — Next Page »