În primul rând să vă explic ce este “huolitul”. Huolitul e un cuvânt nou, a cărui formare a presupus alăturarea interjecţiei româneşti “huo” grecescului “lithos” (piatră).
Am preferat această variantă, pentru că se apropie periculos de frumosul regionalism “hăulit” – care duce imediat cu gândul la un gen muzical popular românesc (cunoaşteţi hă-lă-u-ă? un fel de Jodler de pe la noi). În acelaşi timp, terminaţia ne trimte la oamenii primitivi ai epocii pietrei (paleolitic, mezolitic şi neolitic – fiind împărţiri ale unui timp al penitenţei atât de lung şi întunecat pe cât de îndelungate trebuie că erau nopţile în peşteri şi bordeie).
Pe scurt: un câtec al oamenilor duri, caractere pietros-bolovănoase, cioplite mai mult sau mai puţin, şlefuite mai mult sau mai puţin, care odată ajunse la disperare … cântă! În felul lor, bineînţeles.
Am avut de ales, partinic, între: “a huoli” şi “a da cu huo” – dar cum puteţi remarca, opţiunea a doua se referă mai degrabă la subiectul provocator de mânie (dau cu huo către cineva, la adresa cuiva) şi nu am vrut să cadă pe planul doi artistul însuşi, huolitorul.
Scena acestuia este de obicei stadionul de fotbal. Acolo, nemulţumirea faţă de omul (îmbrăcat în negru) ia forme din cele mai extreme, corul huolitorilor se formează solidar în jurul unei faze oarecare şi – după cum am văzut în unele cazuri, instinctul aruncării cu piatra (fie şi cea de la brichetă), a rămas perfect conservat până în zilele noastre.
Din când în când însă, huolitul îmbracă haina politicului…
Creşterea în responsabilitate, transformarea microbistului în cetăţean, îi schimbă radical tonul: dintr-unul mânios într-unul disperat!
Vă invit să continuaţi acest demers al identificării diferitelor forme de huolit – şi închei cu întrebarea, pusă de-un prieten pe una din reţelele de socializare: o fi vreo legătură între huolitul est-europenilor din 1989 şi huolitul care i-a cuprins pe nordafricani în acest început de an 2011? Sau, dacă preferaţi politica internă: anunţă huolitul în timpul horei unirii mici, mari mişcări sociale în 2011 – mişcări care ar situa, nu-i aşa. România mai aproape ca oricând de continentul african?
Cu gândul la micuţa Lucy şi la somnul ei de milioane de ani, vă doresc o primăvară frumoasă, tuturor! 🙂
Calin Diaconu 