… sa va straluceasca tuturor, amintindu-va ca fragilitatea noastra ii este placuta lui Dumnezeu! … La Multi Ani, va colindam!

Nasterea lui Cristos, sa va fie de folos!

Nasterea lui Cristos, sa va fie de folos!


Ambele te invaluie, te incercuiesc, iti provoaca ameteli si poate – celor mai slabi – greturi (de) la lingurica.

Ambele ne-aduc aminte cat de slabi suntem – uneori in fata altor oameni, de cele mai multe ori in fata naturii… dar mai ales, ambele teme se preteaza unor exercitii de pictura abstracta …

Multumim Dariei Diaconu (10) si Doamnei Profesoare Luiza Patriciu pentru tablourile realizate astazi.

Ele ne arata destul de clar care e diferenta dintre vertij si virtej … nu?

Hypnosis

Hypnosis

Tornada

Tornada


In Noiembrie 2008 – scriam editorialul pentru revista Misiunea Casa. Inspirat de imaginea Sibiului, mi-a placut viziunea Primarului. Astazi suntem curiosi sa aflam cat de actuala e “filosofia de dezvoltare a Romaniei” si cum poate fi ea pusa in aplicare …

Calin Diaconu's avatarCalin Diaconu

piata-2Privesc de la balconul unui hotel de 5 stele parcarea bine organizată şi încerc să îmi explic de ce nu mă deranjează gri-ul închis al asfaltului impecabil? Probabil, din cauza împrejurimilor: pădurea din vecinătate, de dincolo de drumul naţional care străbate peisajul, se pregăteşte de toamnă lungă, e încă verde. Iar verdele respiră prin aer, îl purifică şi mă linişteste…

 

Mai e ceva, totuşi! De cealaltă parte a drumului national, observ un „gard viu”. Nepăzit de nimeni, deşi ştiu din experienţă că fiecare fir de bucsus costă… Ce caută acolo? Cum a apărut, cine îl îngrijeşte? Doar este pe domeniul public – nu pe domeniul privat; ce puteri mari are administraţia acestui oraş, ce resurse, ce fonduri?

 

pod-21Înapoi în cameră, găsesc o broşură în limba germană: „Das Leitbild der Stadt Sibiu/Hermannstadt”. Stiu ce inseamnă Vorbild – exemplu de urmat, acel ceva pe care poţi încerca să-l…

View original post 297 more words


Circula un banc pe vremea lui Ceausescu. Ce-i drept, trebuia sa ai oarece talent actoricesc si cunostinte minime de engleza pentru a spune (si a rade la) respectiva poanta.

Asa cum imi vine in minte acum, actiunea se petrecea undeva in indepartatul Mexico, pe care (cei ce-ati prins televiziunea de doua ore pe zi, stiti de ce!) – ni-l imaginam ca-n filmele cu cowboy …

Cica un gringo american mergea pe o strada prafuita dintr-un orasel de provincie. Liniste totala, nici tipenie de om, ziua in amiaza mare, caldura mare, soarele dogoritor. La un moment dat intalneste intr-un petec de umbra un mexican tolanit, care motaia acoperit de-un sombrero. Incepe urmatorul dialog, in engleza – americanul vorbind cu accent sudic iar mexicanul stalcind-o in spaniola:

– Good day, Mister – can you please tell me where the Bar is? I’m pretty much new in this town and think I got lost …

– Buen dias, Señor! Come no – you go in the right direction, just follow this road and you will find the bar. But it is closed now!

– Why … Thank You Mister! I’ve seen all this quiet around! Where is everybody? Why is all so quiet?

– Siesta, Señor, we have all siesta now …

– Ah-haaa, so I think I should have to wait … right?

– I don’t know Señor …

– But … What do you do after your siesta?

– Oh, after the siesta? … We will all have siesta again!

– And then?

– And then, hopefully, we will have another siesta, Señor!

– Hmmmm … Siesta before and siesta after … Nice living you have here in Mexico … But in the meantime, tell me, in the meantime – what do you do?

– In the meantime? I don’t know Señor, … maybe a Revolution?!

…………………………………..

Bancul a capatat alte proportii dupa ce am vazut in weekend filmul Lamerica (1994) in regia italianului Gianni Amelio. In sfarsit un vest-european care-si pune serios problema responsabilitatii mizeriilor tranzitiei. Frate, ce film! Vreti sa intelegeti povestea ajutoarelor din strainatate? Vreti sa multumiti lui Dumnezeu ca nu v-ati nascut in Albania si ati trait in Romania sub Ceausescu? … Luati-va din timpul liber si dati-l acestui film.

Cine-s vinovatii: dictatorii sau popoarele care se lasa conduse, anesteziate de lipsa solidaritatii si egoismul instinctului de supravietuire individual? Amelio ne da un raspuns complex, pentru ca asa arata destinul uman, daca-l analizezi prin lentila istoriei: dincolo de fatalitate, intrevedem responsabilitatile popoarelor care se vor civilizatoare dar trimit la inaintare conquistadori lipsiti de scrupule. Iar cinismul acestora poate sa ne intrerupa o vreme gandurile cand auzim cum stiu sa rasuceasca, dialectic, cuvintele in favoarea lor: “La liberta troppa, fa male!” sau “Gli Albanesi sono come bambini – si un italiano loro le dice che il mare e fatto da vino – loro credono e bevono …” (citat aproximativ).

Cu o jumatate de viata petrecuta in siesta comunista si cealalta in siesta tranzitiei, e timpul – poate-, pentru o Revolutie?!

Lamerica (in adaptarea noastra - "Fiii ploii"). Come se dice "orfano" in inglese? ... Insomma: "no father, no mother!"

Lamerica (in adaptarea noastra – “Fiii ploii”). Come se dice “orfano” in inglese? … Insomma: “no father, no mother!”


Sunt multe căile care duc spre împietrirea sufletului iar pericolul de a ne îmbolnăvi de nepăsare este cu atât mai mare cu cât sistemul social în care trăim ne propune himere poleite cu aur în locul valorilor spirituale eterne: Credința, Speranța și Iubirea.

Textul de față nu-și propune să schimbe pe vreunul din voi, ci este menit să mă ajute să mă schimb pe mine, cel care intru în relație cu voi, care schimb cu voi idei, cuvinte, priviri, promisiuni … Mai ales, dorește să sondeze capacitatea de transformare a unui teoretician în educator. Un teoretician este acela care învață pentru a căuta explicații, un educator este cel care propune schimbarea pentru sensul ei evolutiv: pasul înainte, spre întâlnirea cu Creatorul.

Împietrirea nu înseamnă imediat nemișcare, ci poate căpăta sens în căutările false, în frământările sterile, în rătăcirile din labirintul vieții de zi cu zi. Prezentul continuu depășește prin aceea prezentul imediat, pentru că ajunge să vadă viața de sus, în sensul ei. Căutarea e bună, dar dacă nu are sens transformator, dacă nu caută conținutul (esența) jocului – rămâne la stadiul de practică a plăcerii.

Teoreticianul împietrit în sistem ceartă pe celălalt. Este creator de scandal și discuții. Vede lucrurile care nu merg, le arată cu degetul, fără a găsi soluțiile adevărate. Îl recunoaștem în moralistul de serviciu care, scuturat bine, este demascat de propriile interese partinice. Demascatorii răului din celălalt sunt purtători de mască ei înșiși.

Educatorul e cel care propune exemplul propriu. Trecerea se face de la realția om-către-om la relația om-care-se-oferă-pe-sine-celuilalt, adică de la explicație la conținut, de la formă la fond, de la observarea relelor care se văd cu ochiul liber – la expunerea răului care stă ascuns și le generează.

Sistemul construit de oameni, adică societatea și statul care o guvernează – își arată din când în când limitele, cât să stârnească nemulțumiri și setea de schimbare. Șansa democrației și farmecul ei constau în aceea că acceptă principial punerea în discuție a stărilor de fapt date, dar slăbiciunea ei se relevă în sterilitatea discuțiilor și fragilitatea numerelor: cei mulți legitimează puterea, iar nu dreptatea.

Fiindcă sămânța depinde de locul în care cade, putem ajunge la concluzia că universul din jur nu e pregătit să primească ideile novatoare și suntem tentați să ne întristăm când schimbările nu se produc în ritmul dorit de noi. Suntem gata să dăm vina pe osificarea din jur, înainte să ne aplecăm asupra pietrei din interior, de unde pornește adevărata schimbare. Valorile eterne rămân Credința, Speranța și Iubirea – iar acestea nu pot fi împrumutate din afară, trebuie descoperite în interior, în raportul nostru cu ceilalți – prin exemplul pe care-l propunem.


(Note și însemnări în timpul Școlii de Rugăciune 2014/2015)

Labirintul căutărilor sterile. E atât de simplu să recunoști oamenii după faptele lor ...

Labirintul căutărilor sterile: când ar fi atât de simplu să recunoștem oamenii, după faptele lor …