Filosofie Politica



brazilia(Câteva gânduri pe marginea unui interviu acordat de Glenn Greenwald blogului ”Democracy Now!”.)

Nu vă sună cunoscut termenul de suspendare (impeachement)? Ar trebui, pentru că s-a încercat de mai multe ori suspendarea Președintelui, și la noi. Luați de pasiunile momentului, nu am înțeles cât de importantă a fost exercitarea democrației de către popor, testarea ei în momentul fierbinte al depunerii primului om în stat.

Să ne înțelegem, totul pleacă de la corupție. Și probabil că este atăt de generalizată la nivel planetar, încât mințile luminate care ne conduc au ajuns să spună ”HAI SĂ FACEM CEVA!”. Se vorbește deja de mai multe tipuri de corupție – ”soft” (normală) și ”radical” (acută, cronicizată, o infecție ajunsă la maturitate) …

De ce macină corupția rădăcina – altfel sănătoasă – a democrației? Pentru că politicienii – deși aparent sunt aleși de către popor, rămân în slujba celor care le-au achitat facturile campaniei. E o regulă tristă în ultima vreme, că politicienii care au cea mai convingătoare campanie să fie aleși de popor: asta echivalează cu a recunoaște că politicianul e un produs, pe care noi suntem dispuși să-l consumăm. Bugetul de publicitate ne convinge (rețeta e simplă: mesaj țintit spre target + impresii cât mai multe) și ne trezim că am pierdut alesul chiar dacă acesta iese din primul tur.

Atunci ce speranța avem? Putem spera în aplicarea legii (THE RULE OF LAW). Rolul instituțiilor judiciare și al instituțiilor de forță ale statului e mare, cu cât corupția e mai mare. Aceste instituții se maturizează pe măsură ce legea se aplică și oamenii sprijină prin aplauze (adică prin audiențe) rezultatele acțiunilor cu mascați. Se poate (teoretic) și altfel: putem dezvolta campanii serioase la nivelul targetului expus corupției – învățându-l, educându-l. Dar asta e prevention, și probabil va ține după ce ne vom plictisi de circ. Deocamdată, circul ne place, circul face bine – avem audiență.

Care este vârsta maturizării unei democrații? O democrație tânără – e cea ”proaspăt scăpată/eliberată” de o dictatură. Brazilia își măsoară vechimea democrației din 1985, cînd s-a înlăturat dictatura militară instaurată de americani în 1964. Câte generații trebuie să treacă până la vindecare?  Contează tipul de dictatură din care se naște o nouă democrație? Diferă dictaturile militare de cele comuniste, prin evoluția democrațiilor care le-au înlocuit, sau mai importante sunt vecinătățile (geopolitica)?

Când începe tragerea la răspundere a conducătorilor politici într-o democrație sufocată de corupție? Când începe societatea civilă să se maturizeze pentru a cere socoteală celor pe care i-a votat? E nevoie de impulsuri tragice – ca cel de la Colectiv, de-acum o jumătate de an? De dezvăluirea unui scandal de corupție de miliarde? Ce pune în mișcare masele tăcute, ce bagă strechea-n turmă?

Există o legătură între pasiunea pentru etică și criza economică prelungită (recesiune)? Oare descoperim importanța binelui doar atunci când dăm de rău? Sau căutăm cauzele răului (adică de ce anume nu merg bine lucrurile) și începem să ne uităm în oglindă pentru a ne îngrozi de urâțenia chipului sluțit de falsitate, doar atunci cînd ajungem la fundul sacului?!

Ce responsabilitate revine noului val de politicieni, care ajung la putere pe baza promisiunilor de stopare a corupției? Căror riscuri se expun (conștient sau nu), pentru că va veni momentul în care vor trebui să facă compromisuri (politica nu merge fără)?!

Are dreptul justiția – într-o democrație –  să se alieze de partea ”celor buni” (adică a opoziției, de regulă),  pentru a asigura alternanța la putere?!

Cum ne dăm seama de (sau cum putem distinge între) atacurile oportuniste și încriminările adevărate? Există o foame de senzațional a mediei, o goană după prezentarea cătușelor la televizor … ce învățăm din aceasta? Nu putem învăța din bine, nu putem preveni?

Furia străzii care duce la schimbarea unui Președinte ales în mod democratic – e un semn de slăbiciune a democrației și nu de creștere a conștiinței civice a poporului. Una din regulile de aur ale democrației e exercitarea dreptului de vot. Nu ne putem răzgândi, nu putem să schimbăm regulile jocului în timpul meciului … democrația implică seriozitate.

În ce măsură sunt nemulțumirile și mai ales, nemulțumirile exprimate – rodul unor procese de maturizare internă și în ce măsură sunt ele alimentate și stimulate din exterior? Există interese de destabilizare a zonei? Cine câștigă de pe urma războiului?!…

brazilia

 


Apăi, om ave’ parte anul acesta și de-o lecuță de-alegeri: vârtutea și inspirațiunea neamului se va esprima din nou pașnic, prin ștempluirea petecului de hârtie în colțul cel luminat de ”părererea proprie”.

Cât de proprie ne este această părere, și cine/ce/cum ne va convinge, de data aceasta ?!

Ne trezim că-l pomenim pe Băsescu – acest ”Cicero al nost’” – care ne-a convins în 2009 cu celebra sa replică: ”UNDE-AȚI FOST ASEARĂ, DOMNULE GEOANĂ?” … formulată cu o doză suplimentară de agresivitate: ”… NICI AZI NOAPTE NU V-A PLĂCUT (LA VÂNTU)?”

Execuția lui Geoană (transmisă la oră de maximă audiență) ne trimite la autorii antici, mai exact la celebrul discurs al lui Cicero împotriva lui Catilina: ”Quid proxima, quid superiore nocte egeris, ubi fueris, quos convocaveris, […] ?O tempora, o mores!”  (Ce-ai făcut aseară? Dar în seara dinainte? Unde-ai fost? Pe cine-ai convocat? […] Oh, ce vremuri, ce moravuri!)

Și după ce unii din noi vom înțelege că istoria se repetă până ce-o-nțelegem și ne hotărâm să-nvățăm câte ceva, vom ieși poate mai puternici din asemenea confruntări între demagogi, pentru că refuzându-le, vom ajunge cu politica la un alt nivel – cel rațional.

Deocamdată, așteptăm prăbușirea lui Trump (Cicero-al lor) în sondaje – și ne rugăm să-i facă loc lui Cruz. Se va întâmpla asta oare, sau a prins latura fierbinte a spiritului latin și la americani?! Dacă Media e mai puternică decât Politica, dacă arta oratoriei e parte tot mai importantă din jocul democratic – cum și mai ales încotro vom … avansa?!

 


S-ar traduce cu “alegeri primare” … dar vă rog, atenție: nu are legătură cu alegerea vreunui primar! Primary – e ceea ce presupune o urmare, un ”secundum” temporal. Fac o paranteză aici, pentru frumusețea acestui ”secundum”, mai ales că în școala de mâine – noi, urmașii Romei, se pare că nu vom mai primi noțiunile fundamentale de latină de care ar trebui să avem parte pentru a ne mira asupra genezei și continuității noastre …

Secundum, ca prepoziție care guvernează acuzativul, are două înțelesuri – fie înseamnă ”conform”, fie înseamnă ”după”. Dar mai există o posibilitate pentru secundum: să fie substantiv, și atunci înseamnă ”noroc” sau ”succes”. Să înțelegem că de-aici vine vorba – ”după faptă și răsplată”, adică strămoșii noștri înțeleseseră un lucru simplu – că nu poate pica norocul din cer, ci trebuie să urmeze cuiva, să aibe un ante-mergător (fără girofar și nebăgat în seamă), care se numește muncă, rugăciune, orientare, talent, consecvență …?!

Primaries – preselecția cu rol de cernere a candidaților la Președinția Statelor Unite, e în toi dincolo de Ocean și merită urmărită atent, pentru că învățăm de fapt despre sistemul alegerilor într-o democrație (tradițională, nu originală!).

O analiză interesantă a parcursului preliminar (ce frumoasă și eficientă e presa online!) ne oferă Der Spiegel – și vă propun să-l urmărim și să pariem în cunoștință de cauză pe calul câștigător. Probabil că răbdarea și munca de urmărire a rezultatelor acestor preliminarii ne va situa în poziția de a fi mai aproape de o predicție norocoasă, mai aproape de un prognostic adevărat … Dar, cum spuneam mai sus: (în anumite culturi) norocul nu e răspunsul aleatoriu la o ghicitoare – ci presupune un efort, o acțiune (sau stare) precedentă!

republicani

democrati

 


Capacitatea profeților de a comunica ceea ce auzul lor fin percepe în legătură cu viitorul, a devenit în lumea modernă (prin calculul probabilităților și nu numai) – o știință.

Prestigioasa revista The Economist, ne propune printr-un film o reflecție a ceea ce va merita atenția noastră în 2016. Am reținut de pildă că realitatea virtuală va ajunge să facă tot mai mult parte din viața noastră, dar și faptul că schimbările climatice (El Ninho) vor afecta serios planeta-mamă. Englezii fiind semnatarii filmului, anul Shakespeare are bineînțeles parte de o prezentare interesantă.

E trist că acumulările materiale ale celor 1% bogați ai planetei vor depăși pentru prima dată agoniseala restului de 99%. Dar Legea că ”ultima cămașă nu are buzunare”, sperăm să-și păstreze valabilitatea.

La Mulți Ani, 2016! Fie ca România să nu intre în febra alegerilor prea devreme, iar geografia politică a granițelor să rămână una temperată! Pace și Bine.


Pope Francis

Nu ajunge să știm, trebuie să facem. Dar dacă nu știm să ne alegem modelele din trecut, atunci …

”E de datoria mea să construiesc poduri …”

(Papa Francisc, Discurs către Reprezentanții Congresului SUA, Septembrie 2015 – o posibilă interpretare.)

Biserica este atentă la lumea din jur, mai întâi pentru că face parte din ea dar și pentru că este cea mai veche instituție, încă vie și având un rol social recunoscut de (aproape) toți … Pentru că, divizați cum ne-am obișnuit să fim, sunt unii care-i neagă acest rol, alții îl consideră prea mare – iar nu puțini vor fi dintre aceia care spun că Biserica nu face destul sau că se gândește prea mult la propriul interes. Eu cred că prin simplul fapt că există, Biserica ne demonstrează sorgintea ei divină și mă bucur atunci când văd cum umilința și modestia unui Papă atrage atenția și simpatia celor pe care-i ceartă, ca un Părinte iubitor.

Aflat recent în vizită în Statele Unite, blândul Papă Francisc le-a adus aminte americanilor de ce sunt o națiune mare. În cuvântarea adresată Congresului reunit, s-a folosit de patru exemple, făcându-le cel mai frumos compliment posibil: a spus tânărului popor american : ”Aveți istorie! Fiți mândri de reprezentativitatea strămoșilor voștri, care și-au pus amprenta asupra caracterelor voastre! Folosiți calitățile lor astăzi, pentru că și astăzi, lumea asta care se clatină are nevoie de principii solide și sănătoase!”* …

Cele patru exemple sunt: Abraham Lincoln, Dr Martin Luther King, Dorothy Day și Thomas Merton. Despre fiecare, ne putem documenta citind. Dar impresionant a fost exercițiul de a aduna de la fiecare acele calități necesare pentru a trece peste furtuna veacului acestuia. Aproape neobservat, în buchetul caracterelor tari, a fost prezent un al cincilea – anume Moise, strămoșul comun asumat ca un exemplu de ”politician complet” pentru că prin legile lui (drepte fiind!), se strânge laolaltă poporul lui Israel iar prin vorbirea lui directă cu Dumnezeu e întruchipată demnitatea transcendentă a ființei umane.

Ce alt rol valid își poate asuma politica, dacă nu pune în centrul atenției sale trebuințele societății ca întreg, dacă nu-și propune o creștere pentru toți, nu doar pentru cei privilegiați. Socialism? Suntem sensibili și aricioși când auzim ”binele pentru toți” dar e nevoie de idealism – și încă de unul radical, pentru a termina războaiele și a opri polarizarea lumii acestui început de mileniu.

Ne-am notat observația (aplaudată de congresmeni probabil pentru naturalețea autocriticii?): ”Nici o religie nu este imună în fața formelor de erezie individuală sau în fața extremismului ideologic” … cât și aceea prin care suntem avertizați asupra reducționismului simplist (lucrurile nu sunt întotdeauna albe sau negre, e nevoie să facem efortul de a descoperi nuanțele – altfel cum îl vom înțelege pe celălalt?).

Papa Francisc s-a adresat congresmenilor americani ca unor reprezentanți și i-a rugat (fără a le-o spune explicit!) să se ridice la înălțimea funcției lor – e valabil pentru toți politicienii, care trebuie să fie ”reprezentanți reprezentativi” ai popoarelor care i-au ales (adică i-au împuternicit pentru politică – o treabă care e în cele din urmă necesară întregului polis).

Numai cine nu vrea să vadă structurile injuste și acțiunile de forță ale lumii noastre, numai cine închide deliberat ochii și nu meditează serios la aplicarea principiului subsidiarității** în politică, acela nici nu va recunoaște valorile fraternității și ale dragostei și cum acestea sunt, de fapt, roade ale credinței.

Folosind prilejul pentru a promova enciclica sa ecologică ”Laudato Si”  despre dezvoltare sustenabilă, Papa Francisc a vorbit despre necesitatea de a ne lepăda de formele de nepăsare în care am ajuns să excelăm și a propus să ne lăsăm antrenați într-o altă formă de progres, ”mai social”. Trebuie să găsim calea prin care se vor îmbina în mod fericit trei obiective, care astăzi par a se exclude reciproc: lupta împotriva sărăciei, demnitatea umană și protejarea naturii.

Aceste mesaje credem că au ajuns până la inimile congresmenilor americani. Acum că ”le știu pe toate acestea, fericiți vor fi de le vor face!”. Amin!

PS – celor care doresc să parcurgă transcrierea discursului (în limba engleză): Pope Francis makes historic address to U.S 2015 september.

_______________

* mesajul-cheie, deși folosesc aici ghilimelele pentru a-l exprima, este o părere personală generală asupra discursului și se referă la ceea ce mi s-a părut mie că a vrut să transmită Sfântul Părinte în discursul său congresmenilor americani. Papa Francisc e prea bun și blând pentru a scutura conștiințele politicienilor într-un mod brutal sau măcar direct. E prea delicat pentru așa ceva. Dar noi, hârșiți în partea asta de lume, ne-am obișnuit cu croșee, directe și upper-cut-uri în timpul diferitelor alocuțiuni … 

** acest principiu spune așa: să se permită și să se încurajeze decizia la nivelurile de jos, acolo unde se lucrează de fapt

« Previous PageNext Page »