Comentarii din Cetate



Ar trebui să fim cu toții ”καθολικοί” – exact în proporția în care putem înțelege că Biserica lui Cristos ne privește pe toți creștinii, în aceeași măsură.

Universalitatea poate stârni temeri particulare, mai ales acelora care se vor apărați de ziduri, dar este singurul punct de plecare atunci când vrem să vorbim despre unitate. Dar universalitatea Bisericii este singura care ne poate conduce spre UNITATEA ei.

Suntem catolici, atunci când suferim la gândul prigoanei creștinilor în vechea Sirie: amintindu-ne de Sfântul Ignatie al Antiohiei – încununat cu coroana martiriului în vremea lui Traian. După ce l-a înfruntat pe împărat, parcurge în lanțuri drumul spre Roma unde avea să fie dat  fiarelor sălbatice dar pe drumul său, (suntem în anul 100 d.H.!) – dictează câteva scrisori importante pentru teologia creștină. În cea către creștinii din Smirna apare pentru prima oară termenul de ”catolic” cu referire la biserică: ”Wherever the bishop appears, there let the people be; as wherever Jesus Christ is, there is the Catholic Church”* – Acolo unde apare episcopul, acolo să fie și poporul; căci acolo unde este Isus Hristos, acolo este Biserica catolică: o bucurie a comuniunii, o trăire vie a unității.

Suntem catolici, atunci când suferim în unitate astăzi, alături de creștinii sunt prigoniți în ce-a mai rămas din Siria dinastiei lui Assad: teroarea fraților creștini din Orientul Apropiat bate la poarta conștiinței noastre, ne clatină din confortul păcii pe care o considerăm fără motiv -firească (căci ce am făcut noi, s-o merităm?).

Astăzi, în Duminica a doua a Sfântului și Marelui Post, în vreme ce frații noștri romano-catolici sărbătoresc Sfintele Paști, mi-a fost dat să înțeleg un lucru simplu dar atât de important: toți creștinii suntem una în Cristos – nu numai noi cei de astăzi, ci și aceia care au trăit înaintea noastră. Iată cum se roagă preotul, pentru noi toți (cf. Liturghiei Sf. Vasile cel Mare, s.n.):

Iar pe noi toți, care ne împărtășim dintr-o Pâine și dintr-un Potir, să ne unești unul cu altul, întru împărtășirea aceluiași Spirit Sfânt, și să nu faci pe nici unul din noi să se cuminece spre judecată sau spre osândă cu Sfântul Trup și Sânge al Cristosului Tău; ci să aflăm milă și har, împreună cu toți sfinții care din veac bine Ți-au plăcut: cu strămoșii, părinții, patriarhii, proorocii, apostolii, propovăduitorii, evangheliștii, mucenicii, dascălii și cu tot sufletul drept care s-a săvârșit întru credință …

De aceea, tuturor fraților noștri romano-catolici care – vorba Părintelui Francisc Doboș ”s-au grăbit să sărbătorească Paștele mai devreme anul acesta”, le răspundem cu aceeași bătaie de inimă: Adevărat a-nviat!

___________

  • Igantius of Antioch – Letter to the Smyrnaeans 8, traducerea  în engleză a lui J.R. Willis

Apăi, om ave’ parte anul acesta și de-o lecuță de-alegeri: vârtutea și inspirațiunea neamului se va esprima din nou pașnic, prin ștempluirea petecului de hârtie în colțul cel luminat de ”părererea proprie”.

Cât de proprie ne este această părere, și cine/ce/cum ne va convinge, de data aceasta ?!

Ne trezim că-l pomenim pe Băsescu – acest ”Cicero al nost’” – care ne-a convins în 2009 cu celebra sa replică: ”UNDE-AȚI FOST ASEARĂ, DOMNULE GEOANĂ?” … formulată cu o doză suplimentară de agresivitate: ”… NICI AZI NOAPTE NU V-A PLĂCUT (LA VÂNTU)?”

Execuția lui Geoană (transmisă la oră de maximă audiență) ne trimite la autorii antici, mai exact la celebrul discurs al lui Cicero împotriva lui Catilina: ”Quid proxima, quid superiore nocte egeris, ubi fueris, quos convocaveris, […] ?O tempora, o mores!”  (Ce-ai făcut aseară? Dar în seara dinainte? Unde-ai fost? Pe cine-ai convocat? […] Oh, ce vremuri, ce moravuri!)

Și după ce unii din noi vom înțelege că istoria se repetă până ce-o-nțelegem și ne hotărâm să-nvățăm câte ceva, vom ieși poate mai puternici din asemenea confruntări între demagogi, pentru că refuzându-le, vom ajunge cu politica la un alt nivel – cel rațional.

Deocamdată, așteptăm prăbușirea lui Trump (Cicero-al lor) în sondaje – și ne rugăm să-i facă loc lui Cruz. Se va întâmpla asta oare, sau a prins latura fierbinte a spiritului latin și la americani?! Dacă Media e mai puternică decât Politica, dacă arta oratoriei e parte tot mai importantă din jocul democratic – cum și mai ales încotro vom … avansa?!

 


A fost odată o vreme în care regii împărățeau și împărțeau dreptatea pe pământ. Unși pe cap cu mir de către oameni cu viziune îngăduită și aflați în legătură directă cu Unicul Creator (adică fiind sub ascultare desăvârșită față de Cineva superior și legați de Divin până la asumarea în ființă a Legii) acești regi cunoșteau greutatea Cuvântului lor și-l foloseau cu chibzuință.

Unul dintre ei, Solomon – a fost pus la încercare de multe ori, și cu toții am reținut dramatica poveste a pruncului cu două mame. ”Cum să faci dreptate pruncului, omorându-l?” – ne-am întreba îngroziți, azi. Pentru că azi – ca și atunci -, alergăm după senzațional și după știri care să cutremure carnea noastră (de parcă ar veni cutremurul atunci când avem noi chef de el).

Dreptatea pruncului nu putea fi însă decât aceasta: ca cel mic și neajutorat, să fie adus înapoi la pieptul adevăratei sale mame. La sânul unicei sale mame – știut fiind, atunci ca și acum, că un copil nu poate avea două mame naturale. Adevărul – care la Dumnezeu e Unul, la oameni poate fi cu dublă măsură, pentru că oamenii sunt cei care trag de adevăr, să-l rupă, să întindă coarda – fiecare bucurându-se de fărâma sa, chiar dacă-i inertă.

Singurul Adevăr Viu e Acela care trăiește prin sine însuși, care nu are nevoie nici de dreptatea și nici de recunoașterea oamenilor. 

Suntem deci în plin scandal al unei succesiuni (a se citi ”demiteri”) la Liceul German din București. Fiecare trage de Școală, după bunul lui plac și după ceea ce simte că i s-ar potrivi mai bine. Revoluție, la doar câteva luni înainte de terminarea încă unui an școlar: cine și de ce nu a mai avut răbdare până-n vară? Suntem dependenți de circ sau doar incapabili de a ne imagina că măsurile discreționare nu-și mai au locul într-o lume civilizată?! Că avem datoria, ca oameni cu autoritate și conducători responsabili, să justificăm și să argumentăm deciziile noastre, făcându-le indiscutabile, înainte de a rupe copilul în două? Că putem – ca pe vremea lui Solomon -, ridica sabia, dar tot ca el, avem obligația de a analiza atent și obiectiv reacțiile mamelor implicate?!

Cu ce m-am ales eu personal, de pe urma acestui scandal?

În primul rând, ca unul din părinții cu doi copii în această Școală, ar trebui să le mulțumesc pentru nesomnul meu de-acum inițiatorilor, pe care-i bănuiesc a fi niște păpuși mânate fie de orgolii proprii … sau alte interese partinice. Căci fără măsura tupeului lor de a împărți lumea în ”etnici germani” și ”români vorbitori de germană”, aș mai fi dormit poate o vreme, liniștit … Așa însă, chinuit de întrebări existențiale, mă uit în oglindă și mă-ntreb într-una din limbile neutre, hai să luăm engleza de pildă: WHO … AM I?

Întrebare fundamentală, filosofică – nu? Iar pentru un absolvent de liceu german din București, cu atât mai grea.

Pentru că obișnuim să ne placă ceea ce știm, nu de puține ori mi-am netezit drumul spre conștiință cu o întrebare ajutătoare: CE ȘTII TU SĂ FACI (MAI BINE), MĂI CĂLINE? La care răspunsul venea, invariabil și convenabil – ”ȘTIU SĂ VORBESC LIMBA GERMANĂ …” pentru că era un bun început, nu porneam în enumerare chiar de la zero și mai era ceva important: era adevărat.

Adevărul proprietății unor cunoștințe de limbă însă nu au făcut din mine,  niciodată, un etnic german și nici nu m-au înstrăinat de originea latină a neamului meu. De aceea, mă rog să le dea Dumnezeu sănătate și multă putere de muncă celor care au provocat schimbarea de-acum, în plin semestru școlar (nu de alta, dar se putea realiza la sfârșitul lui Iunie, elegant și fără tămbălău!). Așa însă, atenție iubiților!,  îi vom ține minte – pentru că intrarea în scenă și-au făcut-o suficient de zgomotos pentru ca noi să o reținem.

Mai mult, acuma știm că în universul vorbitorilor de limbă germană există nuanțe clare, în limita cărora vom dialoga de-acum înainte, astfel:

  1. sunt mai întâi, nemții din Germania. Cei care s-au născut acolo și trăiesc acolo, ca Frau Merkel, de pildă;
  2. sunt mai apoi nemții din Estul Europei (a existat un ”Drang nach Osten” și așa au ajuns, începând cu veacul al XIII-lea, sașii în Transilvania – care au ajuns să poarte denumirea de Rumäniendeutsche, adică etnici germani de naționalitate română) – ca domnul Johannis, de pildă;
  3. apoi suntem noi, românii absolvenți de Liceu German (un fel de tolerați ai toleraților!) – care avem un certificat de vorbitori, pe care l-am fi obținut probabil și de la Casa de Cultură Schillerhaus (dar n-ar fi fost cunoștințele atât de relaxat obținute în cei 12 ani de studiu în limba germană), ca domnul Diaconu – aici de față, scuzați comparația cu cei de mai sus.

Cum s-a ajuns într-o asemenea situație? Cum am ajuns eu, care n-am supt limba germană de la sânul Mamei, să citesc pe Goethe fără dicționar alături? De ce au mai rămas atâta de puțini etnici germani într-o țară în care la un moment dat reprezentau a treia națiune (și a doua ”conlocuitoare”, după maghiari)? Cu ce i-a atras patria-mamă sau de ce i-a gonit patria-adoptivă? Cum își vor regăsi ei rolul și rostul acolo și aici, care e menirea și poziția printre noi, majoritarii care-i sufocăm cu miticismele și balcanismele noastre? Sunt întrebări pe care nu îmi propun să le răspund, decât poate la finalul mandatului primului nostru Președinte de etnie. Și sper, spre binele nostru – al tuturor – să avem ce povesti: în special povești de succes și schimbări care s-au făcut … în bine!

Până atunci, permiteți-mi să ridic o cupă de șampanie pentru cei care-au venit călare pe-o decizie arbitrară, urându-le succes în activitate și nutrind speranța că Liceul German din București va rămâne, în continuare al Elevilor, Profesorilor, Părinților și … Absolvenților lui. Ah, da! … și al Ministerului, pentru că – fără Inspectorat, unde am fi fost noi astăzi?!

P.S. Sunt atât de calm, din două motive. În primul rând, fiindcă am intrat în Postul Paștelui și la creștini aceasta este o perioadă a iertării și un timp de meditație asupra decrepitudinii existenței noastre în această Vale a Plângerii. În al doilea rând, pentru că aceste bulversări ne-au prins în clasa a 5-a și a 9-a. Dar nu pot să nu mă-ntreb, cum aș fi reacționat ca Părinte, dacă mi-ar fi fost copiii în ani terminali?! 

johannis si reforma


Când ai căzut pe panta exagerărilor se întâmplă uneori să uiți de tine și să te iei de cine nu trebuie. Presa, a patra putere, despre Drumpf …


S-ar traduce cu “alegeri primare” … dar vă rog, atenție: nu are legătură cu alegerea vreunui primar! Primary – e ceea ce presupune o urmare, un ”secundum” temporal. Fac o paranteză aici, pentru frumusețea acestui ”secundum”, mai ales că în școala de mâine – noi, urmașii Romei, se pare că nu vom mai primi noțiunile fundamentale de latină de care ar trebui să avem parte pentru a ne mira asupra genezei și continuității noastre …

Secundum, ca prepoziție care guvernează acuzativul, are două înțelesuri – fie înseamnă ”conform”, fie înseamnă ”după”. Dar mai există o posibilitate pentru secundum: să fie substantiv, și atunci înseamnă ”noroc” sau ”succes”. Să înțelegem că de-aici vine vorba – ”după faptă și răsplată”, adică strămoșii noștri înțeleseseră un lucru simplu – că nu poate pica norocul din cer, ci trebuie să urmeze cuiva, să aibe un ante-mergător (fără girofar și nebăgat în seamă), care se numește muncă, rugăciune, orientare, talent, consecvență …?!

Primaries – preselecția cu rol de cernere a candidaților la Președinția Statelor Unite, e în toi dincolo de Ocean și merită urmărită atent, pentru că învățăm de fapt despre sistemul alegerilor într-o democrație (tradițională, nu originală!).

O analiză interesantă a parcursului preliminar (ce frumoasă și eficientă e presa online!) ne oferă Der Spiegel – și vă propun să-l urmărim și să pariem în cunoștință de cauză pe calul câștigător. Probabil că răbdarea și munca de urmărire a rezultatelor acestor preliminarii ne va situa în poziția de a fi mai aproape de o predicție norocoasă, mai aproape de un prognostic adevărat … Dar, cum spuneam mai sus: (în anumite culturi) norocul nu e răspunsul aleatoriu la o ghicitoare – ci presupune un efort, o acțiune (sau stare) precedentă!

republicani

democrati

 

« Previous PageNext Page »