Dupa dealuri …

E un film despre lumea nevazuta, cea care se ascunde privirilor noastre, si asa dezvatate sa caute adevarul: pentru ca adevarul ne este servit pe tava de catre “cainele de paza al democratiei” – presa.

Ce stiam despre “cazul Tanacu”? Ce am auzit si ce am vazut la televizor: la o manastire de maici s-au practicat ritualuri de exorcizare asupra unei maicute. Aceasta a murit, politia a inceput investigatiile, parintele si cateva maicute au primit ani grei de puscarie. Statul a aplicat pedepse dupa legile in vigoare, pentru ceea ce judecatorii au catalogat drept “lipsire ilegala de libertate”.

Apropo – in noiembrie 2011, Preotul respectiv a fost eliberat din inchisoare. Citam din arhiva ziarului “Gandul”:

“Fostul preot Petru Corogeanu a fost încarcerat la Penitenciarul Valsui în 30 ianuarie 2008, după ce a fost condamnat la şapte ani de închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru lipsire ilegală de libertate, urmată de moartea victimei. Sentinţa a fost dată după mai mult de doi ani şi jumătate de procese în care Petru Corogeanu a fost judecat de mai multe instanţe din ţară.
În iunie 2005, fostul preot, împreună cu patru măicuţe, au supus o altă măicuţă de 23 de ani unui ritual de exorcizare, la Mănăstirea “Sfânta Treime” din Tanacu, judeţul Vaslui. Măicuţa a murit după ce a fost ţinută trei zile fără apă şi mâncare, fiind imobilizată pe o cruce de lemn.
Trei din cele patru măicuţe au fost eliberate condiţionat la sfârşitul anului trecut, iar cea de-a patra a fost pusă în libertate la mijlocul acestui an.”

Ce stim acum – dupa vizionarea filmului “Dupa dealuri”, despre “cazul Tanacu”?

Ca evenimente atat de complexe au nevoie de cercetare pentru a fi povestite si de rabdare pentru a fi ascultate. Pastrarea unui ton obiectiv in prezentarea unor fapte grave, punerea lor sub lumina reflectoarelor fara a inclina balanta intr-o parte sau alta, lasand judecata pe seama spectatorului … e un lucru greu de realizat!

Obiectivitatea lui Mungiu se hraneste din acuzele aduse sistemului. Oamenii sunt “sub vremuri”: Spitalul romanesc – si nu Biserica – este cel care iese “mai rau sifonat” dupa acest film. Pentru ca Spitalul isi declara neputinta, pe cand Biserica incearca sa lupte – asa cum stie ea, cu cel Rau. In cazul de fata, cu boala Alinei (in realitate, sarmana fata se chema Irina).

Cautand sa arate lumii de la Cannes ce a mai gasit “dupa dealuri”, Mungiu – bolnav pana la obsesie de specificul raului romanesc -, ne ofera in finalul filmului o scena antologica, pentru care merita felicitarile si aprecierea noastra: e scena in care parbrizul masinii politiei se acopera de noroiul unei balti din apropiere …

Cu alte cuvinte, ne spune Mungiu – intr-un apel pe care il credem bine intentionat – “HAIDETI SA STERGEM ZOAIA DE PE PARBRIZ PENTRU A VEDEA MAI BINE LUCRURILE CARE SUNT IN JURUL NOSTRU!!! SAU, SI MAI BINE: HAIDETI SA REPARAM DRUMURILE, SA ACOPERIM GROPILE, SA NE CURATAM STRAZILE DE MIZERIE … ASTA, DUPA CE VOM FI STABILIT CU TOTII CA NE VA FI MAI BINE … FARA DE ZOAIE!!!”

“Dupa dealuri” e in acelasi timp un semnal si pentru fratii nostri din Vest, sa nu se bucure prea devreme in legatura cu extinderea spatiului european pana la granita cu pravoslavnicii ortodocsi. “Vai voua, celor care nu cunoasteti mare lucru despre forta tacuta a ortodoxiei!” – pare sa fi vrut a le spune curajosul regizor roman, cand a decis sa se supuna din nou, cu succes, comisiei de audieri de la Cannes …

… merita vazut!

Dezbaterea din jurul cazului Tanacu ajuta la curatarea strazii pe care a apucat-o Romania?

 

 

 

 


Ia te uita ce mesaj am primit – automat, bineinteles, dar atat de … “personalizat”, incat simt ca mi se adreseaza direct mie :-)!
E scurt, dar la obiect.
Happy Anniversary!

You registered on WordPress.com 5 years ago!

Thanks for flying with us. Keep up the good blogging!

Asa ca, se potriveste la fix noua inregistrare a Bulgarush Band – un modest omagiu adus celor doi Beatlesi de baza: John si Paul. Enjoy, si abonati-va la blog – ca nici eu nu stiu ce idei imi vor mai trece prin cap, maine! 🙂


Continuam interogarea recenta – asupra blues-ului: americanii il trag spre gospel iar englezii spre rock – cu un alt exemplu, elocvent credem noi.

Melodia se cheama “Son of a Preacher Man”, a fost compusa de John Hurley si Ronnie Wilkins in 1968.

Va propun doua interpretari, una a Arethei Franklin si cealalta a lui Dusty Springfield.

Ascultati-le si alegeti calea blues-ului care vi se potriveste mai bine!

Sau, pentru a va turna un pic de dilema in degetele care ametesc in alegerea butoanelor de “like” – va propun si urmatoarea pereche: Tina Turner vs. Joss Stone! … Ei, sa va aud: nu-i asa ca simt si englezii bine-rau-de-tot blues-ul?!


V-ati gandit vreodata ca flori ne pot pune in criza?! Ei bine, crizantemele lui Jacques Brel, asta fac … sunt florile care definesc cel mai bine toamna. Iar plecarea nu mai are legatura cu “bun-ramasul”, ci mai degraba cu … “asteptati-ma prieteni, sunt pe drum, ajung si eu la voi acum!” …

J’arrive

De chrysanthèmes en chrysanthèmes
Nos amitiés sont en partance
De chrysanthèmes en chrysanthèmes
La mort potence nos dulcinées
De chrysanthèmes en chrysanthèmes
Les autres fleurs font ce qu´elles peuvent
De chrysanthèmes en chrysanthèmes
Les hommes pleurent, les femmes pleuvent

J´arrive, j´arrive
Mais qu´est-ce que j´aurais bien aimé
Encore une fois traîner mes os
Jusqu´au soleil jusqu´à l´été
Jusqu’au printemps, jusqu’à demain
J´arrive, j´arrive
Mais qu´est-ce que j´aurais bien aimé
Encore une fois voir si le fleuve
Est encore fleuve, voir si le port
Est encore port, m´y voir encore
J´arrive, j´arrive
Mais pourquoi moi, pourquoi maintenant
Pourquoi déjà et où aller?
J´arrive bien sûr, j´arrive
N´ai-je jamais rien fait d´autre qu´arriver?

De chrysanthèmes en chrysanthèmes
A chaque fois plus solitaire
De chrysanthèmes en chrysanthèmes
A chaque fois surnuméraire
J´arrive, j´arrive
Mais qu´est-ce que j´aurais bien aimé
Encore une fois prendre un amour
Comme on prend le train pour plus être seul
Pour être ailleurs pour être bien
J´arrive, j´arrive
Mais qu´est-ce que j´aurais bien aimé
Encore une fois remplir d´étoiles
Un corps qui tremble et tomber mort
Brûlé d´amour le cœur en cendres
J´arrive, j´arrive
C´est même pas toi qui es en avance
C´est déjà moi qui suis en r´tard
J´arrive, bien sûr j´arrive
N´ai-je jamais rien fait d´autre qu´arriver?


Hai sa incercam impreuna intrebarea corecta:

1. Sunt serviciile in slujba politicienilor? Adica ii slujesc ele (serviciile) pe ei (cei aflati la putere)?

2. Sunt politicienii in slujba serviciilor secrete? Adica sunt racolati ei (politicienii) de ele (servicii)?

Si intr-un caz, si in celalalt, ne dam seama ca ceva nu este in regula. Ca drumul acesta duce spre o zona intunecata, de dincolo de draperii, acolo unde urechea asculta si posesorul ei foloseste informatia dupa cum are nevoie.

Ceea ce decurge din modul acesta incalcit de a face “jocul politic”, prin: combinatii, dezvaluiri, demascari, diversiuni, tradari, amenintari, santaje, …, are foarte grave consecinte asupra societatii in general. Oricat ar vrea bietii oameni sa se “rupa de politic”, acesta navaleste in toate ungherele vietii de zi cu zi.

Locuri care ar trebui ferite de politic – precum Biserica, Scoala, Spitalul sau Armata – sunt corupte de limbajul si metodele securisto-politicianiste. Pe primul plan, de departe, amenintarile. Cum poate un sarman parinte, fie el si lucrator in Guvern, sa ameninte un profesor? Cum poate un biet pacient, fie el si secretar general al partidului, sa ameninte un doctor? Cum poate un enorias sa se ridice impotriva parohului?

Vechea si tragi-comica replica “Bai, tu ai idee cu cine te pui?!”, este din pacate din nou in actualitate, aruncata pe tapet de trista figura a lui Mihai Razvan Ungureanu (in galceava pe care i-a cautat-o zilele trecute lui Antonescu).  Cum va suna lucrurile lasate in coada de peste, lucruri despre care e limpede ca vom afla mai multe “in zilele urmatoare” … Buah!

” Îi mai spun ceva domnului preşedinte al Senatului, Crin Antonescu: presupunând prin absurd că serviciile speciale ale României s-ar implica în politică, tare mi-e teamă că domnia sa nu ar fi om politic